x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ajutor divin pentru FCSB, la Erevan

Ajutor divin pentru FCSB, la Erevan

de Theodora Şutiu    |    25 Iul 2019   •   11:05
Ajutor divin pentru FCSB, la Erevan

FCSB întâlneşte, astăzi, în deplasare la Erevan, formaţia Alashkert, în primul meci din turul 2 din preliminariile Ligii Europa. Vicecampioana României este favorită clară la câştigarea partidei care va fi condusă la mijloc de Robert Harvey, un arbitru irlandez, profesor de religie şi engleză.

Lotul roş-albaştrilor a ajuns la Erevan tensionat după ce charterul care trebuia să îi ducă în capitala Armeniei a întârziat mai bine de cinci ore. Totuşi, managerul sportiv al clubului, Mihai Stoica, susţine că echipa stă bine la capitolul moral: “Suntem bine, nu avem moralul căzut. Dacă ajungem în play-off putem să jucăm cu adversari de cota noastră, mult sub noi sau cu adversari care ne depăşesc la toate capitolele. Anul trecut am dominat-o pe Rapid Viena la toate capitolele, dar câteva erori ne-au costat”, a spus Mihai Stoica înainte de plecarea în Armenia.

Din lotul FCSB lipsesc Harlem Gnohere, jucător care a fost supus de curând unei intervenţii chirurgicale şi va sta pe bară cel puţin şase luni, Marko Momcilovic, diagnosticat cu hernie de disc şi Alexandru Stan, operat şi el în luna martie la picior.

Arbitrul profesor

Robert Harvey, “centralul” care va arbitra partida FCSB-ului, are 30 de ani și s-a născut la Dublin. El predă religie, dar și limba engleză, la Castleknock College. Școala a fost înființată în 1835 și este una dintre unităţile de învăţământ dedicate în exclusivitate băieților. S-a angajat la acest colegiu în ianuarie 2014.

 

×
Subiecte în articol: fcsb Alashkert