x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport APULUM - "POLI" AEK 2-1 / Trei puncte de la Ovidiu Maier

APULUM - "POLI" AEK 2-1 / Trei puncte de la Ovidiu Maier

27 Sep 2004   •   00:00

Apulum nu mai arata forta echipei care a facut-o revelatia sezonului trecut.

LUCIAN DOBRATER, ALBA-IULIA

ORGOLIU. Oaspetii au deschis scorul repede prin Nicolita, insa Ovidiu Maier a sunat desteptarea intr-un moment greu. Mai intai "Motanul" a profitat de naivitatea lui Irinel Voicu si a egalat, dupa care, in repriza secunda, a scos penalty-ul care s-a dovedit a fi decisiv, transformat de Paleacu. "Era de datoria mea sa mai fac ceva pentru echipa asta. Orgoliul mi-o cerea", a spus Maier, care a revenit cu gol dupa aproape un an si s-a aflat pentru prima oara titular in acest sezon, o data si cu revenirea lui Pelici pe banca tehnica.

TENSIUNI. Ultimele 15 minute au transformat un meci linistit intr-unul tensionat, dupa ce arbitrul Sebastian Coltescu a eliminat, justificat, trei jucatori ai gazdelor, Chivescu, Miclea si Paleacu. Numai ca timisorenii nu au profitat, spre disperarea suspendatului antrenor Gigi Multescu: "De data aceasta, jucatorii vor fi sanctionati. Varful doarme, aparatorii viseaza, Voicu da pe langa minge. Pana acum nu am vrut sa umblam la amenzi, dar se pare ca avertismentele nu au fost suficiente". De partea cealalta, Alexandru Pelici a punctat: "Ma bucur ca am redevenit o familie".

INCIDENTE

Cele trei eliminari dictate de "centralul" Sebastian Coltescu, toate pentru gazde, au intins nervii la maximum, brigada de arbitri iesind de pe teren sub protectia jandarmilor si a scuturilor. Principalul finantator al lui Apulum, Emanoil Savin, a acuzat arbitrajul: "Cred ca arbitrul s-a pierdut cu firea. Eu nu am mai trait niciodata asa ceva". Trebuie precizat ca Sebastian Coltescu a aplicat corect regulamentul la eliminarile lui Chivescu, Miclea si Paleacu. Pentru ca spectatorii au aruncat cu obiecte in teren, Apulum risca suspendarea terenului.

×
Subiecte în articol: sport