Veneţia, Iorga, umbra lui Petrarca

Laura, eterna iubire! - acesta este numele cel mai des asociat cu personalitatea poetului Petrarca. Pentru veneţieni, insă, Petrarca este alăturat nu muzei sale, ci uneia dintre cele mai importante instituţii din "Serenissima": Libreria Marciana.

Carte - cu Marino Zorzi, descendentul dogilor, despre destinul Bibliotecii Marciana din Veneţia

Laura, eterna iubire! - acesta este numele cel mai des asociat cu personalitatea poetului Petrarca. Pentru veneţieni, insă, Petrarca este alăturat nu muzei sale, ci uneia dintre cele mai importante instituţii din "Serenissima": Libreria Marciana.

Ideea infiinţării unei biblioteci publice in cetatea veneţiană i-a aparţinut, intr-adevăr, lui Petrarca. In veacul al XIV-lea, poetul era recunoscut şi drept un fervent căutător şi colecţionar de manuscrise. La vremea la care, prin lungi epistole adresate dogelui Andrea Dandolo, incerca să medieze o pace intre Veneţia şi Genova, poetul reuşeşte să-l convingă pe acesta să acorde importanţă reinfiinţării unei biblioteci a statului, aşa cum era pe vremea romanilor. Işi pune la bătaie, in acest scop, propria-i colecţie de peste 200 de manuscrise. Captivaţi de ideea de a merge pe urmele lui Petrarca, la Veneţia, am solicitat un interviu dlui Marino Zorzi, directorul Bibliotecii Marciana. In cabinetul său, inconjuraţi de portretele celor care, vreme de şase veacuri s-au aflat la conducerea bibliotecii, am incercat să pătrundem in intimitatea acestui veritabil diamant al culturii europene.

Â

DESTIN. "Din nefericire pentru noi, acele manuscrise donate de Petrarca nu se află aici. Donaţia a avut loc in 1362, cărţile au fost acceptate de Republică, au stat de la inceput in casa pe care Serenissima i-a dat-o lui Petrarca, in semn de respect, iar Petrarca le-a păstrat tot restul vieţii. Doar că el nu a locuit decăt cinci ani in Veneţia, după care a plecat la Padova, luănd cu el şi colecţia". Biblioteca s-a deschis totuşi un secol mai tărziu, iar cel care a făcut posibil acest lucru a fost Basilius Bessarion, cardinal grec, care s-a străduit toată viaţa să organizeze apărarea grecilor atacaţi de turci. "Cel mai mare succes al său a fost insă crearea acestei minunate biblioteci, care s-a bazat pe lucrări privind Antichitatea. A străns peste o mie de manuscrise, intre care 563 in greacă. Intenţiona să creeze o bibliotecă naţională greacă, unde, aşa cum spunea el, dacă intr-o zi grecii ar dispărea intr-o tragedie, viaţa şi cultura lor s-ar regăsi intacte". De ce a vrut să dea aceste manuscrise Veneţiei? "Mai intăi pentru că respecta enorm structura Republicii, care ii apărea ca o incarnare a idealului platonic, a guvernării perfecte. Pe urmă pentru că avea mulţi prieteni printre veneţieni. Şi, in fine, pentru că el, fiind grec, se simţea la Veneţia ca in a doua sa patrie". Biblioteca a fost instalată in Palatul Dogilor. "In 1537, fiul dogelui Andrea Gritti voia să construiască noi imobile, care să dea impresia că Veneţia e un oraş modern. Atunci s-a construit şi palatul in care se află Libreria Marciana, in Piaţeta San Marco. Intăiul bibliotecar a fost cardinalul Bembo. Alături de el se afla Victor Grimani, care era foarte interesat de cultura antică. El a incurajat construirea bibliotecii de către arhitectul Sansovino. Biblioteca a fost deschisă abia in 1565. Au inceput să fie donate şi alte cărţi, iar apoi Serenissima a scos o lege care spunea că toate cărţile imprimate in Veneţia şi in intreaga Republică trebuie să aibă cel puţin o copie la Marciana. Inventarul cărţilor a crescut, avem peste un milion, dar asta nu este foarte mult pentru o bibliotecă modernă", ne mai spune dl Marino Zorzi.

Â

CAPODOPERE. Ne interesăm care sunt capodoperele Bibliotecii Marciana. "Deţinem primul Grimani, care este o donaţie din partea cardinalului Domenico Grimani, la inceputul secolului al XVI-lea. E o capodoperă. O miniatură executată in Ţările Flamande şi are 1.060 de pagini. Din punct de vedere cultural, fondul grec este insă fundamental. Mai ales «Homerus Veritus», un text al «Iliadei» lui Homer, scris in secolul al X-lea, care e fundamental pentru tradiţia manuscrisă a poemului, pentru faptul că in jurul acestei poveşti există un comentariu. Comentariu care e, de fapt, un rezumat al cărţilor scrise de vechii greci despre Homer şi care s-au pierdut. E o bibliotecă intreagă concentrată intr-un manuscris".

Â

IORGA, IDOLUL. Marino Zorzi conduce Biblioteca Marciana din 1990, iar preocuparea sa principala o constituie istoria cruciadelor. "M-au interesat cruciadele din secolul XV. M-a interesat relaţia Veneţiei cu Ţările Romăne. Cruciada de la Nicopole - care s-a sfărşit rău, după cum ştiţi… La a doua etapă a bătăliei de la Varna au participat şi romănii. A existat o alianţă a Veneţiei cu Matei Corvin - luptam cu acelaşi duşman, dar pe fronturi diferite. Singurul prinţ romăn care a condus o campanie puternică impotriva turcilor a fost «Stefano il Grande»…", mai spune Marino Zorzi, arătănd că ştie cine a fost marele voievod al Moldovei. "După victoria sa de la Vaslui, s-a pus in mişcare şi Matei Corvin, spre frontul din Bosnia. Momentul acela a reprezentat o speranţă pentru noi, luptam impreună pentru aceeaşi cauză."

Cum se face că ii este atăt de cunoscută această etapă din istoria romănilor? "Am un cult pentru profesorul Nicolae Iorga. Pe masa mea există cartea lui despre cruciade. El a făcut studii excepţionale privind perioada cruciadelor. Era de o profunzime, de o amploare incredibile. Iorga a fost un prieten al tatălui meu. Se cunoşteau foarte bine. I-a dat tatălui meu mai multe decoraţii, ordine cavalereşti, pe care le păstrez. Işi scriau, vorbeau. Iorga reprezintă legătura mea cu Romănia. De treizeci de ani, in fiecare zi, citesc măcar o pagină din cartea lui."

Â

"In Veneţia existau mai multe ramuri ale aceleiaşi case. A mea era singura din San Moise, iar a dogelui Marino Zorzi era din Santa Justina. Curios e că in Veneţia a rămas pănă azi doar ramura mea, ca şi cum eu aş fi moştenitorul ideal al celorlalţi"

Â

"La Veneţia, in secolul XIV, cultura insemna medicina, ştiinţa. Se cunoaşte episodul in care patru veneţieni l-au caracterizat pe Petrarca drept «un om bun, dar nu prea cultivat». Nu ştia comentariile lui Aristotel. Dar el avea cultura morală, elocinţa, poezia…"

Marino Zorzi