"Manca-ti-as sometu’!"

La ora opt seara, la un hotel-restaurant situat in inima targului. Acolo trebuia sa ajung. Dau comanda la taxi: "Pe ce lume traiti, domnisoara? Taxiul nu poate veni in zona aia, pentru ca e interzis din cauza francofoniei". O iau la pas. Nicicand nu a fost orasul atat de liber: la fiecare colt, jandarmi si politie. Involuntar nu te simti bine. In centru ti se ofera francofonia in toata splendoarea. De unde stii ca au venit pentru sommet? Pentru ca sunt "men in black". Femei si barbati, ei in camasi albe si costume negre, ele cu deux-pieces-uri negre si camasi albe, isi cara cuminti bagajele spre hoteluri. Un tip dotat cu o punga plina cu borcane trece alene pe langa hotel, mancand seminte: "Ti-ai dreacu’, beti pe banii nostri!", striga si o ia la pas cu repeziciune, ca sa nu-l fileze oamenii de ordine. Ajung la hotelul-restaurant cu pricina. Dau sa intru si imi ia fata un domn masiv cu fata unsuroasa: "Unde va duceti?". Ma salveaza persoana cu care trebuia sa ma intalnesc. Unsurosul cedeaza: "Luati-o pe cealalta intrare, cea cu controlul".

Afara, vizavi de restaurant, niste baieti cheliosi, insarcinati cu scanarea. Gresesc usa, si cheliosii imi striga, veseli, ca trebuie sa ma intorc. Intru, in sfarsit, pe intrarea care trebuie. Dotata cu aparat de control. Iar baieti. Doi. "Lasati geanta, treceti pe aici, si dupa aceea stati sa va mai controlez", imi spune unul dintre ei, brunetel, cu un zambet total nepotrivit unui eveniment de asa anvergura. Imi scotoceste prin geanta si brusc ma nelinistesc. Mi-am adus aminte ca am o bricheta cu Che Guevara. Tipul ocoleste bricheta, dar pare foarte interesat de portofel: il scutura, imi numara banii, imi scoate niste chitante uitate demult pe acolo si le citeste cu mare interes. "Gata!", imi spune.

Inauntru lumini, "La vie en rose" a lui Edith Piaf... Ti se inmoaie inima. Pe fotoliile elegante, brosuri aruncate, vezi Doamne, neglijent, pe care scrie "Le petit Paris". Un fel de frate de-al Unsurosului, cu o chestie mica, dar ferma in ureche, imi studiaza orice miscare. S-a dus naibii nostalgia. Iar "men in black". Vor sa se cazeze. Un francez carunt si spilcuit sopteste ceva depre presedintele Constantinescu cu un conational de-al lui. Ma prefac interesata de un candelabru ce atarna deasupra domnului. Tipul cu chestia ferma schiteaza un gest in directia mea si ma departez de domnul grizonat. Intre timp, apar doi mulatri imbracati lejer. Sunt pregatiti de: "Hai sa-ti arat Bucurestiul noaptea".

OBOSITI. Ies. Afara, baiatul brunetel, vizibil obosit de atata controlat, trage dintr-o tigara. Peste drum, un domn asteapta pe cineva. Langa el, un caine comunitar alb, cu o legitimatie atarnata de gat. Domnul vrea sa citeasca ce scrie pe legitimatie, dar cainele maraie si apare si un jandarm: "Circulati, circulati va rog". Domnul isi varsa furia pe caine: "Al naibii, te-ai facut si tu francofon!". Vizavi de Arhitectura, Cazimir Ionescu, insotit de o blonda cu ochelari, graseiaza incantator. Cativa cersetori uitati de jandarmi isi incearca norocul cu cei doi mulatri care se vede treaba ca nu prea se descurca si se rotesc de ceva timp in jurul hotelului. "Garcon, un franc, manca-ti-as sometu’!", le striga cersetorii. "Merde, je vais a la maison!" ("La dracu, vreau acasa!"), ii spune unul dintre mulatri celuilalt, intr-o franceza cu accent ciudat, de te face sa te gandesti unde o fi casa aia.

Si noi vrem acasa, da’ casa noastra a fost inchiriata pana vineri, inclusiv si, momentan, ne odihnim pe pres.