x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Semnal M, o aventură frumoasă

Semnal M, o aventură frumoasă

de Loreta Popa    |    19 Sep 2008   •   00:00
Semnal M, o aventură frumoasă

Mulţi ani au cutreierat ţara în lung şi în lat, avînd mii de spectacole, majoritatea cu săli arhipline. Semnal M a ajuns în scurt timp una dintre cele mai solicitate şi apreciate trupe din ţară.

Mulţi ani au cutreierat ţara în lung şi în lat, avînd mii de spectacole, majoritatea cu săli arhipline. Semnal M a ajuns în scurt timp una dintre cele mai solicitate şi apreciate trupe din ţară.

O Ediţie de Colecţie îndelung aşteptată, “Semnal M”. La 22 septembrie, toţi cei care au fredonat măcar o dată “Spune-mi cine eşti” vor avea ocazia să afle totul despre formaţia lor preferată. Primul spectacol al celor de la Semnal M a fost la Filipeştii de Pădure, unde la sosire au văzut că peste tot erau afişe cu... Roşu şi Negru. Nu ştiau ce să facă, mai era puţin pînă să înceapă spectacolul, iar Iulică Şuteu, impresarul, a început să anunţe că s-a făcut o greşeală. Reacţia publicului a fost extraordinară şi s-au vîndut bilete cît pentru două spectacole! Aşa a început o aventură frumoasă, care, în ciuda mai multor  schimbări de componenţă şi o foarte grea pierdere, continuă şi acum. În 1978 apare albumul “Trenul cursă de persoane Apahida – Cluj-Napoca”, editat de Electrecord, cu piesele înregistrate la Radio Bucureşti. Băieţii nu au ştiut nimic, fiind luaţi prin surprindere, aflînd de disc... cînd l-au văzut în magazine.

 

Turnee, concerte

Au urmat turnee, emisiuni tv, sezoane pe Litoral, iar în toamna anului 1979, Semnal M efectuează un turneu de două săptămîni în Iugoslavia, susţinînd concerte în oraşele importante, în cadrul Zilelor Culturii Româneşti în această ţară “vecină şi prietenă”. Aici se iveşte ocazia “fugii în Occident”, dar după ce se consultă şi analizează toate perspectivele, clujenii hotărăsc să se întoarcă în ţară, unde să continue concertele şi înregistrările.

 

O roată de foc

Pînă în 1982 se continuă intens cu turneele, sezoanele pe Litoral şi grupul participă la toate marile festivaluri care au loc în ţară. Concertele grele şi turneele interminabile au dus la o avansată stare de oboseală şi saturaţie, drept urmare, în 1982 se ia o “pauză” binemeritată, timp în care fiecare se ocupă de familie şi de proiecte proprii. Succesul extraordinar al melodiei “La fereastra ta” a făcut ca, nu peste mult timp, mai exact în 1986, să fie compusă şi înregistrată continuarea acestei piese, “Spune-mi cine eşti”.

În 2007 au sărbătorit treizeci de ani, la Cluj şi la Bucureşti, şi aşteaptă să apară un DVD care să oglindească tot ce s-a petrecut cu ei în acest timp.

 
“În anii ’80, piesa «Moara» a prins un loc în binecunoscutul top britanic. A fost o fîntînă nesecată de muzică şi i-a învăţat şi pe alţii”
Adrian Berinde

 
 “Întîlnirile noastre erau presărate cu o puzderie de bancuri. M-a impresionat teribil optimismul său, faptul că emana multă bună dispoziţie”
Cristi Minculescu

 

Un om după care încă se plînge

Deoarece starea de sănătate a lui Iuliu se agrava, în urma sfatului prietenului Florian Gui este cooptat Florin Radu Ştefan, un tînăr şi foarte talentat chitarist din Baia Mare. După o perioadă de “ucenicie” şi testare, Florin se integrează total în trupă, iar Iuliu îi dă “ficiorului” renumitul său Fender Stratocaster, cu care s-a curentat la Sala Palatului. Accident în urma căruia chitara s-a rupt şi corzile i-au tăiat pînă la tendoane două degete. În iulie 1999, după cîteva concerte în ţară, Semnal M se întoarce în locul unde s-a lansat cu douăzeci de ani în urmă, la Costineşti, pentru a susţine o serie de noi spectacole. În ziua de 27 iulie 1999, Iuliu Merca se stinge din viaţă, în urma unui stop cardio-respirator. Colegii se confruntă cu o perioadă grea şi confuză, lucru normal, fiindcă au pierdut omul de bază al grupului. După înmormîntare se ia hotărîrea de a continua activitatea Semnal M, fiind singura modalitate de a păstra vie memoria celui care a fost Iuliu Merca. Reveniţi la Cluj, se înregistrează 14 piese dintre cele mai cunoscute şi care n-au mai apărut pînă atunci pe CD, urmînd să fie editate pe un disc “In Memoriam”.

 

Colindau ţara în lung şi-n lat

Verile le petreceau la mare, mai ales în Venus, la Razelm, la Gelu Gui şi în restul anului aveau spectacole în toată ţara, pe care o colindau în lung şi în lat. Poate a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor. Era o experienţă de viaţă extraordinară, iar cu membrii grupului nu aveai cum să te plictiseşti. Duceau o viaţă frumoasă, deşi comuniştii încercau să îi tundă, să le taie “evazaţii”... Dar ei erau răsfăţaţi, alţii în locul lor ar fi încurcat-o.

 

Pentru iubitorii genului, un CD Semnal M

Pentru toţi cei care i-au iubit, care i-au apreciat şi care i-au susţinut de-a lungul timpului, apariţia acestei Ediţii de Colecţie Semnal M va fi o bucurie.

Pentru restul va fi o mare surpriză. Stilul specific Semnal M cu care i-au obişnuit pe ascultătorii lor probabil că va fi modernizat în vremurile care vor veni, folosindu-se din plin tehnica nouă, pentru a obţine un “sound” cît mai actual.

Un lucru este cert, Semnal M va da mereu tot ce-i mai bun şi speră să mulţumească pe cît mai mulţi iubitori de muzică bună. Cu acest album vă spunem – după cum e şi una dintre piesele noi: “Fiţi atenţi la Semnal!”. Piese ca “Moara”,”Lungul drum al nopţii către zi”, “Orizont şi înălţime”, “Vara amintirilor”, “Bal la Apahida”, “Primăvara românească”, “O roată de foc”, “Mai avem multe de făcut”, “Suflet omenesc”,  “Poveşti la gura sobei”, “Cu fiecare zi”, “Cu mine de-ai fi”, “Dă-mi de ştire”, “Nopţi de argint” apar pe acest CD.

×
Subiecte în articol: special semnal