x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Nicușor Dan investește în diplomație

Nicușor Dan investește în diplomație

de Ion Alexandru    |    28 Mar 2023   •   08:45
Nicușor Dan investește în diplomație

Primăria Generală a Capitalei, condusă de Nicușor Dan, a simțit nevoia, în data de 22 decembrie 2022, să achiziționeze materiale promoționale, pretextând că sunt necesare în relația cu… Corpul Diplomatic.

Este vorba despre agende, dintre care unele cu coperți din piele, cu toc din lemn și călimară, la care se adaugă 1.300 de calendare de birou. Suma totală plătită pe aceste materiale se ridică la 110.677,1 lei cu TVA, în condițiile în care autoritatea contractantă a pus la bătaie un buget estimat de 180.960,3 lei cu TVA pentru achiziție. Agendele și calendarele vor fi livrate de o tipografie din Târgu Jiu, care a derulat, în ultimii patru ani, contracte privind tipărirea unor reviste pentru Primăria Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Timișoara, CSM sau Registrul Auto Român.

 

Concret, instituția a publicat, în 22 decembrie 2022, pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin intermediul căruia și-a făcut cunoscută intenția de a încheia un contract având ca obiect „furnizarea de materiale promoționale”, constând în agende personalizate și în calendare personalizate, motivând acest demers prin faptul că „interacțiunea cu membrii Corpului Diplomatic, corespondența interinstituțională și alte evenimente organizate de Primăria Capitalei impun achiziția mai multor cantități de materiale promoționale”.

Aceste cantități au fost împărțite, potrivit anunțului de participare citat, în două loturi. Primul lot constă în 1.300 de agende clasice personalizate, în 300 de agende premium personalizate, în 500 de agende vintage din piele și în 30 de agende din piele, tip jurnal, cu toc din lemn și călimară.

Cel de-al doilea lot constă în 1.300 de calendare de birou personalizate.

 

Două loturi, același câștigător

 

Pentru această achiziție arzătoare, Primăria Municipiului București a pus la bătaie un buget total estimat inițial la nu mai puțin de 152.067,5 lei fără TVA. Mai exact, valoarea estimată a primului lot, constând în agendele descrise mai sus, a fost de 145.665 de lei fără TVA, iar valoarea estimată a lotului al doilea, constând în calendarele personalizate, era de 6.402,5 lei cu TVA. Cu tot cu TVA, valoarea totală estimată a ambelor loturi s-a ridicat la 180.960,3 lei (36.930,7 euro).

În vederea atribuirii celor două loturi care au făcut obiectul acestei achiziții, instituția condusă de Nicușor Dan nu a organizat o licitație deschisă sau o licitație electronică, ci a preferat metoda procedurii simplificate de ofertare.

Astfel, pentru primul lot, al agendelor, autoritatea contractantă a primit două oferte, dintre care doar una a fost catalogată drept admisibilă, cea de-a doua fiind descalificată ca neconformă. Iar la data de 24 martie 2023, Primăria Capitalei a încheiat cu SC Tipografia Prod Com SRL contractul nr. 252/2023, în valoare finală de 88.040 de lei fără TVA, respectiv de 104.767,6 lei cu tot cu TVA (21.381,1 euro).

În ceea ce privește al doilea lot, aferent calendarelor, la procedura de selecție s-a prezentat doar un singur ofertant, aceeași SC Tipografia Prod Com SRL. Motiv pentru care, în aceeași dată de 24 martie 2023, între cele două entități a fost parafat contractul nr. 253/2023, în valoare de 4.966 de lei fără TVA, respectiv de 5.909,5 lei cu TVA inclusă (1.206 euro). În total, valoarea finală a celor două loturi se ridică la 110.767,1 lei cu TVA (22.587,1 euro).

 

Client al mai multor administrații locale

 

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), SC Tipografia Prod Com SRL, cu sediul în Târgu Jiu, județul Gorj, este controlată de mai multe persoane fizice: Gheorghe Beze, Iuliana Rodica Pilea, Laura Vlădoianu, Dumitru și Elena Cinciulescu și Simona Bănete Iliuță.

Această companie a derulat, în ultimii patru ani, numeroase contracte cu instituțiile publice ale statului. Spre exemplu, în 11 aprilie 2019, a primit de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca un contract în valoare de 216.000 de lei fără TVA, pentru tipărirea „Jurnalului Municipal”. Apoi, în 11 iunie 2019, aceeași companie a primit de la Primăria Municipiului Timișoara un contract în valoare de 477.000 de lei fără TVA, pentru tipărirea ziarului „Monitorul Primăriei Municipiului Timișoara”, respectiv un alt contract, în valoare de 27.120 de lei fără TVA, pentru tipărirea buletinelor informative cuprinzând hotărâri și dispoziții cu caracter normativ.

Apoi, Oficiul Național al Registrului Comerțului a parafat cu SC Tipografia Prod Com SRL, la data de  2 august 2021, un contract de 194.940 de lei fără TVA, pentru servicii de tipărire și livrare de formulare specifice Registrului Comerțului.

În 16 august 2022, Registrul Auto Român (RAR) a semnat cu aceeași companie un contract de 406.800 de lei fără TVA pentru tipărirea revistei „Auto Test” și a suplimentului „Ingineria Autovehiculului”. 

De asemenea, Consiliul Județean Timiș a încheiat cu societatea respectivă, la data de 2 august 2021, un contract de 672.000 de lei fără TVA, pentru tipărirea publicației „Agenda Timiș”.

 

Obrazul subțire cu agende premium se ține

 

Revenind la afacerea perfectată de Primăria Capitalei luna aceasta, aflăm, din caietul de sarcini aferent achiziției de agende, că instituția condusă de Nicușor Dan a comandat patru tipuri de astfel de produse. Prima categorie este „Agenda Basic”, cu copertă buretată, cu fața din piele ecologică, cusută și legală, cu bloc detașabil, de 315 pagini, prevăzută cu semn de carte și hartă, personalizată cu timbru sec. A doua categorie este „Agenda Premium”, cu copertă buretată, cu fața din piele ecologică, cu 315 pagini, prevăzută cu semn de carte și hartă, cu timbru sec.

Cea de-a treia categorie este „Agenda din piele naturală”, prevăzută cu copertă flexibilă, buzunar interior, bloc datat zilnic detașabil, cu hârtie offset invoire, cu 340 de pagini. Iar a patra categorie este „Jurnalul din piele cu toc din lemn și călimară”, având coperta din piele naturală buretată, cu aspect patinat, format A5, cu hârtie offset invoire blank, cu 370 de pagini pe bloc fix, în policromie cu aspect vintage, prevăzută cu decorațiuni pe cant, de culoare maro, la care se adaugă o cutie cadou cu silk paper, toc și călimară. Pe fiecare agendă urmează să fie aplicat logo-ul Primăriei Capitalei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: nicusor dan agende piele