Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce absolvă Şcoala Preparandală, Creangă devine institutor cu toate drepturile. Funcţionează la clasa a I-a, de la şcoala primară „Trei Ierarhi”, de la 15 septembrie 1864 până la 20 octombrie 1870. Apoi face schimb de şcoală cu diaconul Gheorghe Ienăchescu, fostul său coleg, acesta fiind învăţător la şcoala de pe strada Catargiu. Acest schimb îi aduce două avantaje: pe de o parte aici are şi locuinţă, el îşi dorea mai demult să se mute la Golia, pe de alta „devenea stăpân pe deplin pe şcoala lui, având posibilitatea să-şi manifeste liber iniţiativa didactică şi organizatorică, putând să-şi pună în practică metoda nouă”. Creangă era foarte iubit de elevii săi. Unii dintre ei, nume mari de mai târziu, cum e Jean Bart sau Emil Racoviţă, ne-au lăsat amintirea unui dascăl cu un farmec deosebit. „Intra în clasă zâmbitor, îi învăluia pe copii cu o privire blândă, potolind bătăile inimii unora înfricoşaţi de necunoscut. Lua scaunul de la catedră - de fapt o măsuţă modestă aşezată în faţa băncilor, la o oarecare distanţă - îl trăgea lângă bănci şi în primele zile conversa cu elevii despre mediul familial, despre cel înconjurător, căutând să le dezvolte spiritul de observaţie şi să le dezlege limba, spre a-şi dezvălui inteligenţa, firea lor. Făcea din orele de lectură un fel de înscenări teatrale. De pildă, la citirea Pluguşorului el era urătorul, iar elevii strigau: „hăi, hăi”, când el zicea: „mânaţi flăcăi”. Totul se făcea într-o ordine şi cu o seriozitate desăvârşită. Era iubit de elevi, dar şi temut în cazul unor abateri pentru disciplină şi atenţie. În clasă era mare curăţenie şi multă rânduială. „Băieţii lui - căci fetele nu învăţau carte - nu se amestecau cu elevii altor clase”.
Creangă arăta elevilor săi cum să strunească sania dându-se cu ea, aşa greoi cum era
La şcoliţa de pe strada Catargiu de mai târziu, Creangă avea un regim oarecum independent. Nu avea om de serviciu care să se îngrijească de foc în timpul iernii. Aşa că marele povestitor se îngrijea de acest lucru încă din timpul verii. Procura lemne şi ajutat de elevi, le tăia. Făcea focurile, încât la intrarea elevilor în şcoală totul era aranjat, câteodată mai bine decât la casa unora dintre ei. Învăţătorul Creangă era devotat şcolii sale. Toma Săveanu, institutor superior al Şcolii Publice, nota după o inspecţie la şcoala lui Creangă în condica de impresii: „…multă puritate, asiduitate şi devotament dăruit de învăţătorul Creangă”. Un mijloc important de apropiere dintre învăţător şi elevii săi erau poveştile pe care el le spunea într-un mod captivant, inimitabil. Era adeptul ideii ca dascălul să se coboare la nivelul copiilor. Jocurile, distracţiile copiilor la care participa şi învăţătorul Creangă erau preţuite de elevi, care erau astfel stimulaţi să-şi dea silinţa şi la învăţat. Scriitorul Jean Bart povesteşte: „Uneori, afară, privea la jocurile noastre şi ne învăţa cum trebuie să batem mingea”. Într-o iarnă „ne dam cu săniuţa pe lunecuşul râpii de la Săricica (Sărărie), trecând ca săgeata prin faţa cocioabei lui Creangă. Într-o zi dascălul nostru, care privea din cerdac, şi-a aruncat pe umeri o caţaveică scurtă din blană de vulpe şi a ieşit la poartă. Oprind sania din coadă, după ce şi-a îndesat pe cap căciula de oaie, a încălecat cât era de mare pe săniuţa mea şi a pornit la vale, ca să ne înveţe pe noi mucoşii cum trebuie să cârnim cu piciorul sania la cotitura”. Pentru marele povestitor intrarea sa în jocurile de copii era o metodă, în care credea, aceea de a crea un climat bun între învăţător şi elev, propice învăţării şi bunelor rezultate.
Citește pe Antena3.ro
