Serbările Cetăţii Cîlnic

EVUL MEDIU NEÎNTÎMPLĂTOR ● Într-un sat de lîngă Sebeş se recreează atmosfera medievală
Din 2000 încoace, cîteva zile pe an, vechile ziduri sînt luate cu asalt atît de locuitorii satului cît şi de invitaţii veniţi de la sute sau mii de kilometri distanţă. Forfota de dincoace şi de dincolo de porţile sale par a însufleţi vremuri de mult apuse. Căci preţ de patru zile, în vuiet de clopote, în alămuri de fanfară, în sunet de orgă, se serbează existenţa de aproape opt secole a aşezării.

EVUL MEDIU NEÎNTÎMPLĂTOR ● Într-un sat de lîngă Sebeş se recreează atmosfera medievală
Din 2000 încoace, cîteva zile pe an, vechile ziduri sînt luate cu asalt atît de locuitorii satului cît şi de invitaţii veniţi de la sute sau mii de kilometri distanţă. Forfota de dincoace şi de dincolo de porţile sale par a însufleţi vremuri de mult apuse. Căci preţ de patru zile, în vuiet de clopote, în alămuri de fanfară, în sunet de orgă, se serbează existenţa de aproape opt secole a aşezării.

Cîlnicul se află în sudul judeţului Alba, în partea de vest a Depresiunii Apoldului, într-o zonă colinară străbătută de valea pîrîului Cîlnic, afluent al rîului Secaş. Este o aşezare de tip adunat, formată pe terasele inferioare ale pîrîului omonim, numele acesteia fiind consemnat încă din anul 1269. Zona cea mai veche a vetrei locuite, Strada Principală, se desfăşoară pe malul stîng, constituind axa principală a satului. Pe vremuri, dacă malul stîng era locuit predominant de comunitatea săsească, pe malul drept, în zona mediană a localităţii se află cetatea, fostă reşedinţă nobiliară, biserica evanghelică şi casa parohială. Pe acelaşi mal drept la sud şi sud-vest de centru s-a dezvoltat cartierul românesc, românii fiind prezenţi, se pare, încă din secolul al XVII-lea. În 1733 erau 22 de familii, ca la 1857 numărul românilor să fie mai mare ca al saşilor cu 200 de suflete. Pe Strada Principală se află cele mai vechi case de locuit, precum şi Primăria construită în anii 1910-1911 în stil secession şi Şcoala Generală edificată în 1901 –n stil eclectic. Însă Cetatea medievală reprezintă cel mai valoros edificiu istoric şi, totodată, marca distinctivă a aşezării. Datorită păstrării sale în bune condiţii, în mijlocul unei localităţi purtînd pînă azi amprenta tipică a coloniştilor germani stabiliţi în Transilvania, situl a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999.

CETATEA. Aşa cum poate fi observată astăzi, este constituită din două rînduri de ziduri(incinte) cu traseu oval, dispuse cvasi-concentric şi întărite cu elemente de flancare: două turnuri şi un bastion. Poarta de intrare este apărată de un coridor fortificat sau barbacană. Centurile de ziduri protejează curtea interioară, inima cetăţii, în care se află capela, fîntîna şi turnul- locuinţă sau donjonul. Cel din urmă domină prin înălţimea şi masivitatea sa întregul complex. Cîteva cămări, unele mai bine păstrate, altele mai ruinate, sînt adosate incintei interioare. Ansamblul este construit în cea mai mare parte din piatră de carieră(calcar), înecată în mortar. Pe alocuri este folosită şi piatra de rîu, iar în jurul multor deschideri(ferestre sau găuri de tragere) s-a utilizat cărămida. Suprafeţele neregulate, cu zidărie aparentă, alternează cu cele ce păstrează urme de tencuială din diferite epoci. Poarta de intrare, galeria de apărare ce încununează turnul porţii şi cadrele deschiderilor de la cămări(montanţi şi lintouri) sînt din lemn. Acoperişurile de ţiglă-solzi ce protejează turnurile, barbacana, capela şi cămările aduc un plus de culoare ansamblului auster, dominat de nuanţele de gri ale zidăriei. Cîndva înfloritoare, cu fiecare an trecut, din ce în ce mai părăsită, văduvită de alaiul nobiliar, moare încet. De la o vreme nu se mai aude fornăit de cai, zăngănit de arme, strigăte de luptă ori şuier de săgeţi, dar nici muzici de bal, rîsete cristaline de domniţe cochete sau clinchet de pocale. Liniştea, igrasia şi buruienile năpădiseră cetatea, devenind stăpînii fără sceptru şi sigiliu ai fostei reşedinţe nobiliare.

DONJONUL MUZEU. Pe parcursul secolului XX comunitatea săsească din Cîlnic a cunoscut un regres numeric continuu, datorat războaielor, deportărilor şi emigraţiei. Un ultim val de emigraţie către spaţiul german a avut loc în anii imediat după 1989, fapt ce a lăsat edificiile ţinînd de biserica evanghelică (cetatea, casa parohială, biserica) fără utilizatori. Prin bunăvoinţa proprietarului, Episcopia Evanghelică C.A. din Sibiu, rolul a fost asumat de către Asociaţia Ars Transsilvaniae România(1995), organizaţie aflată sub patronajul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj- Napoca. Programul de punere în valoare a complexului de la Cîlnic cuprinde atît reutilizarea unor spaţii, cît şi organizarea de evenimente(simpozioane, concerte, expoziţii) care să crească interesul publicului pentru acesta. Astfel, turnul donjon a fost amenajat ca spaţiu muzeal, colecţiile de artă populară şi medievală fiind expuse pe două nivele. Colecţia muzeală cuprinde valoroase obiecte de artă, unele de o vechime apreciabilă, marea majoritate fiind donate de Zoe şi Marius Porumb. Pivniţa adăposteşte o expoziţie referitoare la creşterea viţei-de-vie, impresionantă pentru vizitatori fiind butoaiele din stejar de mare capacitate. Fîntîna veche a cetăţii, ce avea un simplu olan de beton în loc de ghizd, a fost reamenajată. La fel, în biserica evanghelică sînt expuse lucrări de tapiserie contemporană, aici avind loc anual concerte de orgă susţinute de solişti de renume.

SĂRBĂTOAREA. De opt ani încoace, însă, în preajma zilei de Înălţare, au loc serbările cetăţii. În chiar această zi, cîlnicenii au prăznuit Hramul Bisericii Ortodoxe şi au participat la Parastasul pentru Eroii Neamului, punînd coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor. La orele prînzului a fost lansat, la Primărie, "Curierul Cetăţii Cîlnic” , un jurnal festiv dedicat serbărilor. A doua zi, vineri, organizatorii au pregătit o întîlnire cu cei ce iubesc arta la care a fost prezentă doamna prof. univ. dr. Tereza Sinigalia de la Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Însă adevărata zi de sărbătoare a fost cea de sîmbătă. Încă de la prînz s-au făcut focurile şi s-a pregătit jarul pentru trei berbecuţi la proţap, ciorbă şi saramură de peşte. Mirosurile îmbietoare învăluiau cu încă un cerc de arome cetatea. Şi cum îi stă bine românului, pe aleea ce duce la porţi a răsărit ca din pământ un chioşculeţ cu bere şi un grătar cu mici, cîrnaţi şi pulpe de pui. Spre după-amiază localnicii şi invitaţii au dat năvală. Mesele s-au ocupat cît ai zice..peşte şi sticlele de bere răsărite pe ele au fost secate ca Milcovul la unire: dintr-o sorbire. Pe la ora 17 forfota s-a mutat în faţa porţilor cetăţii. Suflătorii din Fanfara lui Gălan s-au aşezat în cerc, pregătiţi să atace(muzical) repertoriul ales cu grijă.

CLOPOTELE BUCURIEI. Deodată, toţi au încremenit mai ceva ca la intonarea imnului naţional: au început să se tragă clopotele cetăţii. Asurzitor, puternic, dăngănitul se auzea cale de şapte poşte. Cînd au încetat, Fanfara lui Gălan a intrat, la rîndu-i, în forţă. Mesenii au răsuflat uşuraţi că n-a fost vorba de o invazie otomană şi s-au pus pe mai departe pe golit sticle. După 5-6 piese, fanfara a condus asistenţa pe sub aleea de castani pînă la poarta bisericii evanghelice. Înăuntru se pregătea un concert extraordinar de orgă, avîndu-l ca solist pe dr. Istvan Enyedi, ce urma să cînte la de curînd restaurata orgă vieneză, datînd din 1867. Muzica gravă, pioasă, acoperea sonor vechile morminte ale saşilor din cimitirul alăturat. Cine n-a avut răbdare să asculte pînă la capăt concertul, a dat fuga în Piaţa Centrală să ocupe un loc pe băncuţele din faţa unui ecran ce transmitea deschiderea Campionatului European de Fotbal. Cine n-a vrut nici să meargă la meci s-a aşezat pe alte băncuţe la mesele unde începuse să se servească saramura de peşte şi carnea sfîrîindă a berbecuţilor bine rumeniţi pe jar. La căderea nopţii, pe acordurile solemne ale muzicii lui Handel, numită sugestiv "Muzică pentru jocurile de artificii regale”, precum şi pe acordurile "Rapsodiei Române” a lui Enescu, un spectacol de sunet şi lumină a încîntat ochiul şi a bucurat inima. Duminica, pe Aleea Cetăţii s-a desfăşurat primul Tîrg de Artă în aer liber, cu participarea unor artişti plastici din Cluj, Alba Iulia, Sebeş, Sibiu, iar Fanfara lui Gălan a cîntat muzică de promenadă. Pînă anul viitor, liniştea va lua din nou în primire împrejurimile.