x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje În direct cu sfârşitul lumii.

În direct cu sfârşitul lumii.

de Vlad Teodorescu    |    Roxana Roseti    |    22 Mai 2011   •   12:41
În direct cu sfârşitul lumii.

A inceput de vineri pe net. A continuat fara glorie sambata. Duminica deja devenise plictisitor.Mai pe romaneste, sfarsitul lumii fuse si se duse. Tot duminica am aflat ca vom mai cocheta inca o data cu Apocalipsa, dar mai la toamna, probabil in octombrie...

Mesajul lui Howard Camping, liderul unei organizatii crestine americane care propavaduieste de luni bune sfarsitul Terrei pe 21 mai, in jurul orei 18.00 (ora Americii!) a creat controverse, discutii mai mult sau mai putin umoristice si diverse alte manifestari. Cum ar fi faptul ca, unii dintre americani, dupa cum subliniaza presa occidentala, si-au cheltuit toate economiile ca sa nu-i apuce sfarsitul nedistrati. Iar cei care s-au obisnuit cu profitul din orice au lansat tot felul de campanii publicitare, au deschis restaurant ad-hoc, sau au facut aproape orice care sa aduca sume cat mai rotunjite (daca este sa fim usor morbizi, nu stim la ce le-ar mai folosi in cazul unui sfarsit…). Campania de propagare a anuntului lui Camping a fost agresiva, iar calculele prin care el a ajuns la concluzia ca sambata este ultima zi de viata a pamantenilor (a "adaugat' propovaduirii si Ziua Judecatii de Apoi, plus a doua sosire a Mantuitorului) au fost realizate, conform Daily Telegraph, prin interpretarea evenimentelor biblice produse de-a lungul timpului.

"Asadar, sambt e sfarsitul lumii! La ce ora? Transmite cineva in direct? Se poate vedea pe net?', cam de genul acesta erau vineri conversatiile de pe retelele sociale. "Eu credeam ca 21 pica vineri... vineri era ok daca era sa fie... asa sambata nu stiu... am program', comenta cineva. "E nasol sambata, dar e baiat destept anticristul asta, ca o sa faca o groaza de rating', spunea altcineva.'Deci io nu mai inteleg nimic... vine anticristu' sau sfarsitu' lumii?? Una e una, alta e alta. Daca vine anticristu, e mai ok sambata, da' sa fie mai pe la pranz asa, sa fac si io curat de dimineata... Io am inteles initial ca e sfarsitu lumii, caz in care nu mai faceam curat...', se afisa pe net alt comentariu, in timp ce un altul aparea repede: "Nasol e ca mi-am platit restantele la leasing chiar inainte sa aflu vestea. Mare teapa!'. Si inca un altul: "Ce misto, scap de toata treaba pe care o aveam in weekend si dorm si eu mult, poate de tot!'. La toate acestea s-au adaugat sondaje care mai de care mai profunde realizate de unele dintre publicatiile americane- tiparite ori on-line, cum ar fi cel de genul: "Credeti ca sufletul va fi salvat in cazul producerii unui sfarsit al lumii?' (The Daily Beast).

Vineri, sambata
Vineri, 20 mai, in fata unui magazin. O doamna in varsta discuta intrigata cu cineva: "Nu e de ajuns ca de ziua mea de nastere au pus astia Ziua Internationala a Pensionarilor (n.r-1 octombrie), acum nici de ziua mea de nume (n.r.-21 mai) nu ma lasa in pace. Nu putea sa vina sfarsitul lumii in alta zi?!?'. Adevarul este ca ziua onomastica a doamnei nu a fost compromisa: aflam ca sfarsitul lumii vine in Romania pe 22 mai! Mai precis, duminica, 22 mai, la ora 4 dimineata! Deoarece sfarsitul, cu atat mai mult al lumii, trebuie sa se conformeze fusului orar (ce bucurie, fusul orar le prelungeste viata romanilor!). Si uite asa s-a lungit totul precum o peltea.

Tot vineri, Costel – "baiat de ziare', cum ii place sa se autonumeasca, bea o cafea cu lapte in strada, in timp ce alti "confrati' de-ai lui (tot distribuitori de ziare) il zgandaresc: "Costellleeee, bai Costelleeee, o sa vina sfarsitul lumii de ziua ta, asta e ultima cafea pe care o bei!'. Costel insa are alte probleme, mai mult decat existentiale: "Nu mai cumpara lumea ziare serioase maaaaa!!! ai batrani ce mai cumpara, in rest tineretu e cu pornografia. Tre sa pui mana la ochii copilasilor cand te uiti la ce citesc unii. Asta e ma, o tara cu scandaluri si tate'.

Sambata e o liniste de zici ca visezi Apocalipsa. Pe strada Intrarea Casului din Bucuresti miroase a chiftelute facute cu simt de raspundere. Si patrunjel. Vanzatoarea de la market-ul din colt este preocupata, dar nu de sfarsit: "Nu mai cumpara lumea tigari scurte! Vor numai lungi ca tin mai mult si ii costa mai putin'. Doi domni la o berarie: "Pentru mine sfarsitul lumii a fost Revolutia!', spune unul dintre ei. "Pentru mine sfarsitul lumii a fost ce a urmat dupa Revolutie', spune celalalt. La finalul conversatiei ciocnesc si isi ureaza: "La multi ani Costele!', "Hai sa traiesti nea Costine!'. Multi dintre romani sunt mai degraba dispusi sa iti depene amintiri despre "cum era inainte', decat sa iti vorbeasca despre sfarsitul lumii.Niste muncitori dau cu picamer-ul de zor la San Francisco de Bucuresti (noul Pod Basarab). "Nu stim cu sfarsitul asta. Noi avem norma. Poate terminam si noi mai repede, ca e . Hai La multi ani si la mai mare!'.

Pe Academiei, din vitrina unui anticariat se uita la tine de pe coperta unui album cateva taranci cu privire premonitorie. Albumul se numeste (in romana si in engleza): "Romania- simplitatea pierduta/Romania-simplicity lost; fotografii document/document photos'. La un coafor de pe Calea Victoriei, o tanara cu un tricou pe care este desenat un mic cap de mort auriu isi face pedichiura. Pare destul de informata: "Howard Camping ala e un bosorog multimilionar care isi bate joc de noi'. "Cand eram mica stiam ca in 2000 se termina cu Pamantul…', intervine timid pedichiurista.

Prin dreptul Bancii Nationale, Politia locala Bucuresti (asa scrie pe masina) mananca si ea linistita un colt de baton in fata portbagajului deschis. De undeva se aude vocea unui nene care isi baga si isi scoate de mama focului ('a very nervous little community' - dupa cum spunea Jerry Lewis intr-un film). In mod cert pe acest nene il va ocoli prorocita a doua venire a Mantuitorului…

Niste tiganci incearca sa vanda garofite si busuioc in statia de metrou de la Universitatii. "Pentru noroc!', spun ele. Noroc ca…

Sfarsitul, de ras si plans
Sambata pe la ora 18.00, o ploaie calduta si-a asternut peste Capitala dulcele rost deloc apocaliptic. "Houston, Houston, Do You Read?'… Miezul noptii aduce mireasma de flori deloc speriate. Abia la ora 4 dimineata intilnim persoane oarecum "calificate' intr-ale Apocalipsei. Dar nimeni nu crede. O prereche trecuta de a doua tinerete e scandalizata de faptul ca Sfirsitul de acum e la concurenta cu cel oficial, prognozat pentru la anu'. Doi tineri s-au hotarit sa petreaca de Apocalipsa pe biciclete, in Herastrau, in timp ce niste indragostiti noctambuli n-au ce face si se cearta cu citeva minute inainte de profetia lui Camping. O duzina de politisti de la "rutiera' abia rasufla de ocupati ce sint in timp ce, un campion francez de K1, tocmai iesit, pe rind, din morisca de pumni din ring si, respectiv, dintr-un club de noapte de fite, spune ca are atitea de facut asa ca ar fi pacat sa se termine asa.

Duminica dimineata pe la cinci, doamna Iordache (70 de ani) se pregateste pentru obisnuita tura prin cartier, pe Grivitei. De obicei, la orice o intrebi raspunde cu maxima seriozitate. "Doamna Iordache, era sa vina sfarsitul lumii. Cum comentati?', "Sa vina. Ca eu sint acasa'…


×
Subiecte în articol: sfarsitul lumii