x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Aliuta pleaca iar in Grecia

Aliuta pleaca iar in Grecia

20 Dec 2004   •   00:00

Daca plecarea de la Rapid este aproape certitudine, viitoarea destinatie ramane o necunoscuta pentru Marian Aliuta. Dupa ce, zilele trecute, a fost aproape sa semneze cu Dinamo Moscova, tranzactia a picat in cele din urma.

DANIEL STAN

PE DRUMURI. Pus pe liber de giulesteni, Marian Aliuta isi petrece Sarbatorile ca un adevarat globe-trotter
NEINTELEGERI. Inainte de "varianta Rusia", Aliuta a discutat cu oficialii lui PAOK Salonic, partile ajungand la un acord. Numai ca, ulterior, actualul sau club, Rapid, a solicitat 500.000 de dolari pentru un transfer definitiv, suma pe care grecii au considerat-o prea mare, ei stiind de doar 300.000 de dolari. Saptamana trecuta, fostul stelist, insotit de impresarul Dumitru Tudor, a plecat in Rusia, dupa ce Dinamo Moscova se interesase de serviciile sale. Insa si de aceasta data, Aliuta a avut ghinion, conducerea rusilor preferand tratativele cu brazilianul Kleberson, in prezent sub contract cu Manchester United.

FATA MORGANA. "A cazut transferul in Rusia. Momentan, mai exista varianta Grecia", a declarat Dumitru Tudor, impresarul fotbalistului. In aceasta dimineata, Aliuta va pleca din nou in Grecia, unde spera ca de data aceasta tranzactia, un fel de "fata morgana", sa se realizeze. Posibil ca si presedintele Rapidului, Dinu Gheorghe, sa mai fi scazut ulterior din pret. "Am mai discutat si pe aceasta latura financiara. Mergem acolo si vedem ce va fi", a completat Dumitru Tudor.

×
Subiecte în articol: sport