x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Munti vanduti ca la piata

Munti vanduti ca la piata

de Alexandra Chivu    |    23 Ian 2007   •   00:00
Munti vanduti ca la piata

O intreaga obste care cuprinde doi munti din judetul Valcea a fost van-duta unui SRL bucurestean, cu aso-ciati din Romania, Brazilia si SUA. In-treaga afacere s-a concentrat intr-un dosar pe care ofiterii DIICOT Valcea il cerceteaza de mai bine de opt luni.

O intreaga obste care cuprinde doi munti din judetul Valcea a fost vanduta unui SRL bucurestean, cu asociati din Romania, Brazilia si SUA. Intreaga afacere s-a concentrat intr-un dosar pe care ofiterii DIICOT Valcea il cerceteaza de mai bine de opt luni.

Cap al afacerii, asa cum reiese din contractul de vanzare-cumparare intre obstea din Vaideeni si SC Forest Investments Group SRL Bucuresti, se dovedeste a fi Adam Jinaru, intr-o dubla calitate: reprezentant la nivel judetean al Romsilva si de presedinte al Obstei Turcinuri. La acea data, acesta se situa cel putin intr-o situatie de conflict de interese.

HARTA AFACERII. Un dosar privind punerea in posesie a membrilor Obstei Turcinuri-Vaideeni Valcea pe o suprafata de peste 1.000 ha de fanete si paduri a fost contestat in instanta atat de doi dintre mosneni, ramasi cu buza umflata, cat si de Obstea mosnenilor colibaseni, din judetul Gorj, care sustine ca suprafata de teren i se cuvine de drept. In baza Legii 1/2000, Obstea din Vaideeni, localitatea natala a directorului Jinaru, a obtinut, in baza sentintei civile nr. 379/23.03.2000 a Judecatoriei Brezoi, dreptul de proprietate asupra a 320 ha de pasune si a 710 ha de padure situate in extravilanul comunei Malaia, pe Muntii Turcinul Mic si Turcinul Mare, titlurile de proprietate fiind eliberate la 30.09.2003. Intreaga suprafata a intrat in administrarea Obstei din Vaideeni, o parte din aceasta fiind data spre exploatare diverselor firme de profil.

In 2003, conducerea Obstei Turcinuri a facut primele diligente pentru vanzarea intregii suprafete. Conform dreptului de preemtiune, prima contactata a fost Directia Silvica Valcea. Prin adresa nr. 7379/ 30.03.2003, Directia Silvica, condusa pe atunci de Ion Cernatescu, a revocat acest drept, afirmand ca nu are fondurile necesare achizitionarii acestei suprafete de teren. In 2005, Adam Jinaru a batut palma cu SC Forest Investments Group SRL Bucuresti pentru vanzarea terenului detinut de obste, semnandu-se initial un precontract, in prezenta avocatului Leonard Papuc, prin care firma cumparatoare a achitat un avans de 100.000 euro. Desi nu avea acceptul mosnenilor pentru vanzare, Jinaru a reusit sa includa, cu ajutorul acestei sume, intreaga obste in afacere, ulterior obtinandu-se si votul intregii adunari generale, necesar pentru vanzarea in conditii legale a celor doi munti. Atat procesul-verbal, cat si procura autentificata sub nr. 992 la Biroul Notarial Elena Paraschiv poarta data de 30.01.2005. La 28 aprilie 2005, SC Forest Investments Group SRL Bucuresti a mai achitat o transa de 573.000 euro, grosul sosind abia la 07.06.2005, 820.500 euro, o data cu autentificarea contractului de vanzare-cumparare intre cele doua parti.

CONTESTATIE. La aproape un an de la afacerea pusa la cale de Jinaru, prin care s-a cerut exercitarea unui drept de preemtiune fara existenta titlului de proprietate si s-a pus la cale vanzarea patrimoniului unei asociatii fara acordul initial al membrilor, mosnenii din Obstea Colibasenilor (judetul Gorj) au contraatacat, sustinand ca in aceasta tranzactie le-a fost incalcat dreptul de proprietate. Prezentand un tabel de stabilire a dreptului de proprietate, intocmit in 1924, colibasenii au revendicat o suprafata de 744 de stanjeni in Muntele Turcinu Mic. Unul dintre nemultumitii din obstea gorjeana, Mircea Cocalnau, a negat inclusiv existenta Obstei Turcinuri din Vaideeni: "Dom’le, exista Muntii Turcinuri, dar nu si obstea. Actele pe care le avem noi din mosi stramosi certifica posesiunea altor cateva mii de hectare in acea zona. Niciunde nu apar vecinatati cu vreo obste numita Turcinuri. Au inventat acest artificiu pentru a pune mana pe mostenirea noastra. Mai mult, din ce am inteles, in Muntele Turcinu Mare au luat chiar padurea statului, iar in acest moment sunt in vizorul politiei pentru acest lucru".

JUDECATA. Membrii Obstei Colibaseni au deschis o actiune in instanta, solicitand atat constatarea nulitatii actului de vanzare-cumparare, cat si a nulitatii actului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru Obstea Turcinuri din Vaideeni. La randul sau, juristul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare, Constantin Bulacu, sustine ca, desi s-au luat in calcul sesizarile primite de la mosnenii din Gorj, nu s-a constatat nici un aspect ilegal, in afacere fiind respectat dreptul de preemtiune al Romsilva. "Au o adresa de la Directia Silvica prin care se revoca acest drept din cauza lipsei de fonduri. Este un aspect pe care l-am cercetat si noi", ne-a declarat Constantin Bulacu.

DUALITATE. Adam Jinaru n-are bani la Romsilva, dar gaseste rapid investitori din tarile calde

BUZA UMFLATA. Presedintele Asociatiei Proprietarilor de Paduri din Romania, dar si avocat al contestatarilor tranzactiei, Bogdan Ioan Tudor, sustine ca itele afacerii incep sa se intrezareasca abia dupa ce, in prima instanta, doi mosneni din Obstea Turcinuri, "sariti" la imparteala sumei cu care au fost vanduti muntii, au obtinut constatarea nulitatii actului de vanzare-cumparare. "A fost o prima victorie obtinuta de cei doi membri ai familiei Ghiga, care si-au reconstituit drepturile in obste la o data ulterioara tranzactiei puse la cale de Adam Jinaru. In momentul de fata, procesul continua la Tribunalul Valcea in urma apelului cerut de avocatul lui Jinaru. Faptul ca am obtinut anularea contractului de vanzare a obstei ma face sa cred ca si mosnenii colibaseni isi pot obtine dreptatea in justitie. In plus, o exceptie de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. (7) si (8) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, ridicata chiar de Adam Jinaru dupa declansarea scandalului cu Obstea Colibaseni, a fost considerata de Curtea Constitutionala inca din martie 2006 ca fiind nefondata", afirma Bogdan Tudor. Dupa infrangerea suferita in prima instanta, comentariile lui Adam Jinaru se rezuma doar la: "Nu stiu prea multe amanunte in legatura cu stadiul procesului. Se judeca. Nici nu ma intereseaza prea mult, am avocat, el se ocupa de acest lucru".

MULTINATIONAL
Conform datelor obtinute de la Registrul Comertului, asociatii SRL-ului bucurestean care a cumparat cei doi munti scosi la mezat de Jinaru sunt un roman si trei persoane din strainatate: Constantin Aristide Tanasescu, domiciliat in Bucuresti, cu 5% din capitalul de 200 RON ai societatii, Ernest Mendolivic, slovac domiciliat in Sao Paolo, Brazilia, cu o cota de participare de 40%, Louis Morris Koster, domiciliat in Dix Hills New York, SUA, cu o cota de 45% si Abraham Mendolvic, domiciliat in Brooklyn, New York, SUA, avand 10% din afacere. Pana in acest moment, reprezentantii politiei valcene nu au comentat datele stranse la dosar, ancheta fiind in curs de derulare.

  • Foto: Alexandra Chivu
  • ×