x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Salvezi un om, salvezi o lume (17) - Evadarea din libertate în puşcărie

0
Autor: Viorel Ilişoi 28 Aug 2012 - 21:00
Salvezi un om, salvezi o lume (17) - Evadarea din libertate în puşcărie
Vezi galeria foto


Americanii or fi ramas cu maxilarele intepenite de mirare ca niste copii, chiar frati gemeni, se pot bate intre ei. Copii scosi de curand din orfelinat, unde pumnul si viclenia fac ierarhiile. N-au incercat sa repare produs, ci l-au returnat furnizorului dupa numai patru luni de proba. L-au despartit pe frate de frate.

Geamanul defect
Sambata, 25 august 2012. Sunt in aeroportul Otopeni cu Cecilia Adamek, de la fundatia Concordia. Il asteptam pe parintele Markus Inama, din conducerea Fundatiei. Vine de la Viena. Am ajuns prea devreme. Ne invartim prin aeroport. Mergem spre magazinul Billa sa cumparam apa. Ii povestesc Ceciliei drama fratilor Costel si Vasilica Stupu, despartiti de parintii adoptivi.

— Vino sa-ti arat ceva!, imi spune Cecilia si intinde pasul spre magazin.
Cand intra, un pustan negricios sare de dupa tejghea si i se arunca in brate. O strange nebuneste, o potopeste cu pupaturi, isi freaca fata de pieptul ei ca un motan bucuros ca isi revede stapanul. Aproape se sufoca de bucurie. Striga: "Mama! Mama!". Si iar o pupa. Nu-i mai da drumul din brate. O femeie, care vinde cu pustiul la raionul de semipreparate, vine sa vada ce se intampla. Baiatul i-o arata cu mandrie pe Cecilia. "Ea e mama, vezi? Ti-am spus! E mama mea!"

Cecilia poate sa-i fie cel mult sora mai mare, nu mama. Dar i-a fost ca un fel de mama cat a stat baiatul la Concordia. Acum munceste, e pe cont propriu.
— Baiatul e Gheorghita Chimu, imi spune Cecilia mai tarziu. A crescut la noi. Si el are un frate geaman. Nici el nu mai stie nimic de fratele lui. Dar pe ei chiar mama lor i-a despartit, nu niste parinti adoptivi. Gheorghita s-a nascut cu o problema la un picior. Ai vazut? Schiopateaza. Maica-sa l-a pastrat doar pe fratele sanatos. Nu stim nimic despre ei. Gheorghita era cu defecte. A fost abandonat in maternitate.

Flacaul dintr-a sasea
Despartirea brutala a fratelui de frate i-a dat lui Costel Stupu directia spre puscarie.
— Ceva a fost acolo. Degeaba nu l-au trimis inapoi. Dupa ce s-a intors din America, foarte, foarte greu s-a putut comunica cu el. Evident, acest nou abandon l-a marcat puternic — spune Neculai Badea, director la Protectia Copilului din Ialomita. N-a venit direct la noi, ci a trecut intai pe la o fundatie din Bucuresti. Nu stim ce s-a intamplat cu el acolo. Presupunem ca a fost o noua tentativa de adoptie. Nici macar n-a fost la scoala. In 2002, la varsta de zece ani, a ajuns din nou aici. L-am reinscris in clasa intai, a luat-o de la capat. Are o inteligenta deosebita. Mergea foarte bine cu invatatura. Chiar l-am mutat la cea mai buna scoala din oras. Avea numai zece la matematica. Si deodata, in clasa a sasea, n-a vrut sa mai mearga la scoala. N-a mai vrut si pace! Zicea ca vrea sa munceasca, sa castige bani.

Intr-a sasea, Costel avea saispe ani. Tot umbland pe la parinti de ocazie, nu s-a ingrijit niciunul de scoala lui. Ii era rusine sa stea cu prichindeii din clasa ca magarul intre oi.
— Nu stiam ce sa ne mai facem cu el, spune directorul Badea. Politica era sa incercam reinsertia in familie. Am luat legatura cu mama lui si cu greu, dupa mai multe vizite, am convins-o sa-l ia acasa.

Firita Stupu era femeie de serviciu la scoala din comuna Gheorghe Lazar. Sa ai un salariu, la tara, fie si unul de ingrijitor, inseamna sa stai cu o mana pe matura, iar cu cealalta sa-l tii pe Dumnezeu de un picior. Concluziile din dosarul de ancheta sociala arata ca pe Costel il astepta acasa o viata mai frumoasa decat la casa de copii. Nu scria si ca nu-si mai vazuse mama de dinainte de a fi adoptat. Redevenea brusc, la saispe ani, copilul unei mame careia ii uitase si numele.

Cu scoala nu rezolvi nimic
Il vizitez pe Costel pentru a doua oara la inchisoare. Tichilesti, Strada Mihai Eminescu Nr. 1. Multe nepotriviri din povestea lui m-au facut sa ma intorc. Intre timp am dat o raita prin Slobozia, de unde a fost arestat, si prin satul lui natal, la maica-sa. Daca se mai face ca a uitat ceva sau se mai furiseaza hoteste pe langa adevar, am haturi sa-l duc, hais!, cea!, pe drumul bun. Suntem la vorbitor, fata in fata, cu o masa intre noi. O punte mica pe care streptococii raiei penale - parca-i aud! - tropaie dinspre el spre mine. Sau o fi ceasul din perete, masurand secundele lungi ale anilor de pedeapsa.

— Mama a fost numai de doua ori la mine, la camin, cand eram mic-mic, si pe urma nu a mai venit niciodata. Cand am revazut-o, nici nu o mai cunosteam. Ea n-a avut niciodata nici casa ei, nici pamant, nici nimic. Statea si ea cand cu unul, cand cu altul. Cand m-a luat pe mine acasa statea cu unu' care era iesit de o luna din puscarie. A facut zece ani. Eram trei straini care trageam de un salariu de femeie de serviciu. Nu m-am inteles deloc cu mama si cu ala. M-am inscris la scoala in sat, dar am abandonat-o intr-a saptea, dupa un trimestru. Tot de rusine. Pai eu ma barbieream!

— De ce n-ai continuat scoala aici, la inchisoare? Faceai si tu opt clase...
— Mi-a convenit mai mult sa muncesc. Ca sa mi se scada zilele-munca din pedeapsa. Si mai faceam si eu un ban pentru tigari. Oricum cu scoala nu rezolvi nimic azi. Conteaza sa stii sa te decurci.

Hotul de pe canapea
El s-a descurcat. A plecat din sat, de la maica-sa, si s-a intors in Slobozia. Acolo crescuse. Avea prieteni prin oras. S-a lipit de unul cu peste douazeci de ani mai mare decat el. Adrian. Asta ducea in spate un cazier scurt, dar greu — ani multi de condamnare pentru furt si talharie. Dar Adrian se cumintise. Nu mai bea, nu mai dadea cu jula si cu parul. Isi luase nevasta si ii facuse doi copii. Stateau toti patru intr-o garsoniera confort 3, la G-uri — niste constructii infioratoare, asemanatoare blocurilor, de care nu se apropie decat disperatii si curajosii. Costel s-a oplosit pe langa Adrian asta. S-a lipit de baiatul lui, Alex, ca de un frate mai mic. Mai tarziu i-a luat si numele. Parea sa fie facut mai mult din goluri care abia asteptau sa fie umplute cu un frate.

Aproape trei ani a dormit pe o canapea, pe hol, la usa garsonierei. Ca un catel. Manca din mila vecinilor, se mai ducea pe la camin si ii dadeau baietii cate o bucata de paine, mai castiga si el cate ceva muncind cu ziua pe langa Adrian, prin piata, pe la oameni pe-acasa. Cand se gasea de lucru. Cand nu, manca mai putin. De fumat, fuma constant.

Sectoristii il stiau de baiat bun. Il lasau in pace pe canapeaua lui. Nu era un pericol pentru nimeni. Pana intr-o zi cand, de foame, a spart un chiosc si a furat mancare. Si tigari. Era pe 13 decembrie 2010. Capul rautatilor a fost un pusti de nici paispe ani. El l-a invatat si l-a dus la rau pe Costel, asa cum arata rechizitoriul. Au intrat amandoi, si-au umplut buzunarele cu bunatati si au tulit-o. Politia l-a saltat pe Costel de pe canapea in mai putin de jumatate de ora. Era murdar de ciocolata pe la gura. Paguba a fost doar ce apucase sa infulece. Nici n-a ajuns la tigara. Toate pachetele erau cu ambalajul neatins.

— Cand ai furat din chiosc nu ti-ai dat seama ce faci? Nu te-ai gandit la urmari?
— Nu m-am gandit. Mi-era foame.

Hai, liberare!
29 mai 2012. Constantin Stupu se libereaza dupa cinci luni si sapte zile de arest plus un an si noua zile de inchisoare. Asta se vede la prima ochire din documente. El stie insa cata inchisoare a facut pe zile, pe ore, pe minute. Minutele si orele si zilele de la inceput le stie pe fiecare in parte. Cand intri in puscarie, timpul se desface in bucati infinitezimale care contin, fiecare, cate o bucata de vesnicie. Incet-incet, simturile ti se atrofiaza, sufletul se osifica si timpul parca se suspenda; traiesti in afara lui, sarind mecanic de la un pranz la altul, de la o bataie la alta, de la un vorbitor la altul. Apoi, pe masura ce se apropie ziua liberarii, totul se umple de timp. E cel mai mare inamic al detinutului si e peste tot. Mustesc de ani podelele pe care ai calcat, tasnesc orele din vizeta care se tranteste cu zgomot, cuvintele sunt doldora de minute, ajungi sa vezi cum picura secundele din streasina.

Acum picura ploaia. Bate oblic, isi strecoara speraclele lichide printre gratii. Curand se va deschide poarta si Costel va pasi in libertate. Sunt de la prima ora la poarta inchisorii. La ultima vizita ne-am inteles sa-l iau cu masina redactiei si sa-l duc la Bucuresti, la Fundatia Concordia. Directoarea inchisorii i-a spus ca acolo poate sa termine opt clase, sa invete o meserie, apoi va fi ajutat sa traiasca pe picioarele lui. Si el a zis da. In alta parte nu are unde se duce. Poate doar inapoi pe canapeaua de pe care a fost saltat cu bucatica in gura. Doar el a acceptat, dintre toti tinerii inchisi la Tichilesti, sa se agate de mana intinsa de Concordia. Pentru ceilalti, Fundatia e o institutie. Deci program, autoritate, reguli. Deci nu e buna. Daca experimentul ar reusi cu Stupu, s-ar incumeta si altii sa-l urmeze.

Pe la amiaza, directoarea Gianina Craciun ii inmaneaza documentele de liberare si certificatul de calificare in meseria de morar. Nu scrie pe el ca e obtinut in puscarie. E un certificat la fel cu toate celelalte, emis de Ministerul Invatamantului. S-ar putea sa nu-i fie de mare folos. Patronii de feresc sa angajeze fosti detinuti. Statul nu-i incurajeaza sa faca asta. Poate cu o reducere la impozit, poate cu o contributie la salariu, asa cum se intampla in cazul celor care angajeaza persoane cu handicap. Cazierul e un handicap mai mare decat orice betesug trupesc. In loc de compasiune, starneste repulsie, dispret, teama. Trecerea prin puscarie iti intra in piele mai adanc decat tatuajele si nu mai iese toata viata. Parca ti-ar scrie in frunte.

Mai primeste si buletinul de identitate. Il pune la piept, pe sub geaca. In cartonasul ala e acum mai mult decat un nume si o adresa. E sufletul lui de om liber. E tot ce are. Hainele de pe el sunt primite de pe la camarazii de celula. Tigarile din buzunar sunt de la mine.

Iese pe poarta inchisorii cu privirea in pamant. Asa il tine pana seara. Cerul intreg, nefeliat de gratii, e greu de privit!

Din nou acasa
Sta pe bancheta din spate si nu zice nimic. Tace si se scarpina. Nici macar nu se uita pe geam. Intr-un tarziu indrazneste sa spuna ca parca ar vrea sa treaca din fuga prin satul lui inainte de a ajunge la Bucuresti. S-o vada pe maica-sa. El i-a scris doua scrisori intr-un an de zile. Ea nu i-a raspuns la niciuna. Nu l-a sunat niciodata. Nu i-a trimis un colt de paine, un capac de conserva, macar sa stie ca are ceva de afara, de acasa. N-a venit niciodata sa-l vada. Totusi e mama lui, zice, si ar vrea s-o intalneasca acum, fie si pentru cateva minute.
— Speri sa obtii ceva de la ea?
— Daca-mi da ceva, bani, haine, ce-o fi, nu-mi strica.

Intorc masina si o luam spre Gheorghe Lazar. E o comuna mare, neasteptat de ingrijita. Casele zugravite, drumurile asfaltate sau macar pietruite, santurile curatate, un parc, stadion, biserica mare si frumoasa. Chiar si iarba de pe marginea drumului e tunsa englezeste.

Costel se face si mai mic pe bancheta, sa nu-l vada lumea. Strabatem tot satul pe sub furcile caudine ale privirilor. Casa e tocmai la marginea satului. De acolo incepe Baraganul, pustiul verde cat albastrul murdar de deasupra: nu l-ar vedea nimeni intrand in curte; dar si asa, tasneste din masina si din cativa pasi e in casa care parca sta sa cada. Inauntru miroase a fum. Maica-sa nu are aragaz. Cand vrea un ceai — ca altceva nu prea are de mancare — trebuie sa faca focul cu coceni. Acum a pregatit o cafeluta. I se poate spune si asa. Mai mult datorita cestii. Stia ca venim. Ne intampina cu cestile aburind.

Stam aproape doua ore in tinda, la cafea. Costel n-a mai mancat la amiaza la penitenciar. Ii e foame. Dar maica-sa nu are ce sa-i dea de mancare. De patru ani nu mai lucreaza la scoala. A fost acolo, zice ea, un complot marsav ca sa i se ia postul si sa fie angajata in locul ei o femeie de serviciu cu pile la director. Acum traieste din ajutorul social, 110 de lei pe luna. Astia sunt bani doar de chibrituri — daca mai ploua si se jilavesc cocenii, se aprind greu.

O, mama, dulce mama...
Costel a intrat glont in casa. N-am vazut daca si-a imbratisat mama. Se pare ca nu. De cand a venit, ea boscorodeste intruna. De ce n-a ascultat-o, sa fie baiat cuminte? De ce a ajuns la puscarie? A facut-o de ras in sat!

— De ce tot tipi la mine? -— ii sare tandara lui Costel. Am gresit, am platit pentru asta. Lasa trecutul. Ca si eu pot sa te intreb de ce m-ai dat la camin.

Femeia nici nu clipeste. Se apleaca peste masa si isi mai ia o tigara. Din pachetul lui Costel, ca ea nu are. Fumeaza numai cand prinde de pe la altii.

— Pai, tat-tu era un betiv si un rau. Ma batea de umblam neagra, da? S-a dus cu alta si m-a lasat cu voi doi in brate. Tu nu stii cat m-am chinuit singura cu voi pana la patru ani, cat amar am inghitit...

— Doamna, ii atrag eu atentia impingand inca o tigara spre ea, pana la doi ani i-ati crescut, nu pana la patru. Asa scrie in dosarul copiilor.
— Pana la doi, na! Eram si eu amarata, dormeam cu copiii numai prin ferme, cu zilierii, in gazde, pe unde apucam. Daca n-am avut eu casicioara mea, bucatica mea de pamant... Da' eu nici nu stiu cum v-am dat la stat. Ca eram operata la Slobozia, voi erati in grija la o vecina... A venit o doamna la mine la spital, dupa operatie, cu anestezie, nici nu stiu ce am semnat.

— Dar cand v-ati revenit din anestezie nu prea v-ati dus pe la baieti sa-i mai vedeti... Erau aici, la douazeci de kilometri.

Stau cu o tigara pregatita.

— Drept sa va spun nici nu prea am avut bani cu ce sa ma duc. Autobuzul costa si el bani. M-am dus o data, de doua ori, de trei, dar cand ma duceam, nu-i gaseam la camin, ba erau usile inchise, ba nu ma lasa sa intru... Am zis: ce sa mai cheltui bani pe bilete, sa vin cu pachetele inapoi acasa? Si nu mai m-am dus, am zis ca erau ingrijiti acolo...

— Pai vezi, bre? Vezi? Poate am vrut sa vii numai asa, fara pachet. Sa te vad macar pe geam! ¬— se rasteste Costel la maica-sa.

Nu i-a cautat pe baieti. Nici n-a stiut ca au fost adoptati in America. Abandonul lor a fost declarat legal la sase ani de la internarea in centrul de plasament. Apoi au fost infiati. Acum o tine pe aceeasi struna: ca n-are, n-are, n-are. Si daca n-are, cum sa se fi dus pe la ei pe sub geam?

Costel sta pe un taburet, se scarpina, se framanta. Mananca tigari. In spatele lui, pe perete, e o carpeta de bazar cu Isus intinzand mana peste capetele catorva miei albi. In anumite pozitii din bataiala lui neincetata, baiatul ajunge cu chica de apas sub mana Mantuitorului si primeste, fara sa stie, o binecuvantare textila.

Nu stiu daca s-au imbratisat la sosire. Costel a intrat glont in casa, n-am vazut. Se despart ca doi straini, fara o strangere de mana.

— Ai grija pe unde te duci cu oamenii astia! Sa fii cuminte, sa nu ma faci iar de ras!
— Bine, bre, bine! Asa o sa fac! — mormaie Costel din usa. Dar nu iese. Se intoarce si ii mai lasa maica-sii un smoc de tigari pe masa. Apoi pleaca.
Asta a fost tot.

Evadare in Slobozia
Pornim spre Bucuresti. Costel e negru la fata. De suparare, de foame. Ma roaga sa opresc la primul chiosc din sat sa-i cumpar ceva de rontait si apa. Acasa nici apa n-a baut. Se astepta sa si manance. Dar nu.

E inchis la chiosc. Ii spun sa mai rabde putin. La Bucuresti, cei de la Concordia il asteapta cu mancare calda. O luam pe autostrada, ajungem repede. Nu ne oprim decat un sfert de ora in Slobozia, la Politie, ca sa fie luat in evidenta.

Cand iese de acolo, mai vrea ceva. Daca se poate. Si daca nu ma supar. Sa-l sun pe Adrian, prietenul lui. Tare i-i dor sa-l vada macar un minut. Cat sa-i stranga mana. Sigur!

Adrian ne asteapta intr-un gang de bloc. Scoate numai capul de dupa colt, parca s-ar ascunde de cineva. Un cap tuguiat si chel. Tipul e negricios si fara dintii din fata. E omul pe care cand il vezi te gandesti ca a facut puscarie. Si nu te inseli. Cei doi se imbratiseaza ca niste prieteni vechi. Ca doi frati. Se ridica unul pe altul in aer, de mijloc, cum fac boxerii dupa meci.
— Ce faaaci, baaai?
— Ce faaaci, maiii?

Am vorbit cu Adrian la telefon de cateva ori; stie ce viitor il asteapta pe Costel. Mi-a zis ca e foarte bine asa, ca e un tip norocos daca niste straini care nici nu-l cunosc ii dau casa si masa, ingrijire, tot. Dar acum, deodata, intoarce foaia: ca ce sa caute Costel la austriecii aia? Ce urmaresc ei de fapt? Mai bine sa ramana in Slobozia. Ii gaseste el de munca in constructii, isi inchiriaza baiatul o garsoniera la G-uri, 150 de lei pe luna, meserie! Diavolul stirb il ispiteste pe Costel, inca mirosind a puscarie, cu toate minunatiile libertatii in Slobozia. Dar el, nu si nu. E hotarat.

— Ramai, bai, fraiere, ca tot intreaba Gratiela de tine, ce mai faci, cand vii, alea, alea...

Ochii lui Costel se fac mai mari decat capul. Un val de sange ii rabufneste in fata. Gratiela era o fata de la camin, ca si el. Inainte de a fi arestat, fata a trecut o data pe langa dansul, atat de aproape, incat i-a simtit mirosul pielii. Si de la acea atingere olfactiva el a construit, in puscarie, o dragoste mare cat o condamnare pe viata.

— Sa-mi bag piciorul, nu ma mai duc azi la nicio fundatie, in niciun Bucuresti.
Se rasuceste pe calcai si, tot cu privirea in pamant, o ia pe urmele lui Adrian. Cum sa reziste un baiat de douazeci de ani, dupa un an si jumatate de puscarie, la numele unei fete? Gratiela!

In drum spre Bucuresti suna telefonul de la Concordia:
— Cand ajungeti?
— Nu mai venim. Constantin Stupu a evadat din libertate, e in drum spre puscarie, inapoi.

Epilog
Dupa doua luni, pe la inceputul lui august, suna Costel. Sa-l iau din Slobozia si sa-l duc la Fundatie, ca nu mai poate. Face foamea, doarme pe unde apuca. Daca o mai tine asa, ajunge iar la puscarie, cu ciocolata pe buze.

— Dar Gratiela...
— Era minciuna cu Gratiela. Mi-a inchis telefonul cand am sunat-o. Nici n-a vrut sa ma vada. N-am vazut-o nici macar de la distanta. Va rog, veniti! Azi nu am mancat nimic. Luati-ma de aici.

Acum e la Fundatie. Primul condamnat luat direct din celula si pus pe o linie care, daca el nu va sari din mers, il va duce departe. Face un curs de brutarie la Concordia. Si-a gasit si o prietena, orfana de la Fundatie. E o fata frumoasa si cuminte. Cand s-au cunoscut, ea l-a intrebat:
— De ce ai venit aici?
— Pentru ca libertatea e prea grea!
______________________________________________
Cititi maine ultimul episod din seria "Salvezi un om, salvezi o lume"
____________________________________________

Salvezi un om, salvezi o lume
episodul 1 - Omul fara amintiri
episodul 2 - La cersit, ca sa bea tata!
episodul 3 - Printre ciudatii cu plamanii in afara
episodul 4 - Micul revolutionar ia lectii de ciordeala
episodul 5 - Libertatea ca un abur de mancare
episodul 6 - Cu mana intinsa la Dumnezeu
episodul 7 - Foame la Venetia
episodul 8 - Patimile dupa Costel
episodul 9 - Ratacit intre Biblie si Codul Penal
episodul 10 - Mama ii desparte, Facebook ii reuneste
episodul 11 - Si painea l-a facut liber!
episodul 12 - Baiatul care aduce pizza
episodul 13 - Cimitirul de pe perete
episodul 14 - Pasarica si alti gugustiuci
episodul 15 - Fratele de pe mana dreapta
episodul 16 - Secretul fratilor gemeni
episodul 17 - Evadarea din libertate in puscarie
episodul 18 - Un continent de speranta


 



Mai multe titluri din categorie

Arhivele Naționale se digitalizează. Peste patru milioane de documente scanate via… UDMR

Arhivele Naționale se digitalizează. Peste patru milioane de documente scanate via… UDMR
Galerie Foto După Consiliul Județean Vrancea, care a demarat operațiunea de arhivare electronică a documentelor fizice cu ajutorul companiei unui fost candidat al USR-PLUS de la alegerile locale de anul trecut, o altă...

SPP se transformă: caută cu microscopul și ia amprente

SPP se transformă: caută cu microscopul și ia amprente
Galerie Foto Echipamente de prelevare a urmelor de presiune și a amprentelor de pe documente, dispozitive capabile să identifice agenții biologici umani și microscoape de mare precizie sunt ultimele achiziții făcute de către...

Campanie de vaccinare cu iz de mici, lavandă și loz în plic

Campanie de vaccinare cu iz de mici, lavandă și loz în plic
Galerie Foto În timp ce mai toate centrele de vaccinare anti-COVID stau mai mult goale, de dimineață până-n seară, românii indeciși sunt momiți să se imunizeze, prin piețe, cu porții gratuite de mici cu muștar, cu...

Viziunea contabilă a lui Cîțu ține la distanță diaspora românească

Viziunea contabilă a lui Cîțu ține la distanță diaspora românească
Guvernele, indiferent care au fost ele de-a lungul anilor, și-au făcut un titlu de glorie din sărbătorirea Zilei Românilor de Pretutindeni. Sărbătoarea a fost instituită prin Legea nr. 299/2007, privind...

Pe ultima sută de metri, Guvernul înverzește pe hârtie flota auto

Pe ultima sută de metri, Guvernul înverzește pe hârtie flota auto
Deși au avut la dispoziție doi ani de zile pentru a pune legislația internă pentru promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante în acord cu prevederile Directivei UE 2019/1161, autoritățile de la...

Depunerea coroanelor de flori, subiect de dezbatere legislativă în Parlamentul României

Depunerea coroanelor de flori, subiect de dezbatere legislativă în Parlamentul României
Galerie Foto Toți parlamentarii AUR, inclusiv cei plecați din partid, cer modificarea legislației privind participarea la ceremoniile oficiale și introducerea pe lista celor care pot depune coroane de flori în timpul acestor...

Referendum pentru demiterea lui Nicușor Dan, primarul care, în opt luni, a reușit doar să se tundă

Referendum pentru demiterea lui Nicușor Dan, primarul care, în opt luni, a reușit doar să se tundă
Galerie Foto Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, ar putea fi subiect al unui referendum pentru demiterea sa, după ce Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) a anunțat că a inițiat procedurile pentru a demara această...

Povestea imobiliară de la Cimitirul Eternitatea, soldată cu descinderea DNA și a „mascaților” la primăria lui Mihai Chirica

Povestea imobiliară de la Cimitirul Eternitatea, soldată cu descinderea DNA și a „mascaților” la primăria lui Mihai Chirica
Galerie Foto Direcția Națională Anticorupție și-a trimis, tocmai de la București, procurorii, dar și luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenții a Jandarmeriei, pentru a „călca”, ieri, biroul primarului PNL de...

PSD și PNL se bat în proiecte de lege pentru depolitizarea consiliilor de administrație, în plină ofensivă de politizare

PSD și PNL se bat în proiecte de lege pentru depolitizarea consiliilor de administrație, în plină ofensivă de politizare
Galerie Foto În toiul campaniei coaliției de guvernământ de împărțire a sinecurilor prin consiliile de administrație ale companiilor cu capital de stat pentru oamenii de partid, mai mulți parlamentari PSD au pregătit un...

Un caz rar în lumea civilizată: România nu știe ce populație are

Un caz rar în lumea civilizată: România nu știe ce populație are
Câți locuitori are România? Răspunsul pare simplu, dar nu este chiar așa! Recensământul populației dă o cifră, Institutul Național de Statistică, altă cifră, Ministerul de Interne are altceva în evidențe,...

PSD a vrut să transforme sponsorizarea dintr-un act benevol într-unul obligatoriu

PSD a vrut să transforme sponsorizarea dintr-un act benevol într-unul obligatoriu
Galerie Foto Sponsorizarea este considerată un act de responsabilitate socială, iar ea este definită de lege ca fiind actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor...

Angajații din industria de apărare, în stradă, cei din sectorul energetic, în șomaj

Angajații din industria de apărare, în stradă, cei din sectorul energetic, în șomaj
Deși de mai bine de un an de zile guvernanții promit că vor găsi soluții pentru rezolvarea problemelor din industria de apărare, acest lucru încă nu s-a întâmplat, generând o situație din ce în ce mai...

Studiu: Vindecații de COVID nu au nevoie de vaccin 

Studiu: Vindecații de COVID nu au nevoie de vaccin 
Persoanele care au trecut deja prin infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu obțin beneficii suplimentare în urma vaccinării anti-COVID, în timp ce persoanele care nu au avut boala beneficiază maxim de vaccinare, arată...

Recomandările de mediu ale Consiliului Europei, ignorate la București

Recomandările de mediu ale Consiliului Europei, ignorate la București
Galerie Foto Poluarea din România a ajuns din nou în presa occidentală, după ce jurnaliștii de la publicația franceză Libération au realizat un reportaj despre poluarea cauzată de fabricile de ciment. La Fieni, în județul...

Obsesiile binomului SRI-DNA, readuse în actualitate. Cum speculează Stelian Ion raportul MCV și atentatul de la Arad

Obsesiile binomului SRI-DNA, readuse în actualitate. Cum speculează Stelian Ion raportul MCV și atentatul de la Arad
Galerie Foto Raportul MCV, prin care Comisia Europeană a anunțat că nu ridică mecanismul de monitorizare pe Justiție, în ceea ce privește România, precum și atentatul de la Arad, în urma căruia și-a pierdut viața...
Serviciul de email marketing furnizat de