Dupa momentul
exuberantei de la aeroportul militar,
a venit momentul lacrimilor la Cotroceni. Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si
Ovidiu Ohanessian
si-au revazut aseara parintii si rudele, in prezenta presedintelui Traian Basescu,
fiind invitati de
acesta la o discutie, inainte a fi reintegrati in familiile lor.
|
TENSIUNE. Cei trei care au speriat Romania isi fac aparitia dupa stagiul de carantina ce a parut o vesnicie |
Ziaristii au venit la ora 8 seara, anuntata de Palatul Cotroceni, pentru intalnirea cu presedintele Traian Basescu. Totul a mers ceas. In momentul in care Marie-Jeanne, Sorin si Ovidiu au intrat pe holul care duce la Sala Unirii, s-a deschis usa si si-au facut aparitia si parintii si restul rudelor care venisera la Palat cu zeci de minute, poate chiar ceasuri in urma.
PRESA Ziaristii stransi la Cotroceni, asteptand momentul reintalnirii, nu-i vazusera de altfel decat pe ai lui Miscoci care intrasera, ca si alte dati, in Palat prin intrarea dinspre statuia Leu. A fost momentul lacrimilor, nu al exuberantei de la aeroport. Marie-Jeanne, atarnata de gatul mamei sale plangea. Sorin la fel. "E frumoasa!", o aud pe Cristina Topescu bucurandu-se la vederea colegei sale. De altfel vad ceea ce se petrece din privirea ei si prin "ochiul" camerei de luat vederi din fata mea. Trebuie sa fie cel putin 30 de cameramani si fotoreporteri in zidul viu dintre mine si Marie-Jeanne, Ovidiu si Sorin. "Marie, Ovidiu, Sorin! Uitati-va si la noi", tipa un fotoreporter incercand sa obtina un cadru mai bun. "Va iubiiiiim", taie zumzetul flash-urilor o voce femina.
SCURT. Cele trei minute expira, si usa Salii Unirii se inchide. Suntem evacuati din Palat si ascultam in curtea Cotroceniului impresiile Cristinei Topescu si ale lui Dan Dumitru despre colegii lor. Se asterne o ploaie cu ropote. Asezonata cu tropaiturile noastre. "Au iesit! Iti spun eu ca au iesit! Au iesit pe la Platoul Marinescu!" "Mai e o iesire prin Drumul Taberei, stiati de ea?" "Alo, Doru, verifica: mai e Volskwagen-ul de Sibiu la poarta de la Leu?". Intr-adevar, intalnirea pare sa fi durat foarte putin.
MESAJ. In jurul orei 21:00, cand ziaristii ar fi plecat deja spre casele lor, purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adrina Saftoiu, a iesit din Palat pentru a ne anunta ca ziaristii au plecat, ca si-au exprimat dorinta de a se intoarce la famiile lor si ca ne roaga sa ii intelegem ca nu pot sa ne faca nici un fel de declaratii acum. Vor doar sa fie cu familiile lor, pe care le-au vazut doar cateva minute, desi sunt in tara de patru zile.
CELULA
|
Purtatorul de cuvant al Presedintiei, Adriana Saftoiu (foto), a declarat ca ziaristii sunt intr-o stare "in general buna", dar ca "urmeaza o perioada de recuperare individuala si vor decide singuri momentul in care se vor exprima public". Ea a mai spus ca activitatea grupului operativ de la Cotroceni s-a incheiat o data cu intoarcerea celor trei jurnalisti acasa. Pe de alta parte, ea a multumit presei pentru colaborare pe durata crizei. "In cazul in care au existat in aceasta perioada lucruri care, desigur, pe nici unul dintre noi nu ne-a satisfacut in egala masura, speram ca acum, cand sunt acasa, sa ramana acest lucru. Sunt acasa, sunt tineri, speram ca se vor recupera si ca in curand ii veti avea in mijlocul vostru", a mai declarat purtatorul de cuvant al Presedintiei.
|
|
|
|
MOMENT. Grupul parintilor face jonctiunea cu "rapitii" |
FAMILII. S-au format rapid trei grupuri, dupa rudenie |
|
|
ODORUL. Sorin Miscoci, in sfarsit, alaturi de parinti |
CLAN. Familia de armeni Ohanessian, strans unita |
|
|
TRIO. Marie-Jeanne Ion, intre cei doi medici parinti |
BUCURIE. Echipele de presa stiu ca au incheiat o etapa |
|