Oraşul secret de sub asfalt

Săpăturile arheologice, obligatorii inaintea reabilitării Centrului Istoric al Capitalei, au scos la lumină vestigiile unui alt Bucureşti. Un Bucureşti secret, de care ne despart o palmă de asfalt şi căteva secole de istorie.


Suntem siguri că nici unul dintre cei care au intrat vreodată cu treburi in Sucursala Lipscani a Băncii Comerciale Romăne ori au trecut grăbiţi prin faţa sediului n-a simţit că ii trec fiori de gheaţă prin şira spinării. Şi totuşi ar fi avut de ce. Acolo, sub caldarăm, işi dormeau somnul de veci căteva zeci de schelete depuse in mormintele neştiute ale unui cimitir vechi de căteva secole.


BUCUREŞTIUL BALCANIC. In Centrul Istoric al Capitalei, urmele "Micului Paris" supravieţuiesc incă la suprafaţă, in diverse clădiri. Sub ele şi sub asfaltul pe care-l călcăm zilnic in picioare sunt urmele unui alt oraş: Bucureştiul balcanic, bizantino-fanariot, Bucureştiul secolelor XVI, XVII şi XVIII. Un oraş creştin aparţinător unei lumi orientale. Un oraş totuşi european, subtil cosmopolit, in care boierii cu bărbi şi işlice, imbrăcaţi in caftane levantine, măncau din vase de porţelan englezesc. Cei mai bogaţi dintre ei işi fermecau liubovnicele cu parfumuri şi bijuterii franţuzeşti, iar negustorii "de Lipscănie" le aduceau la indemănă cele mai diverse mărfuri nemţeşti. Deşi aparent turcit şi legat de Stambul, Bucureştiul nu ignora Italia, Franţa, Austria, Germania, Anglia şi, de ce nu, Rusia. Iar pe atunci, subtila politichie a lui Brăncoveanu, a Cantacuzinilor ori a unor mari boieri pe care istoria nu i-a mai ţinut minte, era "europeană" prin tot ceea ce putea să insemne, pe atunci, acest cuvănt. Urmele acestui Bucureşti vechi, dar deosebit de dinamic sunt cele pe care arheologii le aduc acum la lumina zilei.


BISERICA DE SUB BANCĂ. Săpăturile din Centrul Istoric sunt coordonate de arheologul Gheorghe Mănucu Adameşteanu, de la Muzeul de Istorie al Bucureştiului, impreună cu vreo căţiva tineri specialişti de la Institutul de Arheologie "Vasile Părvan", Muzeul Naţional de Istorie şi Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. In actuala campanie de săpături, incepută cu căteva luni in urmă, s-a explorat o zonă largă ce a inclus fosta Uliţă Domnească (Smirdan), actualele străzi Franceză, Poştei, Stavropoleos şi, bineinţeles, Uliţa Mare, care s-a mai numit şi Uliţa Şerban Vodă, şi pe care noi o cunoaştem sub numele de Lipscani. Aici, sediul in care acum funcţionează Sucursala Lipscani a Băncii Comerciale este o clădire elegantă, construită pe la o mie opt sute nouăzeci şi ceva. Săpată adănc in pămănt, fundaţia clădirii nu este din ciment, ci din zid gros de cărămidă, care inainte de a fi ridicat a străpuns alte vestigii cu mult mai vechi. Documentele, dar şi tradiţia istorică vorbesc despre faptul că, sub actuala bancă, a existat căndva o biserică, ale cărei urme n-au cum să mai iasă acum la lumină. Construit pe la 1564-1565, locaşul s-a numit mai intăi "Biserica lui Ghiorma Banul", după numele ctitorului ei. Boier mare, Ghiorma a trăit intr-o perioadă complicată, in care a ştiut să intre in graţiile doamnei Chiajna. Norocul l-a părăsit insă pe inaltul boier, care, peste căţiva ani, a fost executat de vodă Alexandru al II-lea Mircea, cunoscut sub ciudata poreclă de "Oaie Seacă". După "inchinarea" către Muntele Athos, locaşului i s-a zis "Biserica Grecilor". Ceva mai tărziu, pe lăngă ea s-a construit şi un han, cel ale cărui ziduri ies acum la lumină. Vechile vestigii pot fi uşor identificate, după materialul de construcţie: in timp ce cărămizile din temelia băncii sunt "moderne", ca ale noastre, cele din zidurile hanului sunt cărămizi "feudale", mai late şi mai subţiri decăt cele moderne.


FOCUL CEL MARE? Raportat la clădirea actuală a BCR, Hanul Greci se intindea cam pănă unde este acum CEC. De la acest punct incolo s-au identificat vestigiile altui han celebru din vechiul Bucureşti: Hanul Slătari. Acesta a funcţionat pe lăngă Biserica Slătari, despre care tradiţia spune că ar fi fost ridicată prin secolul XVI, de către zlătarii domneşti. Aceştia erau ţiganii străngători de aur ai domniilor, ţigani care aveau o organizare proprie şi o situaţie socială foarte bună. Zidurile din cărămidă, groase de peste un metru, şi beciurile cu bolţi măiestru clădite vorbesc despre importanţa "Slătarilor". In aceeaşi zonă, vizavi de actuala BCR, au fost identificate urmele Hanului "Şerban Vodă", construit de domnitorul Şerban Cantacuzino intre 1683 şi 1685. Scoase la lumină, toate aceste vestigii coexistă intr-un mod straniu cu instituţiile de astăzi. De fapt, hanurile, oricum s-ar fi numit, erau nişte "fabrici de bani" deosebit de eficiente. Ocupaţie de care nu este străină nici actuala BCR. Aceleaşi vestigii vorbesc insă şi despre unele intămplări dramatice petrecute căndva prin aceste locuri. Lăngă "Intrarea A" a băncii, sub un bancomat, arheologii au descoperit urmele unei incăperi distruse de un incendiu. Din ea s-au mai păstrat căteva scănduri şi grinzi de duşumea carbonizate. De altfel, şi cioburile de ceramică găsite acolo sunt innegrite de fum. Urme de foc pot fi identificate şi la Hanul Slătari. Deocamdată, in această fază a cercetărilor, nu se poate spune cu certitudine căruia dintre marile incendii din Bucureşti le-au căzut victimă aceste vestigii. Unul dintre acestea, printre cele mai devastatoare, a fost pe la 1847, dar incadrarea cronologică amănunţită a relicvelor nu va putea fi făcută decăt după viitoarele cercetări de laborator.


In acest moment, arheologii au datoria să aducă toate aceste vestigii la lumină. Pentru viitor, edilii promit că ele vor fi astfel conservate incăt să poată fi văzute chiar şi după incheierea lucrărilor de reabilitare a Centrului Istoric al Capitalei. Dar asta cu o singură condiţie: să existe bani. Din păcate, in ultimii 17 ani, banii pentru Cultură au fost intotdeauna prea puţini.

Cimitirul-surpriză de sub zidurile BCR

Cimitirul descoperit acum de arheologi lăngă BCR este o adevărată surpriză, căci despre el nu se ştia absolut nimic. Săpăturile pentru fundaţia actualei clădiri a BCR s-au suprapus peste vechile morminte. Cercetarea actuală arată clar că meşterii de la sfărşitul secolului al XIX-lea n-au avut nici un fel de reţinere să taie picioarele cătorva schelete care le-au ieşit in cale. Acum arheologii degajează cu atenţie orice rămăşiţă. La prima vedere, scheletele par aruncate alandala, suprapuse ca intr-o groapă comună. Atenţi la stratigrafia sitului, specialiştii ne-au spus că nu este vorba despre aşa ceva, ci de inmormăntări făcute după tot tipicul, dar intr-un spaţiu restrăns şi intr-o perioadă de timp relativ scurtă. In marea lor majoritate, scheletele sunt bine păstrate, iar căteva dintre ele au o dantură impecabilă. Fapt care l-a făcut pe unul dintre privitorii curioşi să exclame, aproape plin de invidie: "Ia uită-te la ăla ce procopsit era la dantură! Un dinte nu-i lipsea". Arheologii ne-au relatat că, de fapt, acolo era un fel de cimitir "de cartier", in care erau inmormăntaţi oameni obişnuiţi, bărbaţi, femei şi copii, localnici care trăiseră prin zonă. Piese metalice cu rol de accesorii vestimentare nu s-au păstrat. In schimb s-au găsit căteva monede, puse căndva de familiile decedaţilor, pentru ca aceştia să aibă cu ce-şi plăti drumul post-mortem.