Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu anul şcolar 1989-1990 la final, toate privirile se îndreptau spre schimbările care se anunţau în sistemul de învăţământ. Primele trimestre şcolare libere fuseseră caracterizate de tensiuni, potrivit presei anului. Se vorbise despre dezbinarea, incultura şi parvenitismul care îşi croiseră drum chiar şi în structurile şcolare, despre absolvenţii de liceu care nu ştiau să scrie ori să socotească. De acum se dorea "reîntemeierea învăţământului românesc" pe valorile tradiţionale, pe "autenticitate şi promovarea valorii".
Pentru cei care profesau deja la catedră, ca suplinitori, anul 1990 a fost un bun prilej de a ocupa prin lege, ca titulari, fără concurs, catedrele disponibile. Mihail Şora, ministrul de atunci al Educaţiei şi Învăţământului, a declarat vacante catedrele şi posturile rezervate până atunci pentru foştii activişti PCR, UGSR, UTC, UASCR şi ai organizaţiilor de pionieri. Se lucra intens la "purificarea" inspectoratelor unde lucrau oameni consideraţi de cei din sistem mai mult decât compromişi. Cu tot acest avânt de prefacere însă, învăţământul încă era locul unde se puteau strecura, la loc călduţ, foşti activişti şi nomenclaturişti. Din presa vremii aflăm că Ion Mohora, secretar cu propaganda al comitetului de partid al Sectorului 4, a fost titularizat la Liceul Vulcan, iar la Liceul Gh. Şincai din Capitală, în locul suplinitoarei care acoperise postul vreme de câţiva ani a fost titularizată o fostă activistă, Dobriţa Ţigăran, preşedinte al sindicatului din Învăţământ-poligrafie.
Ca o altă anomalie care ţinea de inerţia sistemului, la liceele de arte plastice au continuat să fie alipite şi clase industriale pentru a salva norma profesorilor de discipline tehnice şi a maiştrilor.
Dintre inovaţiile majore, ce se anunţau pentru anul şcolar 1990-1991, făcea parte reînfiinţarea în cadrul liceului a claselor teoretice, de real şi de uman. S-a desfiinţat examenul de la sfârşitul clasei a zecea, aşa-numita "treaptă a doua", în urma căruia liceenii erau de obicei repartizaţi într-a XI-a. În plus, de acum, elevii înscrişi în clasa a XI-a de liceu puteau opta doar pentru o pregătire teoretică, nu şi una tehnică sau pe meserii, cum li se impunea înainte de 1989. Aveau, de asemenea, posibilitatea să urmeze o astfel de specializare tehnică după liceu, în şcoli profesionale. S-a reînfiinţat, aşadar, învăţământul postliceal cu o durată de doi sau trei ani.
Cum în noul context socio-politic al ţării comunicarea internaţională devenea o realitate, limbile străine dobândeau greutate; a apărut profesorul de limbă străină care preda la clasele mici, în învăţământul primar.
O altă schimbare privea salarizarea cadrelor didactice. Dacă până în 1990, salariile profesorilor erau asigurate de primării, din viitorul an şcolar, cadrele didactice aveau să fie plătite din bugetul de la stat. În felul acesta, şcoala era degrevată de obligativitatea de a presta, la solicitarea primăriilor, diferite activităţi: culegerea recoltelor, repararea drumurilor, curăţirea parcurilor şi a spaţiilor verzi.
Autorităţile se arătau preocupate şi de soarta copiilor cu deficienţe. Ca soluţie s-a propus mărirea alocaţiilor speciale şi se căutau soluţii pentru a li se ameliora nivelul de trai subuman ce devenise aproape o emblemă a României postrevoluţionare sărace. Din 1990, în trei centre universitare din ţară au fost înfiinţate secţii de psihopedagogie specială şi de asistenţă pentru formarea specialiştilor necesari îngrijirii acestor copii.
Citește pe Antena3.ro
