Lupeasca, hiena în taior albastru

Considerată de toţi o femeie uşoară, Elena Lupescu avea calităţi care mutau facilul plan al fizicului în seducătorul şi provocatorul plan al psihicului. Întocmai ca arhivele serviciilor secrete, mărturiile despre ultima parte a vieţii au început să apară abia după ani.

A lansat zvonuri, bârfă, dar şi un taior care îi poartă numele! Chantal De Quay, "designerul" Elenei Lupescu, aduce o fărâmă din vremurile când "Hiena" se îmbrăca la ea, în aceste vremuri când... diavolul se îmbracă la Prada!

Frumuseţea nu era punctul ei forte. Dar... era elegantă şi, în general, era o femeie prea modernă pentru timpul său. Depăşise cu mult imaginea femeii "la modă" la noi încă de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, aceea a femeii de o frumuseţe perversă şi de o senzualitate morbidă. Depăşise chiar şi pragul României interbelice, când adevărata viaţă sexuală pentru multe femei începea după căsătorie, când gustau din fructul oprit al amanţilor. Era mai mult. Conform mărturiilor vremii, reprezenta "elogiul" tradiţiei femeilor cu personalitate, subtile, elegante, totodată prezente în lumea din spatele bărbaţilor şi, ce e mai important, avea umor, aceasta fiind una dintre calităţile pentru care o aprecia Carol al II-lea. Şi cu ce altceva dacă nu cu umor putea trata ieşirile la agăţat cu Buick-ul decapotabil ale regelui (conform memoriilor lui Constantin Argetoianu).

Se pare că era un fel de hienă a conversaţiei, fiind dispusă să discute despre aproape orice, dar nu fără argumente. Pe tărâm portughez, printre cei care au cunoscut-o, se spune chiar că o conversaţie cu ea era ca un fel de "club privat", conform principiului intră cine vrea, rămâne cine poate. Dar această "hienă" ştia să se şi îmbrace. Avea trup plinuţ, dar cu forme plăcute, iar când mergea îşi mişca provocator şoldurile, după cum notează Paul D. Quinlan în cartea sa "Regele playboy": "Era tipul de femeie îndrăzneaţă, plină de încredere în sine, dominatoare". Nu era o excentrică, dar gustul ei vestimentar putea trece în epocă drept extravagant-elegant. Cel mai bine ştie Chantal De Quay, "designerul" Elenei Lupescu.

Al treilea nasture
Are unul dintre cele mai cochete ma-gazine din Estoril, de fapt "casă de comenzi", a îmbrăcat familii cu sânge albastru  din toată Europa şi a fost, în tinereţe, prietenă apropiată a actualului rege al Spaniei, Juan Carlos. Pe Chantal De Quay ai recunoaşte-o dintr-o mie după un singur cuvânt: "modistă". Din cap şi până în picioare inspiră modă şi stil, rafinament.

"Este adevărat, am avut prilejul şi privilegiul să o îmbrac pe Prinţesa Elena, spune Chantal. Cred că a fost o femeie unică prin gingăşia şi discreţia sa, calităţi pentru care am admirat-o."

 Chantal şi Elena au depăşit barierele modistă-client, devenind în scurt timp şi prietene.

Într-o zi, prinţesa Elena a rugat-o să îi facă un taior albastru, culoarea ei preferată. "Ce fel de albastru?", am întrebat-o. «Nu ştiu», mi-a răspuns, «este la alegerea ta». O singură rugăminte a avut, ca taiorul să fie cu trei nasturi." Culoarea albastră a fost aleasă aidoma culorii de fond de pe o tapiserie celebră, de Buseau, ce se găseşte şi astăzi în celebrul Hotel Pallacio din Estoril. "I-am făcut taiorul exact aşa cum a vrut. Cu o singură excepţie: fiind mică de înălţime, nu am avut loc să pun trei nasturi şi am pus doar doi. «Dar ţi-am cerut trei», mi-a spus Prinţesa, nerenunţând la dorinţa sa. Şi atunci, am cusut un al treilea nasture în lateral, lansând, pot spune, o nouă modă, după preferinţa prietenei mele, Prinţesa Elena!" Chantal nu va uita niciodată acel taior. Ca valoare sentimentală făcea mai mult decât toate cadourile şi toate bijuteriile de preţ pe care Carol al II-lea i le cumpăra Elenei de la Paris sau din alte colţuri ale lumii. "Ţinea enorm la ea. Cu siguranţă o îmbrăca de plăcere, şi cu plăcere", şopteşte Chantal.   

Chiar dacă nu prea era doamnă la spirit, Elena suplinea această pornire prin vestimentaţie. Desigur, Chantal este foarte discretă, chiar şi acum, după atâta vreme, întărind faptul că o doamnă rămâne doamnă chiar dacă prietena ei nu prea era. Şi vorbim aici despre pocker. Deoarece Elena Lupescu organiza frecvent partide de poker.

Jocul
Jocul vieţii nu este cu nimic mai prejos decât jocul morţii. În februarie 2003, rămăşiţele pământeşti ale Elenei Lupescu şi ale lui Carol al II-lea au fost aduse din Portugalia în România. Elena Lupescu, iubirea vieţii lui Carol, avea să fie înmormântată la 14 februarie 2003 la 450 de metri de acesta. Nedespărţiţi pe timpul vieţii, au fost îngropaţi la mare distanţă unul de altul, chiar în ziua în care s-au cunoscut.

Agenţia portugheză de ştiri Lusa titra, în februarie 2003, că "familia regală a României a fost divizată de viaţa amoroasă a regelui Carol al II-lea".

Oricum ar fi, Guvernul portughez a înmormântat-o în 1977 pe Elena Lupescu alături de bărbatul ei, Carol al II-lea.

La 3 aprilie 1953, Carol a murit în urma unui stop cardiac. La ceremonia funerară, Elena s-a aplecat asupra defunctului şi a spus: "Adio, dragostea vieţii mele!". Coşciugul a fost depus mai întâi în Panteonul Regal de la Mânăstirea San Vicente şi apoi mutat într-o capelă a cimitirului oraşului Estoril. Elena Lupescu a murit la Estoril, la 7 iulie 1977, la o vârstă care, la fel ca multe alte  evenimente din viaţa ei, va rămâne un mister...

Osemintele ei au fost aşezate la picioarele regelui. Iată un fragment din însemnările fostului monarh, făcute la 14 februarie 1943, la sosirea în Mexic: "Pentru Duduia şi mine este o mare zi. E aniversarea împreunării noastre. Au trecut 18 ani de la acea zi fericită care a schimbat tot cursul vieţii mele. Cred că puţine perechi au putut menţine o dragoste atât de constantă în decursul atâtor ani.

Am trecut împreună prin aşa de multe, am avut zile bune, dar mai ales dureroase şi grele de îndurat. Dragostea noastră le-a înfruntat pe toate şi iată-ne în acest Mexico primitor, unde ea este singurul meu sprijin, singura fiinţă pe care pot să mă bizui cu dragoste şi încredere. Din punct de vedere social, deşi nu ne-am putut căsători încă, situaţia s-a schimbat radical, ea este, de fapt, considerată nevasta mea. Suntem legaţi pentru vecie, nimica nu ne va despărţi"...

Vremurile şoptesc şi acum la Estoril "meu amor, meu amor, meu corpo em movimento minha voz ŕ procura do seu próprio lamento...".

O vârstă controversată
Un raport al Direcţiei Generale a Poliţiei datat 29 iunie 1935 stabileşte că Elena Lupescu s-a născut la Iaşi şi că este fiica farmacistului Nicolae Lupescu, fost Nuham Grunsberg, evreu botezat. Chiar şi în privinţa anului naşterii Elenei Lupescu există controverse. În aceleaşi     "Memorii" publicate în 1927 ea susţine că ar fi cu şase ani mai tânără decât Carol, ceea ce ar însemna că s-a născut în 1899. Mai târziu, a "rectificat" şi această dată, oprindu-se la 1902. Majoritatea istoricilor consideră însă că Elena Lupescu s-a născut la 15 septembrie 1896, deşi există şi surse care vorbesc despre 1895 sau 1897.

"Nu suntem evrei!"
În epocă s-a făcut caz de originea ei evreiască, pe care ea s-a străduit să o nege. În 1927, ea scria în "Memoriile" ei, publicate de revista Realitatea: "Sunt născută la Bucureşti, tatăl meu fiind român şi mama mea rusoaică. Tatăl meu era chimist.

Nu suntem evrei, deşi s-a spus că suntem. Am prieteni foarte iubiţi printre evrei şi, dacă aş fi evreică, aş fi mândră de asta". "Memoriile" au fost scrise în exil, la Paris, într-un anumit context: regele Ferdinand murise de curând, Mihai îi urmase la tron - asistat de un Consiliu de Regenţă, Carol al II-lea începuse să tragă sfori să revină în ţară şi să revendice Coroana la care renunţase în 1925.

Actori "monarhici"
Dinastia română a ratat şansa de a rămâne în istoria cinematografiei din cauza proastei reputaţii a lui Carol al II-lea. El urma să aibă rolul principal într-o ecranizare a celebrului regizor american  D.W.Griffith (1880-1948; printre filmele regizate de el se numără şi "Naşterea unei naţiuni", peliculă considerată istorică în SUA). În cele din urmă regizorul a renunţat la proiect, deoarece filmul ar fi putut scandaliza America anilor '20. Mai precis, Griffith îşi dorea foarte mult să ecranizeze viaţa Ioanei Lambrino - prima iubită a regelui, imediat după ce o ecranizase pe cea a preşedintelui Abraham Lincoln. Carol al II-lea urma să aibă un rol principal, dar, după ce  regizorul a efectuat o documentare profundă privind viaţa aventuroasă a lui Carol, a renunţat.

Să fie oare o "coincidenţă omagială" faptul că în anul morţii lui Carol al II-lea, respectiv 1953, s-a înfiinţat revista Playboy?!?

Obiectiv: "Ucideţi-i!"
Între 1930-1934, raporturile dintre mişcarea legionară şi Carol II evoluaseră pe linia "amiciţiei", fiecare tabără încercând să tragă cât mai multe foloase de pe urma acestei "înfrăţiri". Garda de Fier, în deplin secret, hotărâse eliminarea celor doi amorezi.

În special pentru Elena Lupescu erau pregătite o sută de pistoale. Orientarea Gărzii spre Germania hitleristă, îndepărtarea treptată de cercurile Palatului, mergând până la atacurile contra camarilei regale, toate acestea l-au indispus pe Carol al II-lea. Nedorind să împartă cu nimeni puterea, monarhul a început să privească cu alţi ochi gruparea fascistă, a cărei ascensiune i-ar fi putut fi fatală. Iată ce sesiza ziarul democrat Lupta, în 1934: "Are însă Regele nostru interesul să adere la instaurarea dictaturii?". În cursul anului 1935 au apărut chiar unele dispute publice. Urmărind să-l intimideze pe rege prin teroare, gardiştii au trecut şi la alte măsuri: crearea şi înarmarea aşa-numitelor "echipe ale morţii" - însărcinate cu executarea proscrişilor, precum şi răspândirea unor manifeste legionare care cereau suprimarea Elenei Lupescu.

Un general, Cihoschi, membru marcant al grupării Maniu, declara la un moment dat că Maniu avea toată admiraţia pentru Garda de Fier şi că împuşcarea Elenei Lupescu ar fi constituit un gest simbolic, care avea să situeze mişcarea legionară "în fruntea tuturor, ca una din cele mai morale".

La acest îndemn, fruntaşul legionar Gh. Furdui a declarat: "Domnule general, sunt pentru ea o sută de pistoale şi foarte buni trăgători, dar n-a venit momentul oportun ca această doamnă să fie împuşcată, însă ceasul nu e departe!".

(Accesaţi pe www.jurnalul.ro filmul "Elena Lupescu, dragoste şi moarte la Estoril")