REMAKE AL CRIZEI DIN ’80 - Ce i-a lovit?

Ce i-a lovit? Le-a picat în cap mai rău ca o bombă şi s-au trezit la realitate: fără bani, cu economiile de-o viaţă hăcuite, fără case şi fără posibilitatea de a împrumuta bani. Americanii încă nu ştiu ce i-a lovit.

Ce i-a lovit? Le-a picat în cap mai rău ca o bombă şi s-au trezit la realitate: fără bani, cu economiile de-o viaţă hăcuite, fără case şi fără posibilitatea de a împrumuta bani. Americanii încă nu ştiu ce i-a lovit.

America a trecut printr-o criză similară destul de recent, când Guvernul a scos din buzunar peste 160 de miliarde de dolari. Tragedia durase ani buni. Între 1980 şi 1994 mai mult de 1.600 de bănci şi de firme de "împrumut şi economii" au fost închise ori au primit ajutor financiar. Se consideră că implicarea Guvernului a constituit un precedent, un "pericol moral", lucru care a încurajat creditorii să acorde împrumuturi riscante, în special pe parcursul anului 2007.  

CRIZA S&L.
A intrat în istorie sub numele de CRIZA S&L (Savings and Loans) şi a fost demarată "oficial" după eşecul financiar al unui grup de 747 de firme de "economii şi împrumut". Activitatea redusă din industria financiară, concomitent cu diminuarea piaţei imobiliare au fost unele din cauzele ce au contribuit la recesiunea din 1990-1991. Între 1986 şi 1991, numărul de case construite a scăzut de la 1,8 milioane pe an la doar un milion, constituind cea mai mică rată de după al doilea război mondial. Preşedintele Jimmy Carter a părăsit biroul în 1981, lăsând o economie devastată. Din 3.800 de firme tip S&L, 3.300 încheia­seră anul fiscal cu pierderi. Următorul preşedinte, Ronald Reagan, era aşteptat să facă minuni. În schimb, el a impus un regulament relaxat pentru firmele de economii şi, mai mult, le-a permis să-şi extindă activitatea. Firmele au început să acorde împrumuturi comerciale şi au emis cărţi de credit. S&L-urile se comportau astfel ca bănci, dar cu mult mai puţine responsa­bilităţi şi asigurări. Astfel, o altă cauză majoră ce a determinat criza anilor ’80-’90 au reprezentat-o creditele ipotecare "imprudente", adică acordate persoanelor care nu au mai avut posibilitatea să le plătească. Întocmai aceeaşi situaţie s-a semnalat şi în 2007. O analiză a arătat că 20% din vină a purtat-o frauda şi abuzul din interiorul firmelor. Dezvoltarea excesivă a pieţei imobiliare – s-a construit mult, în exces, faţă de cererea de locuinţe pentru familii – a fost un alt factor.

EŞUAŢI
Firmele mari au căzut una după alta, iar pe Wall Street a în­ceput distracţia. Un mare perdant a fost "Silverado Savings and Loan", demarând un scandal căruia i s-a ataşat un nume important. Neil Bush, fratele actualului preşedinte, George W. Bush, a fost directorul firmei. El a fost învinovăţit că şi-ar fi acordat un împrumut gras, nelegiuire pentru care a fost nevoit să plătească o amendă de 50.000 de dolari. Tot Neil Bush a acordat un îm­prumut de 100 de milioane de dolari pentru doi afacerişti, prieteni de-ai săi, fără să informeze restul conducerii. O altă firmă notorie care s-a dizolvat în tsunami-ul anilor ’80-’90 a fost "Lincoln Savings and Loan". Evenimentul a determinat şi scandalul notoriu, recunoscut în istorie sub numele de "Keating five", în care cinci senatori au fost investigaţi. Între aceştia, singurul republican, s-a aflat şi actualul candidat la Preşedinţia Statelor Unite, senatorul John McCain. McCain şi un alt democrat au fost mai târziu doar muştruluiţi de către Comisia pentru Etică.

Cei­lalţi trei democraţi au fost nevoiţi să-şi încheie cariera politică. Directorii firmelor care s-au prăbuşit în actuala criză financiară rămân doar în postura de "suspecţi" până când investigaţiile FBI vor demonstra cu documente activitatea criminală a acestora. Ei s-au ales cu buzunarele pline de milioane şi miliarde de dolari, culeşi pe ultima sută de metri. American International Group a intrat în istorie ca fiind cea mai mare companie care a trebuit "salvată" de Guvern. Firma de asigurări a fost conside­rată, până să atingă pragul falimentului, a 18-a în topul celor mai mari din lume. La 16 septembrie, AIG a cerut ajutorul Guvernului. A pri­mit 85 de miliarde, la care s-au adăugat 37 de miliarde pe 9 oc­tom­brie, împrumutaţi de la Banca Rezervei Federale din New York.

FANNIE ŞI FREDDIE
Ca urmare a "reformei" ce a urmat criza S&L, aceste două instituţii financiare aflate sub tutela Guvernului au primit responsabilitatea de a continua activitatea de creditare către familiile cu venit mic şi mijlociu. Încă o "strânsă" legătură între cele două tsunami-uri financiare ce au afectat America. Fannie Mae şi Freddie Mac au fost primele instituţii financiare ce au arătat simptome de faliment în 2008, când Rezerva Federală s-a implicat să le salveze cu găleata de bani.

COINCIDENŢÂ?
Ambele crize au fost declanşate la sfârşitul mandatului prezidenţial: Jimmy Carter se pregătea să predea frâiele lui Ronald Reagan, iar George W. Bush se pregăteşte să părăsească şi el Casa Albă, pentru totdeauna. Foarte convenabil, preşedintele care pleacă nu mai are nimic de pierdut, iar cel care vine e privit ca pe un salvator. Marele perdant este populaţia. Câştigătorii sunt politicienii, încă o dată. Iar în dreptul arhitecţilor crizei rămâne un mare AN (autor necunoscut).
În final, unii analişti sunt de părere că intervenţia Guvernului de a salva firmele cu ajutorul banilor contribuabililor a consti­tuit "pericol moral" şi a "încurajat" creditorii de a acorda împrumuturi cu risc ridicat, activitate ce a escaladat începând cu 2007, când a fost demarată criza ipotecară.

TRAGEDIA
Când America "strănută", restul lumii se îmbolnăveşte de gripă. Cel puţin recesiunea din ’80-’90 nu a avut efecte grave asupra economiei globale. Într-o lume "plată", cum o numeşte scriitorul American Thomas Friedman, zeci de ţări au de suferit de pe urma prostului management, al speculaţiilor şi al lăcomiei marilor actori din economia Americii.

Anii ’80 160 de miliarde de dolari ajutor de stat, într-o intervenţie care a creat un precedent periculos. Regimul Reagan a impus un regulament rela­xat pentru firmele de economii şi, mai mult, le-a permis să-şi extindă activitatea. Firmele au început să acorde împrumuturi comerciale şi au emis cărţi de cre­dit. Lipsa de reglementare a reprezentat punctul de plecare a problemelor Fannie Mae şi FreddieMac.

2008 700 miliarde de dolari, pla­nul de salvare aprobat de administraţia americană pentru salvarea băncilor de pe Wall Street. Lehman Brothers şi Washington Multal au dat faliment, AIG, Fannie Mae şi Freddie Mac au fost naţionalizate, iar alte bănci au fost vândute la preţuri derizorii. Bursele din Asia sunt pe pierderi istorice din ultimii 20 de ani, mai multe state din Europa au naţionalizat bănci.

Creditarea, puternic subvenţionată

Sistemul de creditare pentru locuinţe al SUA a fost puternic subvenţionat de stat şi deci găunos. "Să nu uităm că a existat deductibilitatea ratei dobânzii de la Declaraţiile pe venit. Fiecare cetăţean american putea să-şi deducă un milion de dolari din declaraţia de venit anuală. Acest avantaj al impozitării s-a ridicat anul trecut la 120 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă o cincime din bugetul de stat annual", a declarat Mag. Herbert Pfeiffer, preşedintele Federaţiei Europene a Băncilor pentru Locuinţe (EFBS), prezent la Bucureşti cu ocazia întâlnirii anuale a organizaţiei. Sistemul este găunos pentru că bogaţii pot să deducă foarte mult, iar săracii nu prea au ce. O altă fisură a sistemului era reprezentată de faptul că băncile de investiţii erau scutite de taxa de stat şi federală. "Erau privatizate şi puteau lua acţiuni la bursă şi au obţinut cele mai mari randamente ale capitalului propriu din SUA, de până la 24%, care era dedus din profitul anual", a mai explicat Herbert Pfeiffer. Sistemul de creditare american are mulţi intermediari care fiecare îşi aplică un comision şi din această complexitate s-a pierdut legătura dintre bancă şi client. (Daniela Ivan)