Ultimele clipe ale Elenei Lupescu

A trăit ca femeia care l-a vrut şi l-a avut pe omul-rege. A murit ca femeie a lui. În ultimele clipe şi-a strigat mama de trei ori, în trei limbi străine, dar nu şi în română. Împotriva uzanţelor, a fost condusă pe ultimul drum îmbrăcată în rochie de culoarea cerului. Mărturii în exclusivitate despre ultimele clipe ale vieţii Elenei Lupescu, cea care i-a stat alături regelui Carol al II-lea, culese de la prietena în braţele căreia a murit Duduia şi de la alţi apropiaţi, din Estoril ­ tărâmul portughez unde cei doi şi-au trăit până la sfârşit povestea de dragoste.


Prima impresie, o dată ce ajungi în gara Cais Do Sodre, în partea sud-vestică a Lisabonei, este aceea că tot oraşul merge la plajă, la ocean. Din sfert în sfert de oră, doar 1,70 euro şi 40 de minute te despart de cele mai faimoase staţiuni estivale de pe coasta portugheză a Atlanticului.

Curând, Lisabona rămâne în urmă, privindu-te din gară cu dorinţa revederii cât mai grabnice... Oceanul pe stânga, leandrii sălbatici pe dreapta şi amintirile rămase acasă te urmăresc tot drumul până în Estoril. Staţiune de lux devenită celebră prin prezenţa atâtor capete încoronate, dar şi a poveştilor de dragoste... Cea dintre regele României Carol al II lea şi Elena Lupescu rămâne cu siguranţă specială. Estoril - locul în care Carol al doilea îi spunea "Duduii" în fiecare dimineaţă că e picătura lui de rouă. Duduia...

S-a născut în luna septembrie, sub semnul zodiacal al aprigei Fecioare, iar vremurile şoptesc şi acum pentru ea, la Estoril, "meu amor, meu amor, meu corpo em movimento minha voz à procura do seu próprio lamento...". Biografia i-a fost scrisă şi rescrisă în funcţie de capriciile istoriei. Chiar şi în privinţa numelui ei real au existat controverse: Elena Lupescu, fosta Tâmpeanu (prin căsătoria cu un ofiţer român), s-ar fi numit de fapt Magda Wolf sau Duta Grunberg.

Mai numeroase i-au fost poreclele: "Înalta Doamnă", "Femeia nefasta", "Duduia", "Lupeasca"... Susţinea conversaţii de excepţie, era un ciudat amestec de femeie fatală, domnişoară şi curtezană, era încăpăţânată, dar bună la suflet, era elegantă, avea pielea albă şi părul roşcat (uneori blond...), o femeie prea modernă pentru timpul său.

Cu acest coctail ucigător l-a cucerit pe Carol al II-lea, personaj carismatic, cu slăbiciuni, deşteptăciuni enciclopedice, eleganţe neînţelese şi nesătule erotisme. Zice-se că s-a cunoscut cu monarhul în ziua de 14 februarie (de Ziua Îndrăgostiţilor) 1925, la cinematograful Fundaţiei Culturale Regale, unde rula filmul "Nibelungii", prin intermediul lui Posmantir, un fotograf de albume deocheate. După căsătorie, la fiecare 14 februarie cei doi amorezi aveau să-şi serbeze ziua când s-au cunoscut. O legătură începută în anii '20, legalizată prin căsătorie în 1947, curmată de moartea lui Carol în 1953 şi apoi moartea ei în 1977.


LA "REI CAROL"
Cu toate acestea, dacă cineva crede că localnicii devin o enciclopedie când aud de numele monarhului român se înşeală. Cu mare greutate am găsit pe cineva care ştia pe unde se află Vila "Marrysol" (de fapt, "Mar e Sol" - adică Mare şi Soare), cea în care cei doi amorezi regali s-au stabilit la un moment dat. Aici, prima surpriză. Pe zidul ce înconjoară clădirea căutată străluceşte în soare o plăcuţă din aramă unde scrie citeţ, cu litere de-o şchioapă, negru pe galben-roşcat: "Rei Carol". Aşa cum se numeşte acum nu neapărat vila cu încărcătură istorică, ci condominiul în toată regula, ce s-a ridicat în jurul ei. A doua surpriză o constituie aspectul exterior.

Ne-am aşteptat la o clădire pe care trecerea vremii să-şi fi pus amprenta. Din contră, totul în jur e strălucitor, iarbă proaspăt tunsă, pereţii impecabili, iar pomul - de-o vârstă cu casa, (la umbra căruia Carol chiar îi spunea "Duduii" în fiecare dimineaţa că e picătura lui de rouă), mai falnic şi mai îngrijit decât oricând. A treia şi cea mai plăcută surpriză ne-a furnizat-o administratorul propietăţii - o doamnă cu aspect de fotomodel, dar care nu vorbea decât portugheza - şi  care, atunci când a înţeles că venim tocmai din România pentru casa aceasta, ne-a spus aproape silabisind, de-am înţeles în sfârşit din prima: "Aguardar aqui para Mikaela".

Şi aşteptarea s-a dovedit a fi cu folos, fiindcă aşa am cunoscut-o pe singura româncă propietară a unui apartament în condominiul "Rei Carol", pe doamna Mihaela Georgescu - Delafras. A plecat din România pe când avea 21 de ani (în 1971) şi şi-a întemeiat o familie în străinătate. A fost pe rând profesoară de engleză în Suedia şi a predat literatură şi istoria în America, ţară unde a terminat un masterat la prestigioasa universitate Harvard. Cum a ajuns aici, la Estoril? Întâlnirea cu Portugalia a avut loc în urmă cu câţiva ani, Mihaela alegând să îşi continue pe pământ lusitan activitatea educaţională şi de cercetare a istoriei. "Se poate spune că această casă m-a ales pe mine şi nu invers. Am găsit, ca şi dumneavoastră, fosta reşedinţă a regelui Carol al II lea. Am văzut că sunt apartamente de vânzare, cei de aici m-au rugat să le vizitez şi m-am decis să cumpăr."

Un apartament, dintre cele 22 existente acum în complexul imobiliar, se poate ridica în prezent la aproximativ 300.000 de euro, iar închirierea lui, în funcţie de dotări, la 1.000-2.000 de euro pe lună. În preţ intră toate facilităţile actuale: acces la piscina care a luat locul fostului teren de tenis, sistemul de pază, acces la veselă, tacâmuri, precum şi la spaţiile comune, unde se pot primi musafirii sau servi masa. Înainte de a fi cumpărată de Carol ­ şi se pare că a contat mult numele "Mar e Sol", adică tot ce voia să îi ofere iubitei sale - clădirea adăpostea un hotel mic, dar de lux.

După moartea Elenei Lupescu, în 1977, casa a stat părăsită vreme de zece ani. Apoi a fost cumpărată de o celebră bancă şi modificată la forma actuală. Camerele vilei, biroul de lucru, sufrageria, salonul roşu toate au fost transformate spre a deveni spaţii comune, legate de noile apartamente şi folosite de locatarii condominium. De Carol nu mai aminteşte decât plăcuţa de la intrare, iar de perechea de îndrăgostiţi doar mobilele disparate, cumpărate pe bucăţi de actualii propietari.

Mihaela consideră că e destin faptul că se află aici. Cum tot destin poate fi şi întâlnirea noastră cu Marianne Muller. Prietena în braţele căreia a murit Elena Lupescu.
PRIETENA PRINŢESEI ELENA
Pe Marianne Muller nu ţi-o poţi închipui altfel decât făcând bine celor din jur, întruchiparea bunului samaritean. Pare vecinul ideal, gata să ajute în orice moment fără a da senzaţia că o face ostentativ şi fără a încălca intimitatea cuiva. A venit în Portugalia din America în 1963, însoţindu-şi soţul, constructor de poduri, şi poate spune că în minunăţia care uneşte malurile Râului Teju, după exemplul celebrului pod din San Francisco, este mai mult decât o fărâmă din viaţa ei.  

Este pentru prima dată când vorbeşte presei despre clipele morţii Elenei Lupescu, dar o face clar şi fără emoţie, trădându-şi prin rigurozitate descedenţa germană. "Întâlnirea mea cu Prinţesa Elena, noi aşa îi spuneam aici, a avut loc în '73", spune Marianne, care nu îşi divulgă vârsta pentru că, nu-i aşa, e o doamnă. Şi încă una din alte vremuri. Primul lucru care a impresionat-o la vecina ei a fost părul, de un blond cu totul aparte, parcă ar fi fost pictat, şi care a devenit mai frumos o dată cu trecerea anilor. Marianne a fost prezentată familiei regale de către Prinţesa Kira de Hohenzollern, după toate regulile ceremoniilor oficiale, devenind, după moartea lui Carol al II-lea "nu numai cea mai bună prietenă a Elenei, dar şi ultima şi totodată singura familie a Prinţesei", adaugă riguroasa doamnă. Dacă era o femeie frumoasă? "Cu siguranţă se poate spune că era deosebită şi că avea darul de a aduce energie pozitivă celor din jur", suibliniază Marianne.

În scurt timp au devenit aproape nedespărţite, nelăsând să treacă o zi fără să bea ceaiul împreună, să meargă la spectacole sau la cumpărături în Lisabona. "A fost Elena Lupescu fericită aici?" "Se poate spune că da. În orice caz, mult mai fericită decât în America de Sud, unde nu s-a acomodat niciodată şi unde credea că o să moară. Aici, în Portugalia, s-a întâmplat să fie acceptată şi de familiile regale ale Europei, ceea ce în alte părţi nu s-a întâmplat. În orice caz, după moartea soţului ei a fost o femeie singură, dar nu singuratică, împărţind energia de care aminteam celor din jur."

Cea mai puternică amintire legată de Prinţesa Elena este aceea legată de ultimele ei clipe. Se poate spune că a murit în braţele Mariannei, aceasta fiindu-i la căpătâi, aşa cum i-a fost alături în fiecare zi de când s-au cunoscut. "Şi acum mă cutremură amintirea aceasta", spune doamna Muller. "În acele secunde, de dinainte, şi-a strigat mama, vorbind în germană, portugheză şi franceză." "Când i-a murit câinele preferat (Prinţesa Elena iubea foarte mult animalele), nu numai că a fost foarte afectată, dar a dat de înţeles că ştie că va muri şi ea curând, lucru care s-a şi întâmplat după câteva zile. Ţin minte că Amalia, bucătăreasa prinţesei, a insistat să o îmbrăcăm în negru, conform uzanţelor. Eu am spus nu, şi am ales una dintre rochiile ei preferate, de culoare albastru deschis, precum cerul. Mă tot gândesc că poate am făcut o greşeală atunci, dar aşa am simţit. A plecat pe ultimul drum nu numai frumoasă, dar şi senină, aşa cum şi-a dorit", oftează imperceptibil  Marianne.

Despre relaţia cu Regele Carol, ştie doar din ceea ce i-a povestit Elena. "Mi-a spus că o înconjura cu dragoste şi că nu putea sta despărţit de ea", iar faptul că, printre atâtea informaţii exacte, nu poate afirma cu certitudine dacă Prinţesa spunea că a fost "multă" sau "prea multă dragoste" între ei sintetizează cel mai bine, în doar câteva cuvinte, sentimentele ce au unit unul dintre cele mai controversate, dar şi invidiate cupluri din istoria României. Până ce cu adevărat doar moartea i-a despărţit...  
DOREA SĂ CUNOASCĂ... UNIVERSUL!
În 1940, Carol al II-lea este forţat să abdice şi ia calea exilului. Elena Lupescu îl însoţeşte. După fuga din ţară, Carol şi Elena Lupescu au călătorit prin America Latină, stabilindu-se în final la Estoril, Portugalia. S-au căsătorit în 1947 la Rio de Janeiro, însă după numai 6 ani regele moare de cancer, fiind înmormântat în capela regilor din Estoril. Elena Lupescu a trăit în Portugalia până la 30 iunie 1977. După septembrie 1940, Carol şi Duduia, aşa cum o alinta, au colindat Europa, Cuba, Mexicul şi Brazilia, traseu impus de Elena,  care dorea să cunoască... Universul! La 3 iulie 1947 i s-a îndeplinit şi ultimul capriciu: s-au cununat la Rio de Janeiro, eveniment după care a obţinut mult visatul rang de Alteţa Sa Regală, Prinţesa Elena de România. S-au stabilit apoi în Portugalia, la Estoril.


IL CAPO DI TUTTI CAPI
Istoricii consemnează că cei mai înrăiţi după bani au fost Carol al II-lea, purtător al coroanei regale între anii 1930-1940, şi cea de-a treia consoartă a sa, Elena Lupescu. Din banii statului s-au plătit divorţul lui Carol de principesa Elena a Greciei şi cheltuielile refugiului în străinătate al cuplului Carol-Elena Lupescu.

Duduia a jucat un rol important pe scena politică românească. Ea îl controla pe rege şi camarila formată în jurul acestuia. Elena îşi finanţa viaţa luxoasă cu banii primiţi de la diverşi oameni de afaceri, cărora le înlesnea favorul şi protecţia regelui. Revista Time relata în 1937: "În România, a cărei familie regală n-a fost niciodată considerată bogată ca să ţină un iaht de 1.350.000 dolari, cu atât mai mult să cumpere unul, cumpărarea acestuia (n.r ­ a iahtului lui Eduard al VIII-lea) a dus la concluzia zdrobitoare că Elena Lupescu este cea mai şireată făcătoare de bani din România. Se spune că ea şi-a format capitalul de la oamenii care voiau să obţină ceva de la Carol al II-lea, că a început să-şi depună la băncile din Bucureşti averea mobilă şi, în sfârşit, să aibă participare la industria-cheie a României, în special cea controlată de Guvern. Săptămâna trecută, abila fiică a negustorului de vechituri părea să-şi realizeze o ambiţie măreaţă: o a doua croazieră cu iahtul «Nahlin», care s-o facă cunoscută în întreaga lume".

Era o femeie abilă, care ştia perfect să-şi joace cartea şi să-şi controleze prietenii şi duşmanii. Se pare că şi-ar fi înfiinţat propriul serviciu secret, care îl spiona chiar şi pe... Carol al II-lea. Elena Lupescu dispunea de un grup de consultanţi ­ oameni calificaţi în lovituri financiare. Schema era: Carol ­ influenţa, Lupeasca - creierul, Gabriel Marinescu (prefectul Bucureştiului) - executantul. Marinescu, în asociaţie cu tatăl Elenei Lupescu, patrona tripouri din Capitală şi de pe Litoral. Nicolae Malaxa (magnatul industriei românesti între cele două războaie mondiale) a reuşit să construiască fabrici şi uzine, în condiţii financiare ilegale. Secretul? Daruri în acţiuni şi proprietăţi către Carol al II-lea şi Elena Lupescu. "Trebuia un cunoscător (...) ca să fi putut verifica aceste operaţii, toate aranjate în Aleea Vulpache, în casa Elenei Lupescu", scria jurnalistul Pamfil Şeicaru (1894-1980).

Sfera firmelor la care Carol era acţionar cuprindea: Fabrica de celuloză Piatra-Neamţ, Uzinele Reşiţa, Exploatarea auriferă "Mica", Banca de Credit Român, Fabrica de postav Azuga, Royal Dutch-Shell, Deutsche-Bank ş.a. Bilanţul bănesc al anilor de domnie ai lui Carol: de la o avere de 196 milioane de dolari în 1927 (la moartea lui Ferdinand), până la un miliard. Cuplul Carol-Elena Lupescu a plecat din ţară în 1940, pe fugă, împachetând toate lucrurile de valoare pe care au putut pune mâna şi încărcându-le într-un tren special, cu 12 vagoane (mareşalul Antonescu i-a propus comandantului legionarilor, Horia Sima, să organizeze un "comando" pentru a opri trenul la Timişoara şi a recupera obiectele proprietate a statului; legionarii au aşteptat sosirea trenului în Timişoara, dar Carol a aflat şi a ordonat ca trenul să nu oprească; ciuruit de gloanţele legionarilor şi urmărit de un camion, trenul a traversat în goană graniţa cu Iugoslavia).    

Peste timp, nimeni nu a putut evalua, nici măcar aproximativ, valoarea aurului, bijuteriilor, hârtiilor de valoare şi a tablourilor scoase din ţară de Carol. Se spune că a luat cu el 42 de tablouri (adevărate comori, ca picturile lui Rembrandt şi El Greco), colecţia lui Carol I, lăsată prin testament Coroanei Regale a Romaniei. Carol al II-lea şi-a lăsat toate lucrurile moştenire ultimei sale soţii - Elena Lupescu.


COARNE RECIPROCE
Reuşita afacerilor lui Nicolae Malaxa ­ magnatul industriei românesti între cele douã rãzboaie mondiale, se baza şi pe strânsa prietenie "de afaceri" cu cuplul Carol-Elena Lupescu. De fapt, personajele centrale ale epocii 1930-1940 erau Elena Lupescu şi Malaxa (soţia sa era încuscrită cu nepotul Elenei Lupescu). Lupeasca era prietena cea mai bună a soţiei lui Malaxa şi o musafiră de preţ a familiei. Industriaşul îşi detesta soţia, considerând-o frivolă, dar aceasta nu l-a împiedicat să-şi trimită fiica, de 17 ani, într-o croazieră de la Constanţa la Istanbul, pe iahtul regal "Luceafărul", într-o companie "selectă": Carol al II-lea, Elena Lupescu, Livia Auschnit ­ soţia unui alt magnat al timpurilor, Max Auschnit. Elegantul iaht avea să fie scena unor pasiuni amoroase demne de filmele prezentului, conform însemnărilor scriitorului Petre Pandrea.

Se pare că Elena Lupescu şi Carol îşi puneau coarne reciproc, dar îi uneau prea multe pentru a se despărţi. Se păstrau aparenţele foarte bine: Carol ieşea la "vânătoare de femei", iar Elena trecea din dormitorul lui în cel al... nu mai contează al cui! El era fericit că îşi poate continua aventurile amoroase nestingherit, ea satisfăcută. Unul din elementele ce îi unea era şi priapismul lui Carol al II-lea (priapismul nu este o afecţiune sexuală, ci o boală a sângelui, care dă manifestări legate de organul sexual al bărbatului; boala are trei faze, ultima, faza cronică, conducând la impotenţă). Conform mărturiilor lui Constantin Argetoianu (om politic şi prim-ministru al României în 1939), care era şi medic, în perioada '33-'34, Carol al II-lea a ajuns, în cele din urmă, la impotenţă. Istoricii consemnează că Elena Lupescu îi înţelegea perfect boala şi îl stăpânea perfect pe Carol, din punct de vedere psihologic.