"Urâţel, sărac, bâlbâit, cu şcoala nefăcută..."

În prima zi din toamna lui  1924, când Nicolae e trimis în clasa I, a mers probabil la şcoală cu cei doi fraţi mai mari. Niculina, de 11 ani, intrase în clasa a IV-a, iar Marin, într-a III-a. Fraţii mai mici – Maria (Riţa) şi Florea – l-au prins pe el în şcoală. Când le-a venit rândul şi celorlalţi – al doi­lea Nicolae (Nicu), zis Andruţă, Ilie şi Elena (Lina) –, cei trei copii mai mari ai lui Andruţă şi Lixandrei Cea­u­şescu părăsiseră casa părintească de mult. În 1929, anul plecării lui Nicolae Ceauşescu la Bucureşti, Ilie avea 3 ani, iar Lina abia învăţa să mear­gă. Mezinul Ioan (Nelu) nu se născuse.

În 1971, ziaristul Michel Hamelet pre­zenta "frumosul exemplu" al deve­nirii acestor fraţi răspândiţi din sat în lume din cauza "mizeriei". Prin "vo­­in­ţă şi muncă", Niculina, fosta mun­citoare care asigurase legăturile lui Nicolae cu partidul clandestin, era "pensionară ilegalistă"; Elena, pro­fe­soară de Istorie la Liceul din Scor­niceşti; Maria, muncitoare la o fa­bri­că de produse electromagnetice şi soţie de inginer; Ilie, doctor în Istorie, profesor la Academia Militară; Ion obţinuse diploma de doctor în Ştiin­ţe agricole; Florea, jurnalist la Scîn­teia; Marin, consilier într-o între­prin­dere de comerţ exterior; iar ce­lă­lalt Nicolae, ofiţer de miliţie la Bu­cu­reşti. Până aici însă a curs multă apă pe Valea Plapcei şi încă mai multă în albia Dâmboviţei!

Jurnalistul francez şi-a acompaniat retrospectiva cu vorbele unora care-l cunoscuseră pe Nicolae copil. În nu­me­le fraţilor, a povestit Elena Băr­bu­lescu. Lina, de numai 1 an când Ni­colae părăsea Scorniceştiul, îşi "amintea" că "el suporta lipsurile de-aca­să cu deosebit umor". Deloc violent? – o provoacă jurnalistul. "Ba da. Dacă avea sentimentul unei nedreptăţi." Şi curajos, desigur: "Fraţii săi mai vârstnici mergeau să taie lemne în pădure. Se temeau de sălbăticiuni. Nicolae le zicea: Veniţi cu mine. Nu vă temeţi de nimic...".

Rezistent, puternic, curajos, justiţiar, cu spirit de iniţiativă şi simţ al umorului... Şi ca să coincidă unui portret psihologic de potenţial lider, se fabrică altă poveste pe seama copilului Ceauşescu istorisită, chi­purile, de un anonim "boieraş local". Se făcea în ea că familia Ceauşescu avea doar trei hectare de pământ (când în realitate fuseseră zece). Ca să supravieţuiască, tatăl lua la muncă şi copiii ("după şcoală") pe moşia presupusului narator, în sistemul "învoielii". Micul Nicolae era prin­tre cei mai harnici şi mai eficienţi lucrători. "Cu puţin noroc sunt sigur că acest copil va deveni cineva, căci are un extraordinar spirit organizatoric", ar fi exclamat stăpânul moşiei. Boierul şi profeţia sa au intrat în le­genda locului, concluziona jurnalistul francez bine plătit pentru compunerea biografiei lui Ceauşescu, li­de­rul ale cărui ascensiune şi evoluţie erau urmărite în acel moment de mulţi lideri politici ai lumii.

Când s-a declanşat oficial construcţia unor astfel de legende? "În 1969 s-au sărbătorit 400 de ani de atestare documentară a Scorniceştiului, povesteşte Constantin Neacşu, fost primar în comună. Ca să-l în­tâmpine pe Nicolae Ceauşescu l-au adus şi pe învăţătorul lui, Constantin Grossu, care domicilia atunci la Slatina. Se mai ştia că la clasa lui Cea­u­şes­cu au predat religia fostul preot Călin şi soţia sa. Prima monografie a Scorniceştiului, preotul Călin a făcut-o. Iar Nicolae Ceauşescu nu a acceptat dărâmarea casei popii Călin, o casă mai trainică decât a celorlalţi. Căci şi proiectul de sistematizare a Scorniceştiului l-a aprobat Ceau­şes­cu, în celebra  «săliţă» din sediul CC prin 1975."

Altă istorie de intervenţie a lui Ceauşescu în favoarea unuia dintre oamenii şcolii cunoaşte prof. univ. dr Justin C. Dumitru Diaconu. Prin anii ’60, fiind medic de circumscripţie la Mărgineni – Scorniceşti, l-a întâlnit şi pe acela care trecea drept în­vă­ţă­torul lui Ceauşescu. După şcoala normală, Grossu se însurase c-o fată bo­gată de la ţară. "Ginerele de chia­bur" a fost însă dat afară din învăţământ du­pă "epurarea" din 1948. Cum nu pu­tea altfel să se apropie de cei mari, l-a mituit pe băiatul celui care se ocu­pa de-o vânătoare anunţată prin îm­pre­jurimi. Aşa a ajuns la "Nicolae al nos­tru" şi i-a spus ce păţise. A doua zi, în plin an şcolar, conform ordinului primit de la regiune, l-au reinstalat la catedră pe Grossu. După astfel de "întâmplare", fostul dascăl putea trece uşor "în­vă­ţă­to­rul lui Cea­u­şescu", deşi în  documentele şcolare sunt alţii menţionaţi. Ajuns la o vârstă înaintată, la Grossu alergau gazetarii. Iar amintirile despre şcolarul Nicolae Ceauşescu se ajustau pe măsura "ma­relui conducător".

"Citeam în pri­vi­rile sale aprinse o sete nepotolită de dreptate şi de adevăr, priviri care se înflăcărau ori de câte ori vorbea despre Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor din Vladimiri, Cuza, Bălcescu, despre alţi bărbaţi viteji şi luminaţi care au luptat cu braţul şi cu as­cu­ţi­mea minţii pentru libertatea şi ferici­rea ţării", îl citează ziarul Oltul din ia­nua­rie 1978. Mai ponderate şi mai pă­mân­tene erau relatările lui făcute scor­niceştenilor. "Taică, să ştii că era co­pil bun, i-a spus cam tot pe-atunci primarului. Avea minte sclipitoare, ştia carte, dar nu putea să se exprime re­pe­de. El voia să spună în timp scurt tot ce ştia, dar nu înţelegeai aproape ni­mic din ce vorbea".

"Urâţel, sărac, bâlbâit, cu şcoala ne­fă­cută...", îl criticase excesiv pe Ceauşescu (după moarte!) alt fost dem­nitar comunist. Deşi, pe vremea când Ceauşescu făcea şcoala primară, de cealaltă parte a Oceanului, Henry Ford, alt absolvent de numai patru clase, organiza producţia pe bandă rulantă în uzinele sale de automobile, invenţie ce-a revoluţionat economia mondială.

Cât despre bâlbâială, simptomul nu denotă vreo îngustime a minţii, ci intensă emoţie pe fond de supramotivare. Iar lista iluştrilor bâlbâiţi  include şi oratori celebri precum Demostene şi Churchill.
Şi în acest caz însă, ca în aproape toate ca­zu­rile ce nasc controverse, putem conchide că bogăţia de situaţii a istoriei şi diversitatea naturii oferă exemple pentru orice argumentaţie.

Anii 1922-1924, în date importante
28 februarie 1922 – sfârşitul protectoratului englez asupra Egiptului;
3 aprilie 1922 – I.V. Stalin este nu­mit în funcţia de secretar general al PCUS;
16 aprilie 1922 – acordul germano-rus de la Rappalo, ce stabileşte recunoaştere diplomatică şi schimburi comerciale;
27 octombrie 1922 – "cămăşile negre" fasciste încep "marşul asupra Romei";
1 noiembrie  1922 – Turcia se pro­cla­mă republică;
25 noiembrie 1922 – Parlamentul italian îi conferă puteri depline lui Mussolini;
30 decembrie 1922 – crearea oficială a URSS;
6 iulie 1923 – adoptarea Constituţiei URSS;
1 septembrie 1923 – cutremur de pământ în Japonia, soldat cu peste 150.000 de morţi;
30 noiembrie 1923 – marca germană înregistrează cea mai mică valoare (1 marcă = 4 miliarde de dolari);
2 ianuarie 1924 – moartea lui V.I. Lenin;
23 ianuarie 1924 – formarea primului guvern laburist în Marea Britanie;
1 februarie 1924 – Regatul Unit al Marii Britanii recunoaşte URSS;
6 aprilie 1924 – victoria fasciştilor în alegerile din Italia;
11 mai 1924 – coaliţia de stânga câştigă alegerile în Franţa;
2 octombrie 1924 – Protocolul de la Geneva, prin care Societatea Naţiunilor decide să intervină în caz de conflict.

● Citiţi în ziarul de mâine cum a plecat Ceauşescu în  Capitală: copil de 11 ani, trimis la muncă