x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Urmăriți, prindeți și faceți selfie cu lupul. „Câinele biciclistului” este o lupoaică gestantă

Urmăriți, prindeți și faceți selfie cu lupul. „Câinele biciclistului” este o lupoaică gestantă

de Diana Scarlat    |    11 Apr 2024   •   07:20
Urmăriți, prindeți și faceți selfie cu lupul. „Câinele biciclistului” este o lupoaică gestantă

Marți, la Brașov, autoritățile au făcut o ședință de câteva ore, pentru a găsi soluții de relocare a lupoaicei gestante care a fost filmată și fotografiată duminică.

 Apariția pe internet au unei false mărturii, din partea unui român care trăiește în Spania și care spune că el era biciclistul, iar animalul filmat era câinele lui, a creat un fenomen periculos. Cei mai mulți români tind să creadă dezinformarea și chiar s-au constituit grupuri de „temerari” care vor să meargă pe Drumul Poienii, să caute animalul și să se joace cu el. Este același fenomen care s-a înregistrat anul trecut, când foarte mulți turiști au mers pe Transfăgărășan să se joace cu urșii, crezând că sunt inofensivi, după ce au văzut mai multe filmări care îi îndemnau să se apropie de mamifere.

Povestea reală a lupului care duminică a alergat un biciclist, pe drumul care leagă Brașovul de Poiană, nu este cea pe care a ajuns să o creadă majoritatea românilor, mai ales după ce un individ a pus pe Facebook o fotografie cu el și câinele lui, pretinzând că era biciclistul din imaginile filmate. Isteria creată de filmarea de duminică nu s-a oprit nici după ședința organizată de autorități, la Brașov. Cei mai mulți tind să creadă în continuare varianta falsă, nu ceea ce spun imaginile, martorii oculari sau autoritățile.

Ovidiu Ionescu, profesor de Faună la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Transilvania, din Brașov, este cel mai în măsură să spună dacă animalul din imaginile care s-au viralizat pe internet este lup sau câine. Specialistul a declarat, pentru Jurnalul, că este vorba despre un lup care are un comportament modificat, însă nu e credibil în fața postacilor de pe Facebook, a directorilor de grădini zoologice care sunt numiți politic sau a oricui afirmă că era pe bicicletă și nu l-a alergat un lup, ci se plimba cu propriul lui câine.

Biciclistul dădea cu pietre, pentru a se apăra

Adevărata poveste a scenei de duminică a spus-o, pentru Jurnalul, chiar cel care a filmat. Nicolas Draga este din Timișoara și se afla pe Drumul Poienii duminică, împreună cu logodnica lui, când au surprins animalul și l-au ajutat pe biciclist să coboare în siguranță. 

„Vom obține și filmările de pe camerele mașinii. Am filmat în totalitate. Biciclistul a-ncercat să dea cu pietre după lup, ca să scape. În niciun caz nu era câine și nu era al lui. Noi mergeam către Timișoara, spre casă. Am sunat mai întâi la 112 și am fost direcționați către Jandarmerie. Noi am trimis filmarea la echipajul de la Jandarmerie, nu am postat, deci nu eram noi în goană după senzațional, așa cum cred acum cei care au ajuns să ne înjure și să ne amenințe. Chiar am găsit filmarea la o altă persoană, pe TikTok, a făcut 7 milioane de vizualizări, dar nu știu de unde a avut-o”, a povestit Nicolas. 

Fanaticii au ajuns chiar să-i amenințe pe cei doi. „Acum, oamenii au ajuns să ne înjure și să ne amenințe pe noi, pe mine și pe logodnica mea. Am văzut și noi pozele care au apărut pe Facebook, dar omul acela nu are nicio legătură cu biciclistul. Omul care dezinformează ar trebui să demonstreze că nu este în Spania, ci era la Brașov duminică. Noi am campat în Poiană, iar duminică, de când am început să coborâm nu era nimeni pe lângă noi. Ceea ce este mai grav acum, e faptul că am găsit grupuri în care oamenii se organizează ca să meargă pe drumul Poienii, să caute ceea ce ei cred că este un câine. Am încercat să le explic și celor care lucrează cu mine, la Timișoara, să nu facă așa ceva, pentru că nu este lup cehoslovac, așa cum cred ei”, mai spune Nicolas.

Fotograful e mare iubitor de animale

Filmul a ajuns mai întâi în presa locală din Brașov, iar jurnaliștii au vorbit cu timișorenii care l-au ajutat pe biciclist și cu fotograful care a reușit să surprindă lupul în câteva ipostaze, cu aproximativ o jumătate de oră înainte, la câțiva kilometri distanță față de locul în care a fost fugărit biciclistul. Inclusiv fotograful este acuzat că ar fi falsificat imaginile și nici pe el nu îl cred cei deja convinși că acolo era un câine și stăpânul animalului era chiar biciclistul.

Fotograful a povestit, la rândul lui, pentru Jurnalul, cum s-au derulat evenimentele de duminică. Se numește Daniel Ursache - Dany Photography - fiind foarte cunoscut atât ca artist vizual, cât și ca un mare iubitor de animale. 

„Am văzut că oamenii au ajuns să mă acuze că am falsificat fotografiile, dar este absurd. Am crezut că se vor mai calma lucrurile, după o zi sau două, dar văd că nu este așa. Am văzut și eu fotografia cu omul și câinele, dar se vede clar că nu este nicio asemănare între lupul pe care l-am surprins noi și acel câine. Întâmplarea o cunoaștem doar eu, biciclistul și cei care au filmat din mașină, dar pentru mine a fost o întâmplare banală. L-am depășit pe biciclist cu 3 kilometri înainte, apoi am văzut lupul, deci nici vorbă nu era câinele lui. Am lăsat mașina pe avarii și am coborât să-l fotografiez. Au mai trecut două mașini, iar lupul a fugit după una dintre mașini. Am așteptat biciclistul, după ce am trecut de Belvedere, și i-am spus să fie atent că este un lup în față, dar a mers mai departe”, a explicat Daniel, pentru Jurnalul.

După ce fotograful l-a avertizat pe biciclist, acesta și cuplul care se afla în mașina din spate au ajuns în dreptul animalului, dar nu avea cum să fie câinele biciclistului, pentru că se afla deja acolo de cel puțin o jumătate de oră, cât timp l-a fotografiat Daniel. Nici măcar acest argument nu-i impresionează pe cei care se cred experți în mamifere mari și în dezinformare, pentru că poza de pe Facebook a românului din Spania li se pare mai convingătoare.

De la momentul la care se oprește filmarea ajunsă pe internet, Nicolas povestește că a oprit mașina și l-a ajutat pe biciclist să scape de lupoaică, apoi l-au escortat până a reușit să coboare în Brașov. Nu l-au luat în mașină, pentru că omul nu și-a putut abandona bicicleta, însă au mers în spatele lui. Cum cei doi nu s-au gândit să-i ia numărul de telefon, biciclistul este singurul pe care nu l-am putut contacta, până acum.

Fanatismul „fake news” 

În timp ce foarte mulți români cred în continuare că toți cei care au tras un semnal de alarmă vor doar „clickuri” și sunt în „goana după senzțional”, pentru care dezinformează, autoritățile brașovene au luat în serios pericolul și se organizează, pentru a-l îndepărta. S-a găsit și o soluție: relocarea animalului. Primăria este cea care se ocupă de procedură, cu ajutorul Poliției și al Jandarmeriei.

De altfel, brașovenii sunt foarte obișnuiți cu prezența urșilor și a lupilor, mai ales pe drumul spre Poiană, iar animalul le este cunoscut celor din zonă. Este o femelă gestantă despre care mulți știau că se află în acea zonă. 

La ședința de marți, organizată de Primăria Brașov, s-a pus problema rabiei, care ar putea fi o explicație pentru comportamentul ciudat al lupoaicei, însă soluția care a fost găsită este prinderea ei și relocarea la Zărnești, dacă nu este infectată cu rabie - caz în care s-ar putea lua altă măsură, dacă nu va putea fi tratată.

Grupuri de inconștienți merg spre Brașov

Autoritățile sunt acum în alertă și din cauza grupurilor de inconștienți care vor să caute „câinele” pe drumul spre Poiană. Jandarmeria oricum monitorizează acea porțiune de drum, de duminică, pentru a preîntâmpina posibile incidente, dar va trebui să-și suplimenteze echipele, pentru a avea grijă și de „temerari”.

„Primăria este cea care se ocupă de relocare. Noi avem doar anumite atribuții. Noi gestionăm situația, acolo unde ne este semnalată. Avem post montan la Poiana Brașov, iar colegii se duc acolo unde sunt solicitați. Mesajul nostru, al Jandarmeriei, este următorul: Autoritățile s-au sesizat și au început demersurile, pentru a îndepărta starea de pericol. Oamenii ar trebui să înțeleagă faptul că toți cei care au atribuții pentru a face ceva în acest sens deja au început procedurile pentru relocarea lupului”, a explicat, pentru Jurnalul, Marior Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Brașov.

Mesajul primarului Allen Coliban, după ședința de marți

Lupul. Între pușcă și sanctuar

Multe reacții în online zilele trecute, acoperind întregul spectru de la teamă la simpatie, după ce un lup a fost filmat în zona Drumului Poienii. Drept urmare, astăzi a avut loc o ședință a autorităților - DSV, Garda Forestieră, RPLPK, INCDS, Jandarmeria - care au concluzionat că există un risc ridicat să fie infestat cu rabie (considerând comportamentul neobișnuit pentru un lup), propunând solicitarea unei derogări din partea Ministerului Mediului, pentru recoltare. Adică împușcare. 

Am luat legătura cu Asociația Milioane de Prieteni, care operează Sanctuarul de Urși din Zărnești. Ca în atâtea rânduri, s-au arătat disponibili să preia exemplarul de lup, să îl țină în carantină și apoi să aibă grijă de el câte zile va avea. Am vorbit personal cu domnul ministru Mircea Fechet, pentru a mă asigura că soluția propusă de AMP a ajuns la urechile decidenților și pentru a o susține.

Așteptăm decizia Ministerului și sper ca lupul să ajungă, în siguranță, la Zărnești. În siguranță pentru oameni și pentru lup, deopotrivă. Redau un fragment din mesajul AMP, cărora le mulțumesc încă o dată pentru deschidere și pentru sufletul imens de care dau dovadă: „Subsemnata, Asociația Milioane de Prieteni, (…) proprietar al Sanctuarului de Urși Libearty Zărnești, cu autorizație pentru deținerea și îngrijirea exemplarelor de lupi care nu pot viețui în sălbăticie, vă aduce la cunoștință faptul că este dispusă să preia exemplarul de lup care a fost sesizat în repetate rânduri în proximitatea drumului care face legătura dintre municipiul Brașov și stațiunea turistică Poiana Brașov. De asemenea, ne obligăm să îl ținem în spațiul de carantină atât cât este necesar, să îi facem analizele (testele de detectare a virusului rabic) pentru a afla dacă este bolnav și ar putea pune în pericol alte animale, să îl tratăm în caz de necesitate și să îl îngrijim până la finalul vieții lui. Având în vedere că animalul face parte dintr-o specie protejată de lege, sperăm ca decizia pe care o veți lua să fie în beneficiul lui și veți accepta să fie preluat și îngrijit de echipa AMP și de doctorul colaborator al AMP, care are o vastă experiență în îngrijirea animalelor sălbatice” - a scris pe Facebook primarul Brașovului, Allen Coliban, imediat după ședința organizată de autorități, marți.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

 

@adelinadogaru Partea 2: am salvat un biciclist. Videoclipul original cu lupul care a atacat un biciclist in Poiana Brasov, 08.04.2024 ora 07:16. De precizat ca lupul NU era speriat de galagia masinilor, noi fiind in singura masina la acel moment pe drum, se observa clar ca era prrgatit sa atace! #lup #poianabrasov #prricol #atentie #atac #oservator #protv #tesla #bizbrasov @nicolasdraga ♬ sunet original - Adelina Dogaru

 

Nicolas, șoferul care a filmat din mașină, a lansat, pe TikTok, un apel la conștientizarea pericolului real, pentru a-i descuraja pe cei care cred că pe drumul spre Poiana Brașov pot merge să se joace cu "lupul cehoslovac".

În presa locală, primul care a tras un semnal de alarmă, pentru a anunța prezența lupului în zonă, a fost jurnalistul Sorin Secli, de la Brasov.net. Acesta a vorbit cu cei care au filmat scena și cu fotograful care a surprins același lup, cu o jumătate de oră înainte de incident. Jurnalistul spune că se știa despre prezența lupoaicei gestante în acea zonă și a avut de la început confirmările necesare, pentru a fi sigur că știrea nu e "fake news".

 

@adelinadogaru #lup #brasov #poianabrasov #atentie #pericol #atac #luppoianabrasov #biciclist #stiri #ocolulsilvic #observator #fiiobservatof @nicolasdraga ♬ sunet original - Adelina Dogaru

 

×