x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Casele vii din Delta Dunării

Casele vii din Delta Dunării

de Diana Scarlat    |    01 Apr 2011   •   15:58
Casele vii din Delta Dunării

Pe lângă păsări, nuferi, pă­duri inundate, pescari şi stuf, mai există ceva ce ca­racterizează peisajul para­disului numit Delta Du­nă­rii: arhitectura. Nu este vor­ba despre un stil arhitectural sofisticat, care să fi re­voluţionat curentele eu­ro­pe­ne, ci despre casele mici, acoperite cu stuf, a căror funcţionalitate poate fi în­ţe­leasă cel mai bine de lo­calnici. Casele Deltei sunt la fel de vii ca şi vie­ţui­toa­re­le, iar distrugerea arhitecturii arhaice echivalează cu un masacru.

Case albe, din chirpici şi piatră, acoperite cu stuf, cu ferestre mici, de obicei vopsite cu albastru, şi uşi înflorate, după specificul Dobrogei, casele din Delta Dunării sunt şi ele o specie pe cale de dispariţie. Românul contemporan crede că poate schimba peisajul unei rezervaţii naturale după bunul plac, fără să-i pese de armonia pe care o distruge. Aşa au ajuns în Deltă case care nu au nimic în comun cu restul peisajului.

Cu cinci ani în urmă, o mână de arhitecţi, sculptori şi pictori s-au apucat să construiască în deltă case din chirpici, cu mâinile goale, în încercarea de a reface valorile tradiţionale pe care le pierdem cu fiecare pas înainte al umanităţii. Concluzia lor: arhitectura tradiţională şi materialele organice, pe care omul simplu le-a folosit mii de ani, sunt mai bune decât orice noutate! Şeful echipei, Alexandru Nancu, a gândit un proiect, pornind de la această idee. Primul experiment s-a numit LUT/ADOBE 2006 – 2007, propunând o nouă abordare a conceptului de locuire umană pri­vită din perspectiva promovării şi dezvoltării unui mod de viaţă armonios, în şi cu mediul natural. „Ideea nu a fost doar a mea. Este ideea şi initiaţiva unui colectiv de artişti vizuali şi arhitecţi. Noi, artiştii, voiam să experimentăm tehnicile şi texturile pe care le oferă lucrul cu pământul, cu paiele, cu pleava, într-un cuvânt, cu chirpiciul, dar şi alte materiale naturale adiacente: lemn, stuf, piatră”, explică arhitectul Alexandru Nancu.

Şi alţi artişti au încercat în ultima vreme să salveze valorile naturale ale Rezervaţiei Delta Dunării, în fel şi chip, dar autorităţile locale nu par a fi prea receptive, deşi reprezentanţii Uniunii Europene sprijină toate încercările noastre de a ne conserva patrimo­niul. De aceea a fost foarte bine primită şi expoziţia de fotografie pusă la cale de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, în cadrul unui proiect foarte amplu care vizează conservarea Deltei Dunării, intitulat „Delta Warning Report”. Fotografiile au fost expuse la Bruxelles, în perioada 1-3 februarie 2011, la Parlamentul European, expoziţia purtând titlul „Delta Dunării, pa­ra­disul în pericol”, fiind o iniţiativă a europarlementarului Daciana Sârbu, în colaborare cu Asociaţia Salvaţi Dunărea fli Delta şi WWF. Cu ocazia simpozionului de pe 7 martie, expoziţia a fost adusă şi la Bucureşti. Cele 30 de imagini aparţin unor fotografi români pasionaţi de natură: Dan Dinu, Iliuţă Goean, Helmut Ignat, Daniel Petrescu şi Igloo Media. Şi această expoziţie, ca şi alte încercări ale artiştilor de a face auzit glasul naturii, îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra efectelor dezastruoase fli ireversibile pe care le poate avea exploatarea necorespunzătoare a acestui spaţiu de o bogăţie naturală inestimabilă. Expoziţia nu prezintă o imagine idilică a Deltei, ci una reală, cu păsări moarte din cauza nepăsării oamenilor, cu PET-uri aruncate în mijlocul naturii, cu peşti şi pescari pe cale de dispariţie, într-un fost paradis în care nici casele nu mai sunt aşa cum au fost odată.

În privinţa caselor, încă din anul 2008 există un re­gu­lament care stabileşte normele de construire în acord cu arhitectura tradiţională în Delta Dunării, pentru a se proteja rezervaţia naturală, cu toate componentele sale. Acest regulament nu este, din păcate, pus în prac­tică de către autoritaţile locale. Nici una dintre cele 16 administraţii locale care aveau obligaţia să re­vi­zuiască documentaţiile locale de urbanism până în iu­nie 2010 nu a reuşit să-şi facă treaba şi numai cinci co­mu­ne din întreaga Deltă au început demersurile pentru actualizarea normelor privind amenajarea teritoriu­lui la nivel local. Instituţiile responsabile au găsit repede şi o motivaţie: lipsa resurselor financiare. Consiliile locale s-au spălat pe mâini şi-au pasat responsabilitatea către Consiliul Judeţean, care aruncă pisica mai departe, în ograda Ministerului Dezvoltării Regionale fli Turismului, care-ar trebui să dea bani de la bugetul de stat. Aşa se face că nici o instituţie nu-şi asumă responsabi­litatea nerespectării prevederilor legale privind urba­nismul fli regimul construcţiilor din Delta Dunării, dar nici una nu poate fi sancţionată în vreun fel, pentru că nu există prevederi legislative în acest sens.

În raportul pe care Asociaţia Slavaţi Dunărea şi Delta l-a finalizat anul trecut – „Delta Warning Re

port” – se atrage atenţia asupra faptului că toate cons­trucţiile ridicate după iunie 2010 sunt ilegale, deoarece nu a fost respectat regulamentul. Pornind de la nevoia conservării patrimoniului natural şi cultural al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), proiectul Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta a evaluat cadrul instituţional existent, prin analiza a patru domenii de politici importante: administrarea resursei piscicole; aplicarea la nivel local a Regulamentului-cadru de urbanism; gestionarea deşeurilor şi reconstrucţia ecologică a amenajărilor agricole şi piscicole. „Analiza de faţă a identificat nivelurile de guvernare responsabile, tipurile de instituţii şi tipurile de actori implicaţi, precum şi zonele în care există vulnerabilităţi, suprapuneri şi incompatibilităţi instituţionale. Astfel, sistemul instituţional implicat în administrarea RBDD este unul complex, atât pe orizontală – cuprinzând instiţutii pe acelaşi nivel, cât şi pe verticală – cuprinzând instituţii aparţinând unor niveluri diferite de guvernare. Datorită specificului RBDD, cu greu se poate găsi în România o zonă atât de aglomerată instituţional. Acest lucru măreşte exponenţial nevoia de comunicare şi coordonare între instituţii şi organizaţii, dar prezintă şi un risc pe măsură”, explică reprezentanţii asociaţiei.

×
Subiecte în articol: reportaj