x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pleacă oile la munte, prilej de sărbătoare

Pleacă oile la munte, prilej de sărbătoare

de Maria Belu-Burtea    |    04 Mai 2009   •   00:00
Pleacă oile la munte, prilej de sărbătoare

Început de mai în zona Bran-Moeciu. Soare cald şi molatic de primăvară, lume multă, fum aromat de... pastramă de oaie la grătar, bulz savuros cum numai bacii din această zonă îl ştiu găti, tochitură din carne de oaie la ceaun etc. Este sărbătoare în Bran!



Pe Platoul Inima Reginei Maria, la poalele stâncii pe care se înalţă Castelul Bran, s-a desfăşurat ediţia întâi a unui nou "produs turistic", intitulat generic "Pleacă oile la munte", eveniment care a pornit, de fapt, de la ritmurile celei mai vechi ocupaţii a localnicilor: oieritul. Tot acum a avut loc şi primul festival gastronomic "Un' te duci, tu, mielule?". Organizatori: Primăria Bran, ANTREC Braşov şi Asociaţia Crescătorilor de Ovine din zona Bran. "Am creat acest eveniment în zilele de 1, 2 şi 3 Mai pentru a celebra acest segment al transhumanţei, când se strâng oile pentru a pleca la munte. Este o sărbătoare destinată crescătorilor de animale din zona Bran-Moeciu, dar şi turiştilor care au venit în aceste zile la Bran", ne-a declarat primarul Gheorghe Hermeneanu.

Protagoniştii demonstraţiilor de măiestrie culinară au fost aproape 40 de producători tradiţionali, proprietari de pensiuni şi membri ai Asociaţiei Crescătorilor de ovine din zona Bran şi membri ai ONPTER din zona Bran-Moeciu. De asemenea, prin­tre expozanţi s-au aflat şi meşteri populari din Ţara Făgăraşului, din Ţinutul Secuiesc, din judeţele Sălaj şi Vâlcea etc.

"Am venit aici, la festival, cu produse tradiţionale precum caş, telemea de oaie, pastramă etc., pregătite numai după reţete tradiţionale, pe care eu le-am moştenit de la moşii mei. Iar ca noutate, azi vom prepara pentru turiştii şi localnicii care trec pe aici o tochitură din carne de oaie cu mămăliguţă. Este delicioasă! Punem în ea fel de fel de condimente, ardei, ceapă, usturoi", ne-a spus Florin Pucheanu din Moeciu.

"Suntem oieri din tată-n fiu, iar tradiţia se transmite din moşi-strămoşi. Sărbătorile noastre, ale brănenilor, sunt legate de creşterea animalelor. Primăvara e măsurarea laptelui, atunci când pleacă oile la munte, iar toamna, când revin, e răvăşitul. Branul e zona de confluenţă dintre Transilvania şi Muntenia şi, aşa cum transhumanţa face de veacuri legătura între aceste zone geografice, la fel astăzi, orăşenii şi sătenii au şansa de a se întâlni la aceste manifestări", ne-a mai spus harnicul păstor. Sărbătoarea "Pleacă oile la munte" s-a încheiat, la Bran, cu Concursul folcloric pentru tineret "Flori de Mai". Spectacolul a fost, de fapt, preselecţia pentru un festivalul care va avea loc în zilele de 23 şi 24 Mai 2009.

×
Subiecte în articol: special