Dupa ce situatia in Formula 1 s-a clarificat inca din Belgia, unde Michael Schumacher a obtinut al sapte-lea titlu de campion mondial, germanul i-a permis locotenentului sau, Rubens Barrichello, sa se remarce.
CATALIN FAINISI
Astfel, dupa victoria de la Monza, "Rubinho" a recidivat si in Shanghai, reusind al doilea succes din acest sezon.
POZITIE. Brazilianul si-a asigurat, cu doua etape inainte de final, pozitia secunda in clasamentul general, cu 108 puncte. El i-a devansat pe podiumul din China pe Jenson Button (79p), de la BAR, si pe finalandezul lui McLaren Mercedes, Kimi Raikkonen (34p). Barrichello a dominat week-end-ul din China, pornind in cursa din pole-position, pozitie pe care s-a pastrat pana la final, desi a terminat cursa la numai o secunda in fata urmaritorilor sai, Button si Raikkonen.
LUPTA. Duelul cel mai interesant i-a avut in prim plan chiar pe cei doi, Button furandu-i pozitia secunda finlandezului numai datorita inteligentei celor de la standuri, care au dictat doar doua opriri pentru britanic, fata de trei ale lui Raikkonen. Cursa chineza a consemnat si revenirea lui Jacques Villeneuve in "Marele Circ", care a concurat pentru Renault si s-a clasat al 11-lea. Dezamagirea acestei curse a fost chiar campionul mondial Michael Schumacher, plecat de pe ultimul loc, germanul clasandu-se, la final, abia pe pozitia a 12-a. Se poate spune ca a fost cea mai slaba cursa din cariera sa.
PILOTI
Citește pe Antena3.ro
ECHIPE