Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Multe poveşti neştiute ascunde de veacuri Bucureştiul însă, în vârtejul vremurilor actuale, puţini mai au răbdare să le descopere şi să le asculte! Ecoul vremurilor trecute ne îndeamnă cu perseverenţă să fim cu luare-aminte, să nu trecem nepăsători pe lângă locuri care tăinuiesc istoria unor oameni importanţi, păstrând încă urmele paşilor lor.
Am făcut popas la Kilometrul Zero al Bucureştilor, acolo unde Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, adăposteşte odoare de mare preţ dăruite de oameni de seamă ai acestui neam. În acest sfânt locaş se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, prinos adus, înainte-vreme, de voievodul Mihai Viteazul, sfinte moaşte pe care le-a purtat la piept în bătălia de la Călugăreni.
Când intri în Biserica Sfântul Gheorghe Nou şi te opreşti spre închinare la moaştele Sfântului Nicolae, nu poţi să nu te gândeşti că, de ani şi ani, marele Ierarh Nicolae îi ocroteşte pe românii care ajung în acest loc binecuvântat, săvârşind tot timpul minuni pentru cei ce se roagă cu credinţă.
Faptul că o parte din moaştele Sfântului se află la Bucureşti, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, se datorează voievodului întregitor de neam românesc, Mihai Viteazul. “În anul 1599, Măria-Sa, împreună cu soţia, Doamna Stanca, au dăruit Bisericii Sfântul Gheorghe moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, adică mâna dreaptă a Sfântului. Acest odor îl primise de la arhiepiscopul de Bari, prin intermediul unui negustor bogat, în semn de preţuire pentru lupta de apărare a creştinătăţii împotriva ofensivei otomane din vremea aceea. Mihai Viteazul a trimis prin acest negustor două pungi de galbeni pentru biserica din Bari care adăpostea moaştele Sfântului Nicolae. Domnitorul era socotit de către curţile imperiale europene un adevărat «prinţ al creştinătăţii». În acest context, voievodul îi scria împăratului Rudolf al II- lea: «În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur fără nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă de creştinătate. Io, Mihail Voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului şi al Ţării Moldovei.»”, ne explică părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.
Documentele care vorbesc despre acest dar de suflet al domnitorului Mihai Viteazul sunt hrisoavele originale aflate la Mănăstirea “Simonos Petras”, aflată la Sfântul Munte Athos, unde voievodul era pomenit în rândul ctitorilor. Din aceste documente străvechi, unde se vorbeşte şi despre această danie, dar şi din mărturiile numeroase de la acea vreme, aflăm din scrierile cronicarului muntean Radu Greceanu, care însemna astfel: ”mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod şi Doamna Stanca în anul 1599, ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”.
“Este cunoscută evlavia deosebită pe care domnitorul Mihai Viteazul o avea pentru Sfântul Nicolae. Pe vremea când era Ban al Craiovei, Mihai Viteazul a fost condamnat la moarte de către domnitorul Alexandru cel Rău (1592-1593), nepotul lui Alexandru Lăpuşneanul, pentru că îl considera pe acesta un competitor la tronul Munteniei. După ce l-au scos din închisoare şi îl duceau spre locul de osândă, a cerut gărzilor să-i permită să intre în Biserica Alba- Postăvari pentru a se ruga la icoana Sfântului Nicolae. Aici se roagă din adâncul sufletului ca Sfântul să îl scape de moarte. Ajuns la locul de osândă, călăul, care era un fost slujitor al lui Mihai, a aruncat securea şi a fugit. La insistenţele dregătorilor luminaţi de către Sfântul Nicolae, voievodul este nevoit să îi cruţe viaţa, împlinindu-se rugăciunea făcută la icoana Sfântului Nicolae. În semn de recunoştinţă pentru această minune a Sfântului Nicolae, voievodul Mihai Viteazul, după ce ajunge domnitor, ctitoreşte Mănăstirea Mihai Vodă şi, apoi, aduce moaştele Sfântului Ierarh Nicolae la Bucureşti, dăruindu-le Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, pe atunci mănăstire închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aceste sfinte moaşte au fost purtate de către viteazul voievod, în dreptul inimii, în lupta de la Călugăreni din data de 23 august 1595, înainte de a fi donate Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. După mărturiile părinţilor înainte slujitori în acest sfânt locaş, moaştele sfântului sunt înfăşurate într-o spirală dintr-un metal preţios, iar ele cuprind fragmente din palmă şi din antebraţ”, adaugă părintele profesor.
Focul cel Mare
Biserica Sfântul Gheorghe Nou, de la kilometrul zero al României, a trecut de-a lungul secularei sale istorii prin multe încercări. Una dintre acestea este violentul incendiu care a cuprins Cetatea Bucureştilor, Focul cel Mare, din primăvara anului 1847. Incendiul cumplit nu a mistuit sfântul aşezământ, chiar dacă acoperişul i-a fost cuprins de flăcări, iar moaştele Sfântului Nicolae, dar şi alte podoabe liturgice, au rămas, ca prin minune, intacte. Sub mâna protectoare a Sfântului Nicolae biserica a rămas bastion al creştinătăţii atâtea veacuri. “Este o biserică împodobită de Bunul Dumnezeu cu mai multe odoare. În afară de faptul că în curtea bisericii se află “Monumentul Kilometrul Zero al României” precum şi statuia Sfântului Martir Constantin Brancoveanu, ctitorul Bisericii, făurită de către sculptorul Oscar Han, în anul 1938, Biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe Nou adăposteşte şi mormântul cu moaştele domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, repatriate în anul 1720 de către credincioasa doamnă a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, doamna Maria. Se află, de asemenea, sfântul epitaf, lucrat în fir de aur de către doamna Maria după moartea mucenicească a soţului său, a celor patru copii şi a ginerelui său, petrecută la Constantinopol, în ziua de 15 august 1714, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Vineri, ce provine de la Biserica-martir Sfânta Vineri- Herasca, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, sec. XVIII, dar şi alte icoane şi odoare cu o valoare duhovnicească, istorică şi culturală”.
Minuni vechi şi contemporane
Sfântul Ierarh Nicolae este cunoscut în popor ca Moş aducător de daruri, primul care soseşte înaintea lui Moş Crăciun. Tradiţia este întemeiată pe una dintre minunile săvârşite de Sfântul Nicolae care spune că unui bărbat sărăcit din cetatea Mira, care nu mai avea posibilitatea să-şi întreţină fiicele, i-a venit un gând teribil, de a le oferi spre desfrânare pentru a scăpa de lipsuri. Aflând despre aceasta, Sfântul Nicolae a aruncat peste noapte trei pungi cu aur în casa acestuia, încât le-a salvat pe fete din primejdia iminentă, iar după o vreme, s-au putut căsători. Însă minunile săvârşite de Sfântul Nicolae sunt numeroase. “Sunt sute, şi poate mii de mărturii, care atestă faptul că moaştele Sfântului Nicolae au făcut numeroase minuni. Bunăoară, în ziua de 6 decembrie 2010, o credincioasă care avea cancer în ultima fază s-a vindecat după ce s-a rugat la mâna Sfântului Nicolae. Mai sunt şi alte astfel de exemple. Săptămânal vin credincioşi la preoţii slujitori pentru a spune despre binele pe care Sfântul Nicolae l-a înfăptuit în viaţa lor, după ce s-au închinat cu credinţă neîndoielnică la sfintele lui moaşte. Aşadar, sunt 414 ani de când Sfântul Nicolae binecuvintează şi ocroteşte prin sfintele sale moaşte o întreaga Românie creştină”, adaugă părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru.
În 1993, o veste uluitoare s-a răspândit în Bucureşti. Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost furate. Un moment trist, cutremurător. Câţiva oameni fără frică de Dumnezeu şi de sfinţii Săi au făcut o mare blasfemie. Au sustras racla cu sfintele moaşte precum şi epitaful de mare preţ lucrat de către doamna Maria Brâncoveanu, în vremea în care a stat în exil. “ Parohul bisericii era atunci părintele Gelu Bogdan, care acum reconstruieşte Biserica Sfânta Vineri-Herasca, şi slujeşte, împreună cu noi, la acest sfânt altar. Din fericire, şi cu ocrotirea Sfântului Nicolae, hoţii au fost prinşi şi arestaţi şi, tot din fericire, sfintele moaşte erau intacte, pe ei interesându-i materialul preţios în care erau puse sfintele moaşte. După mărturia părintelui, bărbatul care a furat mâna Sfântului Nicolae a murit în închisoare, chiar în ziua de 6 decembrie, zi de prăznuire a Sfântului Nicolae”.
Ultima ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu
Una dintre cele mai vechi biserici din Capitală, Biserica Sfântul Gheorghe Nou este menţionată în scrierile francezului Pierre Lescalopier care, trecând prin urbea lui Bucur în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (1574), nota că în plin centrul oraşului se aflau două frumoase aşezăminte, una dintre ele fiind Biserica Sfântul Gheorghe. Vechimea bisericii Sfântul Gheorghe Nou se pierde în vechimea vremurilor însă, ceea ce se ştie este că înaintea frumosului aşezământ de astăzi a fost o mică bisericuţă din lemn, cu temelie din pietre de râu, care fusese ridicată pe temelia alteia, şi mai vechi. Ruinarea acesteia şi înmulţirea populaţiei a impus constuirea unui nou locaş de închinăciune, mai mare, din zid, cronicarul Radu Greceanu consemnându-l drept ctitor pe un anume Dobruş Banul. “După un veac, şi acea biserică din zid devine neîncăpătoare semn că, în centrul oraşului, populaţia se înmulţea, mai ales meseriaşii şi negustorii, care se întreceau să-şi înjghebeze ateliere, prăvălii şi case. În timpul domniei lui Antonie Vodă (1669-1672) apar noi informaţii despre Biserica Sfântul Gheorghe şi despre închinarea acesteia Sfântului Mormânt. Încă din anul 1625, la îndemnul Patriarhului Dositei al Ierusalimului, un foarte bogat şi vestit dragoman al porţii otomane, Panaiotis Nikusios Mamona “a năzuit spre ctitorie” şi a refăcut biserica după modelul bisericii de pe dealul Stenimachos, din insula Halki. Cu acest prilej, s-au zidit o serie de dependinţe în jurul sfântului locaş. Cu timpul şi această biserică, refăcută de Nikusios a devenit scundă şi neîncăpătoare. Acelaşi cronicar, Radu Greceanu, consemnează că în al XVII-lea an de domnie al voievodului Constantin Brâncoveanu (1688-1714): “Măria sa n-a putut suferi în mijlocul târgului, cu aşa mult norod, o astfel de biserică…”. Atunci credinciosul domn a hotărât să construiască cea mai de seamă biserică din Bucureştii vremii sale, care avea să-i poarte faima peste veacuri. Ctitorită la 1707 pe temelia vechii biserici cu acelaşi hram, această biserică reprezintă rafinamentul şi frumuseţea stilului brâncovenesc, fiind, de altfel, ultima ctitorie a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu si singura rămasă până astăzi în Capitală”, subliniază părintele profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou.
Astăzi, biserica se găseşte în stadiul refacerii picturii iniţiale, în tehnica frescă. Lucrările au început în anul 1998 şi se apropie, cu paşi repezi, de final. Echipa de pictori, condusă de maestrul Ioan Moldoveanu, sub coordonarea parintelui paroh, pr. dr. Emil Nedelea Caramizaru, a redat bisericii strălucirea monumentală pe care o aşteapta. În timpul săpăturilor de restaurare, a fost descoperită, îngropată sub podea, uşa masivă din stejar, pe care a avut-o biserica încă de la târnosire. Restaurată, a fost reaşezată la intrarea în sfântul locaş.
Citește pe Antena3.ro
