Un Craciun pe front

Craciunul anului 1942 ocupa un loc aparte in memoria lui Ion Constantinescu Maracineanu. Acum 62 de ani s-a luptat cu moartea la Cotul Donului.

AMINTIRI. Dupa atatea suferinte, Constantinescu isi priveste trecutul cu seninatate

Incercuiti de armata sovietica, Ion Constantinescu si alte cateva zeci de mii de soldati romani si germani au luptat din rasputeri pentru ultimul strop de viata. Veteranul are acum 89 de ani si isi aduce aminte de efortul supraomenesc de a trai. "Miezul noptii de 23/24 decembrie ne-a surprins in Manochin. Franti de oboseala, de ger si de foame, am incercat sa ne odihnim cateva minute rezemati in picioare unul de altul in jurul stalpilor din saivan. Am pornit ca o turma de vite flamande. Abia ne mai taram picioarele. Ostasii au inceput sa cada. Unii reuseau sa prinda o iluzie de odihna de cateva minute. Epuizati de ultima farama de efort, se stingeau in deznadejde si ger, se prabuseau in somnul vesniciei si nimeni nu le putea oferi un ajutor", isi aminteste batranul Constantinescu Maracineanu.

Timp de cinci zile si cinci nopti, 35.000 de soldati demoralizati au strabatut fara oprire 185 de kilometri, pe o temperatura de - 35 de grade Celsius. Au aflat ca sovieticii le taiasera calea si s-au pregatit de lupta. "Armamentul nu mai functiona, tijele de armare de la pustile mitraliere se frangeau sub lovitura gerului. Percutoarele de la carabine se blocasera din cauza uleiului inghetat. Tunurile anticar decalibrate erau purtate ca simple moaste. O adiere de optimism mi-a sagetat inima. Era imposibil ca 35.000 de oameni sa nu reuseasca in atacul ce fusese hotarat de comandamentul german", povesteste Ion Constantinescu Maracineanu.

Printr-o sfortare extraordinara, ostasii au scapat de incercuire. Constantinescu isi aminteste: "Oamenii marsaluiau cu greu pe valea larga, catre Bieloiarovka, un fluviu de fantome mute, ce curgea lenes prin nametii de clestar. Nu mai simteam durerea acelor eforturi. Cu sacrificii uriase supravietuitorii au sarutat taramul mult-visat al libertatii. Au recapatat glas. Multi au ingenuncheat, sarutand zapada. Camarazii de arme ne-au oferit si noua, un buchet de romani, o ciorba calda cu mei, in care pluteau cateva firisoare de carne conservata. Aburii micului dejun vor starui multa vreme in albumul memoriei. A fost cea mai gustoasa masa servita in viata. A fost a treia zi de Craciun".

SUFERINTE

Ion Constantinescu Maracineanu nu stie cati oameni au murit in iarna anului 1942, in incercuirea de la Cotul Donului. Din regimentul din care facea parte mai ramasesera doar 180 de romani. Impreuna cu soldatii germani, coloana care se retragea se intindea pe o lungime de 12 kilometri. Foamea, frica si frigul i-au fost cei mai mari dusmani. FOAME. "Un german se chinuia sa rontaie cateva boabe de porumb. Alaturi de el, un bavarez incerca cu disperare sa rupa intre degetele amortite o bucata de dovleac inghetat. Musca cu atata pofta! Un biet oltean ce rontaise cateva boabe de grau se zbatea in ghearele mortii. Crampele il epuizasera. S-a prabusit blestemand ca nu-i puteam da nici un ajutor", spune Constantinescu.