x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport A doua lovitură: Dayro Moreno

A doua lovitură: Dayro Moreno

de Mihai Igirosanu    |    20 Ian 2008   •   00:00
A doua lovitură: Dayro Moreno


După ce şi-au asigurat serviciile lui Jose “Pepe” Moreno, de la Independiente, Steaua a reuşit să-l aconteze şi pe atacantul columbienilor de la Once Caldas, internaţionalul Dayro Moreno. 

STEAUA - Roş-albaştrii detonează tunurile pe piaţa transferurilor


După ce şi-au asigurat serviciile lui Jose “Pepe” Moreno, de la Independiente, Steaua a reuşit să-l aconteze şi pe atacantul columbienilor de la Once Caldas, internaţionalul Dayro Moreno. 

Transferul celui de-al doilea Moreno a fost confirmat ieri pe site-ul oficial al echipei columbiene, care a anunţat înţelegerea cu Steaua. Următoarea achiziţie, care va fi oficializată la începutul săptămânii viitoare, este cea a internaţionalului peruan Andres Mendoza. Conform informaţiilor din interiorul clubului din Ghencea anunţă ca iminentă şi sosirea atacantului argentinian Osvaldo Miranda de la Gimnasia y Esgrima de Jujuy.

 

CONFIRMARE. “Golgeterul Dayro Moreno va merge la Steaua Bucureşti, în urma acordului dintre cele două cluburi. Caldas a cedat 80 la sută din drepturile federative ale jucătorului, păstrând 20 la sută pentru viitoare eventuale negocieri pentru cumpărare definitivă”, a anunţat sursa citată. Preşedintele executiv al clubului sud-american, Jairo Quintero Trujillo, a declarat că atacantul va semna cu Steaua imediat ce va trece de vizita medicală, însă nu a dorit să facă publică suma de transfer. “E mai bine să nu spunem sume, deoarece se va spune că a fost ieftin, iar mai târziu se va vedea cât de mult valorează”. De altfel, noul fotbalist al Stelei este un marcator pur-sânge, fiind apreciat pentru evoluţiile sale de la naţionala Columbiei şi ar putea fi cel mai valoros “stranieri” care a jucat vreodată în Liga 1. Moreno va semna un contract pe patru ani şi jumătate cu Steaua.

 

SATISFACŢIE. Managerul general al Stelei, Adrian Ilie, priveşte cu o mare bucurie transferul internaţionalului columbian. “Dayro Moreno este un jucător care cred că ne va ajuta foarte mult. El poate juca pe orice post de la mijloc în sus, dar sigur că postul de atacant este cel pe care a marcat foarte multe goluri. Randamentul său este foarte bun. La 22 de ani, nu a existat sezon în care el să nu înscrie 15-16 goluri”. În 2006, puştiul-minune a debutat şi pentru echipa naţională a Columbiei, după ce a bifat toate echipele de juniori şi tineret ale ţării sale. În toamna lui 2007 a reuşit să dea marea lovitură. A marcat golul decisiv în senzaţionala victorie a Columbiei reuşită în faţa Argentinei, scor 2-1, în preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Reuşitele lui Moreno nu se opresc aici. Este golgeterul la zi al campionatului columbian, cu 16 goluri marcate în 16 meciuri, adică o medie incredibilă de un gol pe meci. Născut pe 16.09.1985, Dayro are 1.78 metri şi 74 de kg, este dreptaci.

 

Contract. În privinţa transferului lui Jose “Pepe” Moreno, Adrian Ilie a precizat: “Jucătorul este împrumutat pentru şase luni, cu opţiune de cumpărare pentru un an sau pentru patru ani. Avem acordul său verbal”, a declarat oficialul stelist. Pentru împrumutul jucătorului Steaua va plăti lui Independiente aproximativ 200.000 de euro. “Da, jucătorul este definitiv al nostru, trebuie doar să semnăm contractul cu el. Îl aşteptăm zilele viitoare. Nu este vorba despre un împrumut, ca în cazul lui Pepe Moreno, ci despre un transfer definit iv. Pe Dayro l-am cumpărat”, a confirmat preşedintele executiv, Valeriu Argăseală.

 

×
Subiecte în articol: sport steaua moreno dayro