x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Aleșii vor mai multă palincă scutită de taxe pentru fiecare gospodărie. 50 de litri nu ajung și pentru musafiri

Aleșii vor mai multă palincă scutită de taxe pentru fiecare gospodărie. 50 de litri nu ajung și pentru musafiri

de Monica Cosac    |    06 Sep 2024   •   07:20
Aleșii vor mai multă palincă scutită de taxe pentru fiecare gospodărie. 50 de litri nu ajung și pentru musafiri

După o vacanță de două luni, aleșii s-au întors la Parlament cu multe idei de măsuri legislative, menite să îmbunătățească viața românilor. Astfel, unul dintre primele proiecte de lege puse zilele acestea pe masa senatorilor propune creșterea cantității de palincă ce poate fi produsă de o familie acasă fără a plăti accize pentru alcool, de la 50 de litri anual, cât este în prezent, la 150 de litri. Limita actuală „s-a demonstrat că este mult prea mică” pentru numărul mare de consumatori dintr-o gospodărie, argumentează inițiatorul legii, având în vedere că aici sunt incluși și oaspeții. 

Mai mult, acesta consideră că este o problemă care nu suportă amânare, motiv pentru care a cerut ca proiectul legislativ să fie dezbătut și adoptat în regim de urgență. 

Propunerea legislativă pusă marți în dezbatere, la Parlament, îi aparține lui Cozma Adrian-Felician, deputat PNL din Satu Mare, și vizează modificarea Codului Fiscal (Legea nr.227/2015) cu  scopul de a majora plafonul anual de alcool din fructe care poate fi produs acasă fără a plăti taxe la stat.

În prezent, Codul Fiscal scutește de la plata accizelor alcoolul din fructe, consumat de o persoana fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, în limita a 50 de litri anual, cu condiția ca niciun fel de vânzare sa nu aibă loc, iar alcoolul, indiferent de concentrația acestuia, să fie obținut din fructele din gospodărie. 

Limita actuală de tărie „este mult prea mică”

„Măsura este una benefică pentru menținerea și protejarea producerii unor sortimente tradiționale de alcool din fructe (branduri locale de țuică, palincă etc.), însă limita de 50 de litri anual prevăzută de legiuitor pentru o gospodărie (consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri) s-a demonstrat că este mult prea mică, fiind un plafon anual raportat la un număr mare de consumatori (familie și oaspeți)”, spune parlamentarul în expunerea de motive. 

Prin urmare, în proiectul legislativ pus pe masa senatorilor se propune majorarea plafonului de alcool prevăzut în Codul Fiscal, de la 50 de litri anual la 150 de litri anual, începând chiar de anul viitor, celelalte condiții fiind menținute. 

„Este scutit de la plata accizelor alcoolul din fructe, în limita a 150 de litri anual, consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către musafiri, cu condiţia ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc, iar alcoolul din fructe, indiferent de concentraţia acestuia, să fie:

a) produs de respectiva persoană fizică din fructe deţinute, cultivate şi furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafaţă de teren deţinută în temeiul unui drept real, utilizând un dispozitiv de distilare simplu, de mici dimensiuni, înregistrat la autoritatea competentă, şi/sau

b) produs pentru respectiva persoană fizică în distilerii autorizate din fructele deţinute, cultivate şi furnizate de respectiva persoană fizică de pe o suprafaţă de teren deţinută în temeiul unui drept real”, prevede proiectul legislativ. 

Este vorba, practic, doar despre „tăria” pe care și-o fac oamenii acasă având în vedere că, potrivit legislației în vigoare, sunt exceptate de la plata accizelor „berea, vinul, băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, liniştite sau spumoase, produse de persoane fizice şi consumate de către acestea, de către membrii familiei acestora sau de către musafiri”, cu condiţia ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc. 

Se solicită adoptarea „de urgență”

Cu toate că, odată cu majorarea plafonului de alcool scutit de taxe, vor intra mai puțini bani din accize în vistieria statului, parlamentarul susține că măsura propusă nu va afecta bugetul. 

„Măsura nu are impact bugetar. Dimpotrivă, anticipăm efecte pozitive multiple ale modificării propuse, atât asupra majorării suprafețelor de plantații de pomi fructiferi, cât și asupra perpetuării producerii unor sortimente tradiționale de alcool din fructe”, arată inițiatorul legii, în expunerea de motive. 

Parlamentarul a solicitat ca propunerea sa legislativă să fie pusă dezbatere și adoptată în procedură de urgență. „Procedura de urgență este necesară pentru a pune în aplicare prevederile prezentei legi de la data de 1 ianuarie 2025”.

Autorul documentului subliniază că plafonul redus, impus în prezent, descurajează oamenii să cultive pomi fructiferi și să producă alcool tradițional din fructe, pentru consumul familiei.

Românii, fruntași la consumul de alcool

România se află pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește frecvența consumului de alcool în rândul adulților. Conform datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății pentru anul 2023, aproximativ 35% dintre adulții din România au depășit măcar o dată pe lună limita de consum intens de alcool. Foarte mulți copiii preiau din comportamentul adulților și ajung și ei să consume alcool în cantități uriașe. Conform statisticilor UNICEF, 42% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani au consumat cel puțin o dată băuturi alcoolice. 

În plus, România se confruntă și cu un alt fenomen: cel al copiilor născuți în sevraj alcoolic, din cauza faptului că mama a consumat frecvent alcool în sarcină. Conform statisticilor, 28% dintre femeile însărcinate de la noi din țară consumă alcool în cele nouă luni, iar incidența copiilor cu sevraj alcoolic la naștere este de două ori mai mare decât media la nivelul UE.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×