Pensionarii-clubb-eri

ÎN TREND ● Printre vîrstnici, la modă este să fii membru "de club"
Au 60, 70, unii aproape 80 de ani. Nu se vaită de sănătate şi nici nu se plîng că banii de pensie nu le ajung. Pentru pensionarii Sectorului 2, adunaţi în Parcul Plumbuita, soluţia pentru conservarea spiritului tînăr pare a fi descoperită: "Clubul Seniorilor". Locul în care principala preocupare a lor este să nu uite programul de dans, ba de gimnastică, de film sau de excursii oferite zilnc de club. Astfel că mai bine de 500 de vîrstnici, membri ai clubului, au dat singurătatea pe întîlnirile cu cei asemenea lor, în care cîntă, spun glume, dansează, îşi găsesc noi prieteni şi chiar parteneri de viaţă.

ÎN TREND ● Printre vîrstnici, la modă este să fii membru "de club"
Au 60, 70, unii aproape 80 de ani. Nu se vaită de sănătate şi nici nu se plîng că banii de pensie nu le ajung. Pentru pensionarii Sectorului 2, adunaţi în Parcul Plumbuita, soluţia pentru conservarea spiritului tînăr pare a fi descoperită: "Clubul Seniorilor". Locul în care principala preocupare a lor este să nu uite programul de dans, ba de gimnastică, de film sau de excursii oferite zilnc de club. Astfel că mai bine de 500 de vîrstnici, membri ai clubului, au dat singurătatea pe întîlnirile cu cei asemenea lor, în care cîntă, spun glume, dansează, îşi găsesc noi prieteni şi chiar parteneri de viaţă.

"Ne sprijinim de braţe şi forfecăm picioarele! Haideţi, haideţi, mai cu viaţă!", se aude o voce puternică din spatele sălii. Doamnele în colanţi şi tricouri largi execută. Mai cu un oftat, mai rîzînd jenate în colţul gurii, încearcă din răsputeri să ţină pasul cu instructoarea lor de gimnastică. Cele aproape 30 de cursante sînt la vîrsta la care deja o parte din nepoţii lor au devenit oameni în toată firea. Cea mai tînără a trecut de 60 de ani. Dau din mîini, agită picioarele, rotesc bazinul, în ritmul muzicii şi al şiroaielor ce le inundă corpul. Nu se lasă, Doamne fereşte! De cînd au aşteptat ele să mai poată da jos din slana care le îngreunează mersul şi le face ca inima să gîfîie la fiecare treaptă a scării urcată. Iar acum, de cînd cu cochetul club înfiinţat special pentru antrenul şi voia bună a pensionarilor, "senioarele" Sectorului 2 fac ce fac şi mai în fiecare zi îşi croiesc drum pe aleea parfumată din Parcul Plumbuita ce duce către locul în care se simt din nou, "ca în floarea vîrstei", după cum spune cu gura rujată şi pînă la urechi doamna Ştefania. Fosta profesoară de limba română are 70 de ani şi, de cînd a rămas singură, cea mai mare plăcere a sa era ieşitul la piaţă, "şi ăla rapid, pentru că ce ai putea să cumperi cu bruma de bani pe care o avem drept pensie?". Acum însă, membrii clubului i-au găsit o îndeletnicire: în fiecare joi, la ora 10:00 punct, femeia vine încărcată cu cărţi, fotografii şi dă startul orei de lectură. "Săptămîna trecută am avut ca temă pe Eminescu. Fiecare dintre noi a venit cu cîte ceva, unii cu o poezie, alţii cu picanterii din viaţa sa intimă. Domnul Vasile e responsabil cu muzica, în funcţie de tema aleasă", spune femeia şi arată, afişînd o privire galeşă şi recunoscătoare către un om burtos, cu cămăşa scoasă din pantaloni şi cu sandale în picioare.

COCHETA CLUBULUI. De altfel, bărbatul de 68 de ani este supranumit de doamnele care-l înconjoară, chicotind ca nişte timide domnişoare, şi "regele glumelor". Nu e ediţie a concursului "Clubul glumeţilor" pe care bărbatul cu părul grizonant şi ochelari cu rame groase să nu îl cîştige. Aşa se face că de fiecare dată se pricopseşte ba cu un tricou, ba cu pixuri sau diplome, dar mai ales cu admiraţia doamnelor. "Eu sînt rivala lui", spune cu mîndrie doamna Neti. Copiii-i sînt mari, aciuaţi prin străinătate. Are faţa întinsă, rimel pe gene şi unghii roz. Toată viaţa a confecţionat piese radio, iar acum, zice femeia, "a venit vremea să mă răsfăţ".  Aşa că de cu seară îşi pregăteşte cele mai bune haine, le calcă, le parfumează, aşa cum obişnuia pe vremuri, şi se înfiinţează încă de dimineaţă la club, fiind nelipsită de la concursurile sau partidele de remi încinse între ei. Şi cu toatea astea, nu femeia oacheşă este cocheta clubului. Titlul de cea mai elegantă membră a fost deja adjudecat de Olivedi Georgeta. Are 76 de ani şi de 13 ani este văduvă. Multă vreme a refuzat să mai iasă pe undeva. Lipsa soţului de la braţul său o făcea să se teamă, mai cu seamă că nu o dată i s-a întîmplat ca bărbaţii să o curteze, fară prea mult rafinament însă. Acum, orele de gimnastică ţinute de trei ori pe săptă-mînă, filmele şi ceaiurile de la ora 5:00 au determinat-o să se înscrie şi astfel să îşi etaleze ţinutele colorate, asortate în permanenţă cu o pălărie sau mărgele mari, de sticlă. "Nu pot să-mi iau ochii de la ea. Şi nici nu ştiţi cît de bine îi stă cînd se îmbracă în roz", îmi spune la ureche doamna Luci, care nu se sfieşte să mărturisească că "de multe ori am venit aici numai pentru a lua lecţii de modă", mai cu seamă, căci, aşa cum spune femeia, nu i-ar displăcea dacă ar întîlni pe cineva cu care să-şi împartă timpul. Doamna Luci s-a îmbrăcat azi în albastru. Fustă lungă, bluză în două ape, curea turcoaz. A aflat ea de la cocheta trupei că "la televizor ar da bine albastrul şi rozul", aşa că atît i-a fost cînd administratora clubului a anunţat-o că vor primi în vizită presa. Şi doamna Olivedi a murit de ciudă tot drumul spre club că vremea prea călduroasă a împiedicat-o să îşi pună bluza roz şi pantalonii negri, însă acum, văzînd că televiziunea s-a transformat de fapt într-un ziar, a respirat uşurată, zîmbind frumos aparatului.

CA-N FAMILIE. Pe unul dintre pereţii încăperii tronează un panou. Doamnele, cum au terminat ora de gimnastică, cum se înghesuie, cu ochelarii pe nas, să citească anunţul. O femeie mai sprinţară le taie calea colegelor sale, îşi întinde gîtul, cască ochii şi spune tare, cu vocea exaltată: "Excursieee!". "Ohh", s-a auzit murmurul mulţimii, fericită că, în sfârşit, au ocazia să viziteze vulcanii noroioşi pe gratis. Doamna Ana nu e la prima experienţă într-ale excursiilor cu clubul. Chiar săptămîna asta a fost la Mogoşoaia, iar cu ceva timp în urmă, la Curtea de Argeş. "Ne-am simţit minunat, parcă eram din nou la liceu", spune femeia. Are părul vopsit negru, iar privirea i se întrezăreşte prin lentilele ochelarilor. Cum vede vreun chip cunoscut, cum încinge o discuţie. Timpul trece, prieteniile se leagă, iar "noi simţim că nu mai sîntem singuri, ci ca o mare familie".

S-AU VĂZUT, S-AU PLĂCUT... Şi, aşa cum se întîmplă în mai toate familiile de bună credinţă, şi în sînul seniorilor împărţirea treburilor merge ca pe roate: unul e responsabil cu furnizarea ziarelor, altul cu asigurarea muzicii. Unii se preocupă de filmele ce vor fi difuzate, alţii nu uită de zilele de naştere ale membrilor. Doamna Elena nu mai pridideşte cu laudele atunci cînd vine vorba despre singura seară de dans pe care clubul a organizat-o în cinstea celor care purtau numele de Constantin şi Elena. Atunci femeia s-a simţit din nou în centrul atenţiei, ca pe vremea cînd era înconjurată de soţ şi copii, şi răsfăţată cu cadouri. "Ne-au adus tort, şampanie, am dansat de mă dureau picioarele." Acum a rămas singură, iar "domnii sînt aproape inexistenţi la club, spune femeia uşor îmbujorată. Doar doi, trei care mai vin. Noi sperăm să mai vină şi alţii". Unul însă i-a atras atenţia. Îşi pune mîna la gură, se aşază cu spatele la mulţime şi îmi sopteşte în ureche, ca să nu semene a bîrfă: "La petrecere a venit un domn îmbrăcat într-un costum alb, avea părul dat pe spate şi ţinea la subraţ un baston. A fost senzaţia serii. În cele cîteva ore cît a durat dansul s-a tot uitat la o doamnă, foarte drăguţă, a invitat-o la dans, iar la finalul serii, cînd am ieşit afară, i-am văzut pe o bancă. M-am apropiat de ei, iar doamna mi-a spus un pic ruşinată: «Socializăm şi noi» şi mi-a zîmbit. De atunci nu am mai văzut pe nici unul", şuşoteşte femeia şi repede dă să se aşeze pe scaun, ca nu cumva cineva să-i ocupe locul din faţă. Urma vizionarea unui film. Uşile se închid. Pe ecranul mare, din mijlocul sălii dotate cu aer condiţionat, imaginile încep să se deruleze. Ziarele sînt lăsate deoparte, discuţiile încetează. Pentru cîteva zeci de minute, seniorii Sectorului 2 par nişte copii de şcoală aflaţi pentru prima dată la cinematograf. Tăcuţi şi cuminţi, privesc în linişte, mulţumiţi că în sfîrşit au un loc al lor în care tinereţea se măsoară doar în spirit.

Gratis

Ca să poţi participa la activităţile Clubului Seniorilor, e musai să fii membru. Buletinul şi talonul de pensie sînt suficiente pentru a deveni pe loc de-al casei. Deşi nu au trecut nici trei luni de cînd s-a înfiinţat, clubul adună între pereţii săi aproape 500 de muşterii dornici să-şi umple timpul. Şi nu e de mirare, mai cu seamă că avantajele în a fi "senior" cu acte în regulă nu sînt deloc de neluat în seamă: gimnastică, concursuri cu premii, audiţii, seri dansante şi excursii.