x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Gala frunzei veştejite

Gala frunzei veştejite

de Toma Roman Jr    |    10 Iul 2011   •   21:00
Gala frunzei veştejite

De multa vreme imi place Lucian Bute. Il consider un boxeur plin de talent, care s-a antrenat serios si a ajuns un profesionist de exceptie. Contra unei sume pe masura, in ge­neral, isi stalceste adversarii cu metoda. Mi-a placut sa-l vad "live" la Romexpo intr-o demonstratie contra unui adversar mult mai slab cotat. Dar de aici pana sa ajung sa am senzatia ca am participat la un incomensurabil eveniment monden, artistic, ba si politico-patriotic, e o distanta mare.

Mai intai, la intrare, am dat peste niste bannere imense, cu frunza madamei Udrea, trantite direct pe jos. Am presupus ca a venit deja toamna si doamnei i-au cazut frunzele. Apoi, m-am intalnit cu un alai de nuntasi, inchiriasera un pavilion din Romexpo. Am vorbit cu unul dintre ei, voia ca mirii sa se pozeze cu Lucian Bute, devenit substitut de Arcul de Triumf. Habar n-am daca au reusit. La intrare, pe covorul rosu se ingramadeau multi cameramani si reporteri transpirati sa smulga cateva vorbe de la vedete de tinichea si "lume buna". Mi se parea, dupa ce i-am vazut pe Gabriel Fatu, Mircea Badea, o fatuca emitatoare de triluri tampite al carei nume imi scapa, Gica Hagi si Victor Ponta, ca am nimerit la o taiere de mot de potentat junior. Pitiponci si pitipoance, in ciuda caldurii inabusitoare, etalau diverse toalete de firma. Daca aurul ar fi tinut cald, jumatate din asistenta ar fi trebuit probabil sa fie lesinata.

Vip si cersetor
Habar n-am cum s-au impartit acreditarile, dar eu am constatat ca sunt un VIP, in timp ce colegul meu de la sport, Igi, nu era. Dupa ce i-am facut "sac" a trebuit sa ne despartim, eu indreptandu-ma spre sectorul de scaune de langa ring, destinat alesilor sortii ca mine. Inauntru mi-a venit sa ma sufoc. Erau, cred, 60 de grade si nici urma de aer conditionat. Din greseala, am obturat privelistea unui fotbalist, care mi-a strigat: "Da-te ba, n-am venit aici sa vad oameni". De aici am dedus ca-i considera pe pustii care se strofocau in ring animale. Nimeni nu a putut sa-mi spuna care e sectorul 0c, locul 24, probabil fiindca VIP-urile, mai cu mot, ar fi trebuit sa isi ghiceasca locurile. "La noi", spre deosebire de sectorul platitorilor ordinari, scaunele nu erau marcate cu nici un numar. In plus, din boxele care haraiau si vibrau infernal se auzea nu stiu ce rapsod.

N-am rezistat prea mult si fiindca ma intalnisem cu un fost coleg dintr-o alta redactie, luat cu lesin de la caldura, ne-am regrupat spre iesire, sa ne hidratam cu o bere. Nu eram singurii. Cred ca jumatate dintre platitori ori invitati iesisera pe terasele din jurul salii, injurand organizarea impecabila a galei. Inainte sa ies am vazut lozincile destepte "descopera Romania" si "viziteaza Romania" insotite de nelipsita frunza. M-am gandit ca putinii canadieni fani ai lui Bute nimeriti la Romexpo tocmai au descoperit ca Romania e o sauna plina de miros de transpiratie. Pana si berea era un ceai. Am stat pe afara pana la zece si ceva, asteptand punctul culminant, cand Bute il va in­frunta pe Jean-Paul Mendy.
M-am intors in incinta in momentul cand se desfasura meciul de deschidere, dintre romanul Viorel Simion si filipinezul Jun Talape. M-am asezat pe un scaun gasit liber aiurea, in fata unei companii selecte: Gica Hagi, Ilie Balaci, fratii Becali, Viorel Paunescu. La o prima vedere, ceva mi-a evocat documentarea pe care am facut-o de curand in Ferentari. Era Giovani Becali, cu burtile la vedere (descheiat pana la brau, fara sa duca rufele la rau) cu un lant de bicicleta din aur la gat de care atarna un fel de troita. Animat de indemnurile patriotice, de genul "Rooomaniaaa!", "Misca curu, Viorele!", "Rupe-i capul!", Simion l-a anihilat rapid pe filipinez.
Se apropia marele moment al lui Bute, asa ca am fost ridicat de un domn cu ceafa lata, care pretindea ca ala era locul lui. M-am autoexilat, ca un cersetor, pe o scara.

Greseala lui Bute
Ma documentasem cine e Mendy. Un boxeur la final de cariera, fara performante senzationale, cu o cota destul de mica. Probabil ca s-a gandit sa mai faca un ban inainte de a iesi la pensie. Ma gandeam ca singurul lui avantaj e ca e negru, culoare pe care vanataile se vad mai greu. Eram constient ca singura miza a meciului era sa-l vedem in sfarsit pe Bute boxand si in Romania. Si a facut-o bine, dupa ce Puya a incercat sa cante ceva (dar a fost ucis de sonorizare), dupa ce s-au cantat imnurile Frantei, Canadei si Ro­ma­niei. Sarmanul Mendy a nimerit cu roatele-n sus in repriza a patra, dupa un croseu articulat cu arta, dand peste cap multe predictii care spuneau ca meciul o sa tina cel putin sase reprize. Cand sarmanul franco-african se aduna de pe jos, Bute a gafat. I-a multumit personal "doamnei ministru" Udrea, ba chiar a spus ca trebuie sa fim mandri de ce a facut ea. Nu as fi avut nimic impotriva ca Lucian Bute sa fi multumit "Ministerului Turismului si Dezvoltarii Regionale", Hidroelectrica sau Romgaz. Cele doua milioane de euro pentru gala le-au adus sau le-au dat din bugetul propriu niste institutii ale statului roman, nu o cucoana blonda din buzunarul ei. Boroboata campionului a fost sanctionata de public cu fluieraturi si huiduieli copioase.

Finalitatea
Nu avem inca date concrete cati straini s-au uitat la meciul lui Bute. De asemenea, e greu de estimat cati dintre ei vor vizita Romania dupa ce au vazut frunza blondei. Cert este ca gala a fost o bucurie pentru multi romani, un prilej sa iasa la Universitate si sa agite steaguri, sa fie cuprinsi de fior patriotic pe seama profesio­nistului din Quebec. In rest, doamna Elena Udrea a mai gasit o tele­­gondola cu care sa urce. Traiectoria ei politica ascendenta s-a desfasurat dupa ce s-a atarnat de portofelul lui Cocos, de nadragii lui Traian Basescu si, iata, de manusile lui Lucian Bute.

De la Hagi la Florin Salam
Gala Campion pentru Romania, in care Lucian Bute si-a aparat pentru a opta oara centura mondiala a categoriei supermijlocie versiunii IBF, a strans la Romexpo nume importante din lumea sportului, dar si din mediile politic sau monden. Alaturi de actualul selectioner al echipei nationale a Romaniei, Victor Piturca, fostii componenti ai "Generatiei de Aur" Gica Hagi, Adrian Ilie, Bogdan Stelea si Basarab Panduru au fost numele cele mai grele din fotbal care au tinut sa fie alaturi de Lucian Bute. Fara fostul sau partener, primul numar 1 din istoria ATP-ului, Ilie Nastase, care se afla in vacanta la Saint Tropez, Ion Tiriac a urmarit meciul chiar din primul rand de langa ring. Printul Paul de Romania si Printesa Lia au preferat sa fie in ton cu trendul politic, preferand sa stea langa ministrul Elena Udrea. De la evenimentul desfasurat sambata seara n-au lipsit nici Nutu Camataru, sora Monicai Gabor, Ramona, dar nici unul dintre reprezentantii ma­nelistilor, Florin Salam, extrem de activ pe durata galei. Toti acestia au avut cumparate bilete in sectorul VIP sau foarte aproape de ringul unde s-au desfasurat confruntarile Galei care s-a incheiat cu triumful lui Lucian Bute.

×