Tradiţii săseşti de "Ostern"

În seria sărbătorilor de peste an, cele legate de sărbătoarea Paştilor ocupă un rol important în viaţa spirituală şi socială a comunităţii săseşti din Transilvania.

Obiceiurile saşilor din Transilvania legate de sărbătoarea Paştilor sunt diferite de la o zonă la alta. Despre tradiţiile comunităţii săseşti ne-a vorbit doamna Camelia Ştefan, muzeograf al Muzeului de Etnografie Săsească "Emil Sigerus", din cadrul CNM "ASTRA" Sibiu.

"În perioada precreştină, popoarele germanice sărbătoreau în fiecare an venirea primăverii, aducând omagii zeiţei primăverii - Ostara. Sărbătoarea păgână a primăverii numită Ostarum avea loc la aceeaşi dată ca şi sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului. Ambele sărbători au devenit o sărbătoare creştină, iar numele vechi de Ostarum s-a schimbat în varianta germană Ostern (Paşti).

Postul Paştilor începe cu Miercurea Cenuşii Aschermittwoch, denumire ce vine de la ceremonia binecuvântării cu cenuşă, simbolizând lepădarea de gândurile şi de poftele lumeşti. În fiecare zi de joi a postului erau ţinute slujbe, iar tinerii se pregăteau de examenul de confirmare, important eveniment bisericesc şi social, reprezentând intrarea tinerilor de 14 ani în rândul adulţilor, prin depunerea unui jurământ de credinţă în faţa membrilor comunităţii bisericeşti şi a familiei, de a duce o viaţă în conformitate cu valorile creştine.

Evenimentul avea loc fie în Duminica Floriilor, fie în a cea de-a doua zi de Paşti. Fetele confirmate primeau din partea bărbaţilor bortenul (o pălărie din catifea, de formă cilindrică, având panglici colorate prinse la spate), iar băieţii primeau cojocul brodat."

TRADIŢII
Săptămâna Patimilor era cunoscută în comunitatea săsească drept săptămâna liniştită, orice zgomot fiind interzis. Până şi clopotele "amuţeau", în caz contrar se considera că sunt aducătoare de grindină şi furtuni, care stricau recolta din timpul verii. "Se credea că fetele de măritat care găseau flori galbene de ciuboţica-cucului urmau să se căsătorească anul acela cu alesul inimii. Flăcăii îşi ciopleau fluiere din crengi de alun, crezând că sunetul lor alungă vrăjitoarele.

O semnificaţie foarte importantă din Săptămâna Patimilor (Karwoche) o are Joia Verde (Gründonnerstag). Începând cu această zi încetau toate muncile agricole, fiecare gospodar concentrându-se asupra curăţirii casei şi a curţii. Femeile încep dis-de-dimineaţă cu coptul pâinii, al cozonacului şi al plăcintei numite Hanklich, după care se vopseau ouăle", completează doamna Camelia Ştefan.

Obţinerea unor nuanţe speciale pentru vopsitul ouălor era săvârşită cu mare atenţie odinioară. "În trecut se foloseau culori naturale obţinute din diferite flori, frunze, fructe şi coji de copac uscate. Saşii întrebuinţau de Paşti nu numai vopselele roşii, ci şi alte culori (galben, verde, albastru,) în nuanţe preparate din plante. Pentru fiecare culoare se folosea un vas nou, pentru ca ouăle să nu se păteze. Culoarea roşie era obţinută din sovârf, scoarţa de arin roşu şi măr pădureţ, cimbrişor, măceş sau coada-cocoşului.

Culoarea galbenă se prepara din scoarţă de păr pădureţ sau frunze de măr sălbatic, coji de romaniţă sau păpădie. Pentru obţinerea celorlalte culori, în afară de cea albastră, ouăle se vopseau mai întâi în culoarea galbenă, după care acestea erau introduse în vopselele dorite. Cele mai frumoase ouă erau cele din zona Bistriţei, ornate cu flori, spice de grâu, frunze de viţă-de-vie sau scrise cu diferite zicale pe care feciorii le dăruiau iubitelor. Cu această ocazie, fetele de măritat aveau prilejul să-şi aleagă logodnicul în funcţie de frumuseţea oului primit.

Ouăle folosite nu se spărgeau, conţinutul era scos printr-o gaură mică făcută cu un ac la capătul fiecărui ou. Această practică era executată în special de copii, iar după ce erau vopsite se atârnau pe crenguţe. Acestea se păstrau în camera cea bună până în ziua de Paşti, când se punea pe masă alături de bucatele pascale."

În Duminica Paştilor, după participarea la slujba religioasă, fiecare petrecea în familie. "Ziua începea la ora 6:00 dimineaţa, când fanfara satului vestea Învierea Mântuitorului. Urma Liturghia de dimineaţă, ce se încheia cu ritualul de sfinţire a ouălor, a mâncării şi a vinului. Fiecare participant la slujbă îşi dăruia reciproc câte un ou, pe care îl ducea acasă. În unele sate se practica obiceiul ca preotul să fie condus la biserică de fanfara satului, iar după terminarea slujbei era dus pe umeri acasă de doi flăcăi, ca semn de mare cinste pe care întreaga comunitate i-o purta.

La ora 12:00 avea loc cea de-a doua slujbă, considerată a fi cea mai frumoasă şi frecventată din tot anul bisericesc. Mersul la biserică se făcea în alai, bărbaţii purtau cojoacele frumos brodate, iar femeile se îmbrăcau în portul fastuos de sărbătoare. După terminarea slujbei, se donau bani, lumânări şi diferite textile pentru împodobirea bisericii. 

 

Copiii primeau, din partea «mamelor» de vecinătate câte un ou şi o turtă dulce în formă de iepuraş sau de inimioară. Momentul cel mai aşteptat pentru copii era acela de căutare în grădină a ouălor vopsite şi a dulciurilor ascunse în cine ştie ce colţişor. După-amiaza, tot satul se aduna în jurul bisericii, unde fanfara intona melodii îndrăgite. Aici, naşele dăruiau finilor ouă şi bani", completează doamna Ştefan.

 

STROPITUL
Luni, în cea de-a doua zi de Paşti, obiceiurile saşilor erau numeroase, pornind de la dăruirea ouălor, al stropitului, al concursurilor cu ouă, încheindu-se cu o petrecere la care participa tot satul. "Stropitul cu apă reprezintă un act de purificare, de creştere, de sănătate şi fertilitate, avându-şi originea încă din perioada precreştină, apa reprezentând simbolul vieţii şi al fertilităţii", mai spune doamna Ştefan.

"Acest obicei era venerat de popoarele germanice, în amintirea zeiţei primăverii şi a fertilităţii, Ostara. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea se stropea cu apă chiar şi în familiile aristocrate. În anul 1740 s-a interzis la Braşov stropitul cu apă, deoarece deteriora hainele. La sfârşitul secolului al XIX-lea a pătruns apa de colonie. Stropitul este păstrat până în zilele noastre şi reprezintă un bun prilej pentru o reîntâlnire cu prietenii. La sat, băieţii mergeau în grup la stropit, în funcţie de vârstă.

Fiecare grup era condus de doi băieţi, care duceau un coş frumos împodobit, în care strângeau ouăle primite. Tot aceştia aveau rolul de a intra primii în casele fetelor, cerându-le voie părinţilor fetei să o stropească folosind formula:
«Am auzit că aveţi un trandafir, am venit să-l udăm, ca să nu se ofilească!»

Fiecare băiat stropea fata cu parfum, după care era răsplătit cu băutură, prăjituri şi câte un ou. Tot în această zi, tinerii confirmaţi erau primiţi în grupul feciorilor şi al fetelor confirmate. Pentru cei mici se desfăşurau o serie de jocuri, şi anume de rostogolire a ouălor (Eierlaufen). Acestea se rostogoleau de pe un deal, iar cel care reuşea să prindă mai multe ouă deodată era declarat învingător. Seara se încheia cu un bal, la care participa întreaga comunitate, petrecerea ţinând până dimineaţa."

Tradiţia schimba rolurile în cea de-a treia zi de Paşti, când băieţii erau stropiţi de fete. "Acestea se furişau în camerele unde dormeau băieţii şi îi udau din belşug. Sărbătoarea Paştilor se încheia cu un bal organizat de tineri în sala festivă a satului, iar petrecerea se încheia abia în zorii zilei următoare. Se avea grijă ca toate fetele să fie invitate la dans în funcţie de vârstă", încheie doamna Camelia Ştefan.

 

Simboluri străvechi pentru încondeiat
Cunoscut la mai toate popoarele lumii, obiceiul vopsirii sau al încondeierii, închistririi (împistririi) ouălor cu variate semne şi simboluri are o vechime considerabilă. "Dacă multe dintre ouăle încondeiate astăzi au doar roluri estetice, trebuie subliniat faptul că ele, altădată, erau destinate exclusiv consumului. Se pare că iniţial erau mâncate cu tot cu coajă.

Plugarului i se dăruiau ouă pe care figurau unelte gospodăreşti (fierul plugului, hârleţul, grebla, rariţa), păstorului cele ce priveau îndeletnicirea sa (cârja ciobanului, coarnele berbecului, ocolul), gospodina se bucura de cele pe care apăreau unelte casnice (vârtelniţa, furca de tors) sau păsări de curte (creasta cocoşului, laba gâştii), flăcăului îi reveneau exemplare împodobite cu ornamente precum frâul calului, potcoava etc.

Potrivit mentalităţii tradiţionale, toate aceste idealuri nu se puteau înfăptui întocmai decât prin consumarea ouălor cu tot cu coaja pe care erau desenate simbolurile respective. Deci aşa cum se mâncau colacii rituali, având pe suprafaţa lor simboluri ale vredniciei, sănătăţii şi belşugului, tot aşa trebuiau consumate şi ouăle de Paşti, acoperite cu «semne» la fel de bine-prevestitoare. Obiceiul încondeierii ouălor relevă un univers fascinant.

Semnele scrise pe ouă ascund o lume învăluită în taină, cu un mod propriu de a gândi şi a simţi. O lume atât de tulburătoare pentru noi cei de astăzi", spune Mirela Creţu, director de specialitate al Complexului Naţional Muzeal ASTRA Sibiu.

Repertoriul de motive utilizate pentru încondeiatul ouălor este foarte bogat. "Studiile recente asupra fenomenului relevă faptul că multe dintre ornamentele tradiţionale nu se mai păstreză nici măcar în memoria pasivă a sătenilor, iar unele simboluri străvechi au căpătat în timp alte funcţii şi chiar alte denumiri (complicând foarte mult lucrurile). Oul în sine are o semnificaţie cosmologică universală, fiind o «imago mundi». În acest sens, el reprezintă o totalizare a realului, este un izvor al vieţii", completează Mirela Creţu.