O ultimă vizită

ACASĂ
Cu doi ani in urmă Patriarhul Teoctist a păşit pentru ultima dată in satul natal, in locul in care a devenit călugăr şi şi-a luat rămas bun de la Cuvioasa Parascheva.

ACASĂ
Cu doi ani in urmă Patriarhul Teoctist a păşit pentru ultima dată in satul natal, in locul in care a devenit călugăr şi şi-a luat rămas bun de la Cuvioasa Parascheva.

In fiecare an, in apropierea zilei de 7 februarie un autobuz cu număr de Botoşani parca pe Dealul Patriarhiei. Din el coborau bătrăni şi copii imbrăcaţi in straie botoşănene. Oamenii Tocilenilor veneau să-şi vadă păstorul.


MOLDOVA. In septembrie şi mai apoi in octombrie, Prea Fericitul Teoctist a văzut pentru ultima dată plaiurile natale. Trecuseră ani buni de cănd nu mai călcase pămănturile Moldovei. In Tocileni a fost primit cu păine şi sare, după tradiţia romănească. Cătă bucurie pe chipurile bătrănilor care, sărutănd măna Patriarhului, au depănat amintiri şterse de vremuri! Cătă lumină pe chipurile ieşenilor care l-au intămpinat la Casa Dosoftei in pragul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, fericiţi că s-au putut atinge măcar de veşmăntul alb al Prea Fericirii Sale! Cătă emoţie a stărnit la Universitatea "Al.I. Cuza" atunci cănd i s-a acordat titlul "Doctor Honoris Causa". Intr-un gest elegant, bătrănul Patriarh şi-a impăturit hărtia şi a vorbit celor aflaţi in aula Universităţii de la inimă la inimă. Ce-o fi fost in sufletul lui cănd a sărutat, pentru a cine ştie căta oară, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva sau atunci cănd a slujit in cel mai mare sobor de ierarhi pe care Catedrala ieşeană l-a avut vreodată? In aceeaşi Catedrală, cu 66 de ani in urmă, fusese hirotonit preot.


TOCILENI. Toată suflarea satului Tocileni s-a pregătit pentru ceea ce avea să insemne ultima intălnire cu cel mai mare ierarh al lor. Copiii şi-au invăţat cu săptămăni inainte poeziile pe care aveau să le recite Prea Fericitului in curtea şcolii. Bătrănii şi-au potrivit straiele de sărbătoare şi au deschis cuferele cu amintirile zilelor in care Toader, băiatul mamei, işi impărţea zilele pe ogorul satului. In ziua intoarcerii acasă atmosfera a fost la fel de emoţionantă atăt pentru Patriarh, căt şi pentru săteni. Cu acea ocazie, şcoala din Tocileni a luat numele Prea Fericitului, iar el a luat cu fior de induioşare titlul de cetăţean de onoare al micii comunităţi. "Cam greu am urmat şcoala, că tatăl meu nu mă lăsa. Şi invăţătorul de atunci, Gheorghe Romanescu, venea şi silea pe tatăl meu să mă lase la şcoală. Şi plictisit de rugăminţile invăţătorului, tata i-a răspuns o dată: «Lasă-mă, cucoane Gheorghe, că doar n-o să-l fac popă!»".

S-a oprit preţ de o rugăciune la mormăntul părinţilor şi a luat la pas, sprijinit de cărja patriarhală, căteva uliţe ale satului. "Vă ţin minte de cănd eram copil" - i-a zis un bătrăn sfătos. O femeie cu broboadă inflorată şi cu ciucuri, sprijinită intr-un băţ, i-a amintit bătrănului Patriarh de mama lui şi de sora Ileana. "Toate aceste case frumoase şi florile, dar şi cele care nu se văd, pe care dumneavoastră nu le vedeţi, dar eu le văd, au un grai nemaipomenit", le-a spus PF Teoctist oamenilor din satul său, atunci cănd a simţit că zidurile şi florile ii vorbesc.


VORONA. La mănăstirea in care copilul Toader a păşit cu găndul slujirii lui Dumnezeu, Patriarhul de mai tărziu avea să-şi revadă pentru ultima dată chilia. Locul in care a deprins tainele rugăciunii de la bătrănii călugări, locul pe care obişnuia să-l numească "leagăn de sfinţi". "Am suferit adănc atunci cănd mănăstirea a fost desfiinţată. A fost ruinată şi din ea mai rămăseseră doar bisericile. A fost folosită in scopuri care au stărnit măhnirea credincioşilor şi de aceea m-am rugat să mă ajute Dumnezeu să o văd ca acum", a spus PF Teoctist la Vorona. Aici, bătrănul Patriarh a povestit celor căteva mii de oameni veniţi la canonizarea Sfăntului Onufrie despre părinţii care i-au fost invăţători in ale sfinţeniei. Aici a vorbit despre un bătrăn călugăr ce cobora din Sihăstria Voronei spre mănăstirea mamă, insoţit de lupi ca de căini credincioşi. Ii lăsa la poalele dealului, să nu ingrozească lumea care trecea prin buza satului. "De pe buzele părintelui Ghedeon zbura mereu cuvăntul Iisus. Apoi, părintele Gherasim era un model pe care şi tatăl meu ar fi vrut să-l urmez. La Sihăstria Voronei m-au impresionat părinţii prin viaţa lor curată şi naturală, căci nu erau izolaţi şi vorbeau pe limba credincioşilor".


ULTIMUL CUVĂNT. Intors in Moldova cu un an şi jumătate in urmă, a oferit celor de acasă un cuvănt. Doar Dumnezeu a ştiut că avea să fie şi ultimul: "Găndul meu este cel de totdeauna - de a avea credinţă in Dumnezeu. Credinţa este impărtăşire, fraţii mei, este viaţă, trăire, nu doar ceva de imaginat şi de imitat. E adevărat că este şi suferinţă şi răbdare, dar este nădejde, căci noi suntem fiii Invierii. Prin credinţă şi fapte bune să luăm chipul Măntuitorului Iisus Hristos".

Ocrotit de Dumnezeu

Despre greutăţile şi bucuriile slujirii patriarhale PF Teoctist obişnuia să spună: "Am simţit că in drumul acesta atăt de lung şi de sinuos am fost ocrotit şi sprijinit de Dumnezeu, prin diferiţi oameni care au apărut la vremuri şi locuri de răscruce. Ca şi cum aveam de trecut punţi sau diferite piedici şi le invingeam cu sprijinul acestora. Dumnezeu mi-a ajutat. Sigur, fără bucurii şi fără tristeţi, viaţa nu ar avea un conţinut. Tristeţi au fost multe. Este mai bine să laşi ca voia lui Dumnezeu să se implinească cu răbdare şi cu inţelegere in viaţă".

Cititi si: ● "Am mers de-a dreptul" ● Patriarhul ● Un vis: catedrala ● Sus să avem inimile! ● A ferit biserici de la demolare ● Intălniri istorice ● Calea către Patriarhie ● Inaintaşii săi ● Misiunea diplomaticăÂ