x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport A ucis "liliecii"

A ucis "liliecii"

21 Dec 2004   •   00:00

Viorel Moiceanu, cel care a reusit golul prin care FC Arges a invins Valencia in 1978, pastreaza si acum tricoul primit de la argentinianul Mario Kempes.

ANDREI NICOLESCU

TROFEU. Pitesteanul Viorel Moiceanu se mandreste si in ziua de azi cu tricoul argentinianului Kempes
Chiar daca Valencia este acum una dintre fortele Europei, spaniolii nu au amintiri prea placute in ceea ce priveste confruntarile cu echipele romanesti.

LEGENDA. In editia 1978-1979 a Cupei UEFA, FC Arges a intalnit intr-o dubla mansa trupa "liliecilor", din care facea parte si argentinianul Mario Kempes, golgeterul Campionatului Mondial din 1978. In meciul-tur, pitestenii au invins cu 2-1, golurile formatiei antrenate de Florin Halagian fiind reusite de Nicolae Dobrin si Viorel Moiceanu. Acesta din urma a fost singurul jucator din tabara argesenilor care a reusit sa faca schimb de tricouri la finalul meciului.

NOROC. "Nu eram eu foarte tupeist, dar am vazut ca Dobrin nu a vrut sa-i dea tricoul lui Kempes. Se certasera pe teren. M-am dus eu si am facut schimb. Dupa meci, sefii de la partid au intrat in vestiar si m-au certat ca am descompletat setul de echipament, dar Halagian, care era dintr-o bucata, mi-a zis: «Bravo, tarane, bine ca le-ai dat gol, da-l dracu’ de tricou!»", isi aminteste Moiceanu.

NEMULTUMIT. Fostul jucator al pitestenilor isi aminteste ca echipa sa ar fi putut trece de Valencia daca nu ar fi ratat asa de mult in meciul din Trivale. "La scorul de 2-1, am ratat 3-4 ocazii mari prin Iovanescu si Radu II. Daca bateam cu 4 sau 5 la 1, nu mai puteau intoarce scorul din tur. Chiar si asa, la Valencia, arbitrii le-au acordat nu 5%, ci 50%. Pai la pauza scorul a fost 2-1, adica exact ca la Pitesti si, in repriza a doua, au fost pe noi toti 14 de pe teren, si spanioli, si arbitri", spune fostul jucator al pitestenilor, care acum antreneaza una dintre grupele de juniori ale lui FC Arges.

MANDRU

"Un an am umblat imbracat cu tricoul lui Kempes si am alimentat gratis de la orice Peco si am mancat pe degeaba la cele mai scumpe restaurante de pe Litoral. La meciul de la Pitesti erau tribunele atat de pline, incat unii spectatori au luat loc pe pista de atletism. Valencia de atunci era mult mai puternica decat cea de acum. Steaua trebuie sa creada in puterea ei" - Viorel Moiceanu
×
Subiecte în articol: sport