x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Unii pensionari pot pierde bani după recalculare

Unii pensionari pot pierde bani după recalculare

de Diana Scarlat    |    08 Iul 2024   •   08:00
Unii pensionari pot pierde bani după recalculare

Recalcularea tuturor pensiilor din România ar putea veni cu surprize neplăcute. Deși s-a menționat faptul că nicio pensie nu poate să scadă, în urma recalculării, pentru că se va menține în plată cea anterioară, dacă la recalculare rezultă un cuantum mai mic, există deja cazuri în care unii pensionari s-au trezit cu drepturile diminuate, la o simplă recalculare de rutină. Procedura juridică în aceste cazuri face imposibilă revenirea la pensia inițială, pentru că este nevoie de o decizie a unei instanțe de judecată, ca să se poată face acest lucru. Dacă pensionarul așteaptă mai mulți ani hotărârea instanței, apoi aplicarea ei, există și posibilitatea ca banii să nu-i recupereze niciodată, chiar dacă i se face o nedreptate, prin calcularea greșită a drepturilor bănești.

Teoretic, pensia este un drept câștigat și nu poate fi diminuată. Practic, dacă se constată, la un moment dat, că decizia de pensionare s-a dat în baza unui calcul eronat, pensionarului fie i se dau banii pe care nu i-a primit (când calculul inițial a fost în minus), fie i se dă o pensie diminuată și statul – prin Casa Națională de Pensii – încearcă să-și recupereze banii pe care i-a dat în plus.

Aceste recalculări se fac aleatoriu, periodic, la casele de pensii, dar partea mai puțin plăcută pentru cei care trebuie să-și primească pensiile este că nu pot interveni în niciun fel atunci ca să-și recupereze banii, dacă se face o recalculare eronată. 

Astfel, dacă un pensionar primește o decizie ulterioară celei prin care a obținut pensia inițială, în urma unei recalculări greșite, prin care i se ia din bani, acesta va fi nevoit să dea în judecată Casa de Pensii și se bată în instanță pentru drepturile bănești, uneori mai mult de trei ani – timp în care primește suma diminuată, conform deciziei pe care o emite instituția.

Dacă instanța îi dă dreptate, după mai mulți ani, teoretic și-ar putea recupera sumele pierdute prin recalcularea greșită care i-a diminuat veniturile, însă unii pensionari ajunși în această situație nu mai apucă să obțină banii, pentru că mor. Iar deciziile instanțelor de judecată pot veni prea târziu, în unele situații.

Deși e juristă, nu se poate apăra

Un caz de recalculare cu diminuarea pensiei este cel al Georgetei Cojocaru, juristă care a ieșit la pensie în anul 2008, printr-o decizie a Casei de Pensii a Sectorului 5 din București, dar s-a mutat ulterior în Câmpulung Muscel, în județul Argeș, transferând acolo și dosarul de pensie. Inițial i s-a dat o nouă decizie de pensionare, normală la transferul dosarului, cuantumul rămânând neschimbat, însă Casa de Pensii Argeș i-a făcut o recalculare prin care i-a stabilit o sumă mult mai mică decât cea inițială și recuperarea banilor deja plătiți din 2008 până în 2022 se face printr-o metodă cel puțin suspectă: i se acordă pensia minimă stabilită prin lege, ca și cum ar fi fost asistată social.

De la Casa Națională de Pensii am obținut un singur răspuns: este normală recalcularea unor dosare de pensie, la inițiativa angajaților instituției, iar în acest caz, fiind un proces pe rolul instanței de judecată, nu se poate oferi niciun răspuns până la hotărârea definitivă a instanței.

Fosta juristă a povestit, pentru Jurnalul, calvarul prin care trece de când i-au fost emise două noi decizii de pensionare, în ultimii ani, diminuându-i-se pensia aflată în plată de peste 10 ani. „Eram arondată la Casa de Pensii Sector 5, București, de unde mi s-a emis decizia 179429 din 16 octombrie 2008, devenind dosarul de pensie cu numărul 179429. În martie-aprilie 2020 s-a transferat dosarul la CJP- Argeș, unde mi s-a atribuit la dosarul transferat nr. 381401. Apoi am primit o altă decizie 381401/04 04 2024 în care am găsit și decizia de revizuire 381401/ 23.05. 2020, despre care nu aveam cunoștință. Deci mie nu mi-au spus nimic și legea 125/2014 le interzicea să-mi diminueze pensia”, explică Georgeta Cojocaru.

I-au dispărut perioade din activitate

Astfel de erori de calcul au mai existat, iar Casa Națională de Pensii a explicat, de fiecare dată, că banii plătiți suplimentar, printr-o eroare inițială de calcul, trebuie să fie recuperați de la cei care i-au primit fără să fi avut dreptul. Dar fosta juristă a găsit mai multe erori în documente, care ar fi trebuit să anuleze decizia prin care i s-a tăiat pensia, din punct de vedere legal. Problema e că doar hotărârea definitivă a instanței de judecată poate să-i facă dreptate, iar procesul se poate întinde oricât de mult, timp în care ea va primi jumătate din suma pe care o avea inițial.

„În carnetul meu de muncă se vede clar că în perioada 1996-1997 lucram la Camera de Comerț și Industrie a României, dar la recalculare a dispărut acea perioadă. Și s-au gândit să mă mai pensioneze o dată pentru limită de vârstă, deși eu eram deja pensionată așa. Recalcularea este impusă acum, la nivel național, de Legea 360/2023, dar ei lasă verificarea și recalcularea tot pe mâna celor care au greșit până acum de nenumărate ori, fără să constituie o comisie de specialiști la nivelul fiecărei case de pensii. În instanță eu am contestat două false decizii - 381401/ 04.04.2024 și 381401/; 24.04. 2024. Exista Decizia 179429/16 oct 2008 prin care am fost scoasă la pensie, la limită de vârstă și-n baza căreia am primit pensia și de la CJP Argeș, până în aprilie anul acesta, în cuantum de 2.879 de lei și total drepturi în plată 2.791 lei. Apoi au inventat deciziile 381401/ 04.04.2024  și 381401/24.04.2024 care nu au nicio legătură cu persoana mea, dar mi-au dat viața peste cap”, mai spune pensionara.

Erorile materiale se rezolvă doar la tribunal

Aceasta arată că deși legislația în vigoare face ca orice act material care conține erori să fie lovit de nulitate, nu se poate apăra și nu-și poate recăpăta dreptul la suma inițială a pensiei pe care a avut-o în plată pentru că are de așteptat hotărârea judecătorească. „Cei de la Casa de Pensii au cerut la instanță un termen cât mai îndepărtat, până pe 13 februarie 2025, dar eu ce fac până atunci?”, spune pensionara.

Astfel de situații au existat în ultimii ani, cu zeci de mii de dosare pentru care pensionarii au stat multe ore la cozi, în fața caselor de pensii. După anul 2009, scandalurile s-au înmulțit, mai ales după ce statul a mai aplicat și reduceri de personal la casele de pensii care nici până atunci nu aveau suficienți specialiști. Câțiva ani au fost mii de dosare cu probleme care țineau de erori de calcul, iar angajații caselor de pensii erau nevoiți să le rezolve. 

Ce nu se taie pe noua lege se poate lua ulterior

Din 2020 s-a făcut o modificare de procedură prin care toate dosarele cu probleme și toate contestațiile să fie soluționate doar de instanțele de judecată. Astfel, problemele create de angajații care calculeaza pensiile greșit, în defavoarea pensionarilor, sunt transferate către tribunale, de unde vin deciziile definitive după cel puțin trei ani. Nici măcar erorile materiale care pot fi demonstrate de victime – cum este cazul acestei pensionare - nu mai pot fi soluționate cu celeritate direct la casa de pensii, ci tot în instanță.

În acest fel, orice pensionar din România poate ajunge victimă a unei recalculări greșite prin care i se taie pensia la jumătate, mai ales în urma procesului de recalculare pe noi criterii a pensiilor deja aflate în plată, iar eventualele diminuări rămân valabile până când cel afectat reușește să-și găsească dreptatea la tribunal. Dacă nu poate susține financiar aceste procese sau e un bătrân care nu se poate deplasa, pentru a se apăra în instanță, pensia rămâne diminuată, în favoarea statului și în detrimentul cetățeanului. Iar ceea ce nu se va putea diminua prin recalcularea pe noua lege s-ar putea tăia ulterior, prin procedura standard care permite caselor de pensii să facă oricând o reevaluare și recalculare a oricărui dosar.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: pensionari bani recalculare