Rostul şi inţelesul Sfintei Liturghii

Liturghia este una dintre cele şapte Sfinte Taine care sunt săvărşite de preoţi in biserica lui Hristos. De ce se face Sfănta Liturghie in biserici ne lămureşte marele scriitor bisericesc Nicolae Cabasila: "Săvărşirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor in dumnezeiescul Trup şi Sănge, iar ca scop, sfinţirea credincioşilor care, prin acestea, dobăndesc iertarea păcatelor şi moştenirea impărăţiei cerurilor; iar mijloacele care pregătesc şi inlesnesc implinirea acelui efect şi acelui scop sunt rugăciunile, citirile din Sfănta Scriptură şi, in general, toate cele ce se săvărşesc şi se rostesc, cu Sfăntă rănduială, inainte şi după sfinţirea darurilor".

Dumnezeu face parte de sfinţire celor care sunt vrednici să primească şi să păstreze cele sfinte. De aceea este nevoie de o anumită pregătire pentru săvărşirea Sfintei Liturghii şi pentru participarea la ea.

Slujba in sine a Sfintei Liturghii cuprinde rugăciunile, căntările şi binecuvăntările dinainte de sfinţirea darurilor; jertfa insăşi; şi sfinţirea pe care o capătă prin ea sufletele credincioşilor vii şi răposaţi.


DARURILE. Păinea şi vinul aduse de credincioşi lui Dumnezeu sunt duse de preot in locul din altar numit proscomidiar, care inchipuie Trupul lui Hristos. Este nevoie de aceste daruri şi de sfinţirea lor, pentru că aşa a făcut Măntuitorul la Cina cea de Taină, cănd a luat păinea şi vinul, le-a arătat Tatălui ca dar şi le-a sfinţit, zicăndu-le ucenicilor: "Aceasta să faceţi (intru pomenirea Mea)" (Luca II, 22-24). Acest cuvănt este completat şi intărit de Sfăntul Pavel, care zice: "Căci ori de căte ori măncaţi păinea aceasta şi beţi paharul acesta, moartea Lui vestiţi".

Nu toate prescurile aduse de credincioşi sunt afierosite (inchinate prin sfinţire) Domnului. Preotul taie doar o bucată dintr-o prescură pe care o aşază apoi pe Sfănta Masă in altar. Motivele aducerii darurilor sunt recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi cererea către El.

Locul cel dintăi in timpul Liturghiei il ocupă slăvirea (doxologia) lui Dumnezeu, apoi mulţumirea şi mărturisirea păcatelor, iar abia la sfărşit vine cererea către El.

Ruga "Doamne miluieşte" este tradusă de Sfinţii Părinţi ca avănd in ea o mulţumire şi o mărturisire, dar in acelaşi timp ei spun că a cere de la Dumnezeu milă inseamnă a cere impărăţia Lui.

Indemnul "Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm" se rosteşte de mai multe ori in timpul Liturghiei. Nu oricui ii este dat să-şi incredinţeze viaţa Domnului, ci doar acelora care se străduiesc să o facă. Lucrul acesta cere multă virtute. De aceea este chemată in ajutor Prea Sfănta Născătoare de Dumnezeu, impreună cu toţi Sfinţii.

Există un moment in slujbă cănd preotul iese in mijlocul credincioşilor cu Sfănta Evanghelie. Acest lucru semnifică ieşirea in lume a lui Hristos, cănd a inceput să se facă văzut şi cunoscut.


CÃ...NTÃ...RI. Căntarea "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!" are inţelesul ei. "Sfinte", căntat de trei ori, este imnul Serafimilor, iar "Dumnezeule tare, fără de moarte" este un fragment dintr-un psalm al lui David. "Miluieşte-ne pe noi" este adaosul bisericii care vrea să arate legătura dintre Vechiul şi Noul Testament.

Preotul indeamnă in timpul Liturghiei la mărturisirea credinţei, şi toţi credincioşii rostesc Crezul. Momentul culminant este sfinţirea darurilor şi transformarea lor, prin lucrarea Duhului Sfănt, in Trupul şi in Săngele Domnului. La sfinţirea darurilor preotul invocă pe Tatăl, iar nu pe Fiul, pentru că Cel ce este jertfit este Fiul, care face voia Tatălui. După sfinţire şi impărtăşirea credincioşilor cu Sfintele Taine se rosteşte rugăciunea domnească "Tatăl Nostru", preotul rugănd pe Dumnezeu să ne invrednicească să indrăznim a-L numi pe El "Tată". Slujba Euharistiei se aduce şi pentru cei vii, şi pentru cei morţi. Liturghia se incheie cu căntarea "Fie numele Domnului lăudat de acum şi pănă-n veac!".

Tălcuitorul

Nicoale Cabasila, autorul lucrării "Tălcuirea Dumnezeieştii Liturghii", face următoarea interpretare: "Intreaga slujbă este ca o icoană care ar infăţişa un singur trup al lucrării Măntuitorului in lume, făcănd să se perinde pe dinaintea privirilor noastre toate părţile ei, de la inceput pănă la sfărşit, după rănduiala şi urmarea lor firească. Aşa de pildă, antifoanele care se căntă la inceputul Sfintei Liturghii, precum şi cele ce se săvărşesc şi se rostesc mai inainte la proscomidie inchipuiesc cea dintăi treaptă din lucrarea măntuitoare a lui Hristos; iar cele de după antifoane, adică cititrile din Sfănta Scriptură şi celelalte, inchipuiesc treapta următoare". Născut la Tesalonic, in jurul anului 1300, şi şcolit la Constantinopol, Nicoale Cabasila a fost personalitate de seamă a lumii bizantine din vremea sa.

● Ritualuri şi semne din popor ● Odihnă in post ● Zilele de post şi sărbătorile ● Maica şi Pruncul in iconografie ● Aşteptarea lui Mesia ● Să dovedim că merităm numele de bun creştin ● Puterea Maslului ● Marii sfinţi postitori ● Postirea omului modernÂ