x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Razboiul nervilor

Razboiul nervilor

27 Mai 2005   •   00:00

Intalnirea parintilor cu cei trei tineri intorsi din iadul irakian s-a transformat intr-o adevarata corvoada pentru jurnalistii dornici sa adune reactii la cald.

Anuntata pe agentiile de presa, reintalnirea familiilor Miscoci, Ion si Ohanessian a adunat imediat ziaristii la Cotroceni. La ora 19:00, ziaristii faceau deja de garda la portile palatului si calculau variantele. "Crezi ca ii scoate prin acelasi loc pe unde intra?", se intrebau acestia, fara sa astepte un raspuns. "Ba, pe la «oficiala» nu-i baga. Aia e pentru delegatii straine…"

Cu zece minute inainte de momentul anuntat de comunicatul Administratiei Prezidentiale, lucrurile erau clare: "Parintii sunt inauntru. Nu poti tu sa-l faci pe Basescu sa te astepte". Fara sa stea pe ganduri, doi cameramani si reporterii de langa ei incep sa fuga spre intrarea auto de langa usa pe unde intra ziaristii. Altii ii urmeaza panicati. O duba a SPP a intrat fara sa incetineasca prea mult. Semn ca masina era asteptata. Asta era. Cei trei jurnalisti au fost dusi inauntru.

La poarta "cetateneasca", cea de langa Gradina Botanica, in afara de cativa ziaristi, nimic. O femeie zdrentuita se apropie si vorbeste cu ofiterul insarcinat cu paza. Probabil ca o intereseaza o audienta.

Incordare si la poarta oficiala de pe platoul Marinescu. Camere de luat vederi, fotoreporteri cu degetele intepenite deasupra declasatorului, telefoane care zbarnaie intr-una. "Ce fac acolo? Ai aflat daca spun ceva? Pe unde ies?" Fiecare masina este atent urmarita. Poate e vreun numar cunoscut, poate o fata.

Cateva masini ale SPP intra si ies, de fiecare data camerele indreptandu-se nervos spre ele. Nimic, nici un semn. Minutele trec, iar tunetele ameninta. Ploaia fugareste ziaristii in masini. Corespondentii de la Cotroceni incep sa iasa nedumeriti. Ce a fost asta? De ce a evitat Basescu presa? Clar, nu vor emotii, nu vor vorbe spuse "la inghesuiala". Costel Oprea, seful Departamentului Investigatii de la Romania libera, iese si el, cu zambetul pe buze. Stie ca cei atat de asteptati nu mai sunt in Cotroceni. "Sunt acasa", spune sigur seful lui Eduard Ovidiu Ohanessian. Face si cateva glume: "Cred ca ar trebui sa-l pun sa faca de serviciu vreo saptamana. Tot e Sorin in spital acum, si nu prea avem pe cine pune". (Doru Cobuz)

×
Subiecte în articol: eveniment