Cap de serie numărul doi, francezul Gilles Simon a dispus ieri în finală de spaniolul Carlos Moya, al şaselea favorit al turneului, şi şi-a păstrat trofeul cucerit anul trecut, cînd îl întrecuse în ultimul act pe românul Victor Hănescu.
Cap de serie numărul doi, francezul Gilles Simon a dispus ieri în finală de spaniolul Carlos Moya, al şaselea favorit al turneului, şi şi-a păstrat trofeul cucerit anul trecut, cînd îl întrecuse în ultimul act pe românul Victor Hănescu.
Francezul l-a executat scurt pe Moya, în două seturi, 6-3, 6-4, după fix o oră şi jumătate de joc. Aflat la al doilea său triumf pe zgura de la Bucureşti, după cel din 2007, Gilles Simon mai are nevoie de o victorie la BCR Open Romania pentru a intra, definitiv, în posesia Cupei “Ţiriac - Năstase Trophy”, el primind deocamdată doar o copie în miniatură a trofeului din cristal. Succesul repurtat ieri pe terenul central al Complexului BNR i-a adus lui Simon 175 de puncte ATP şi un cec în valoare de 59.100 de euro. Învinsului său din finală, Moya, i-au revenit 120 de puncte ATP şi 31.000 de euro. Desfăşurat în perioada 6-14 septembrie, în cadrul ATP Tour World Series, turneul BCR Open Romania a fost dotat cu premii totale în valoare de 370.000 de euro.
Încîntat
După cea de-a treia sa victorie în 2008, locul 17 mondial a declarat: “Mă bucur pentru această victorie, pentru că de aceea am şi revenit la Bucureşti, ca să-mi apăr titlul cucerit anul trecut. Nu am avut un meci uşor, pentru că şi Moya este un jucător cu mare experienţă şi un specialist al zgurei, ca toţi spaniolii”.La dublu, victoria i-a revenit în mod surprinzător perechii formate din francezii Nicolas Devilder şi Paul Henri Mathieu, care s-a impus în finală în faţa polonezilor Mariusz Fyrstenberg şi Marcin Matkowski. Francezii au cîştigat primul set cu 7-6, polonezii s-au impus în cel de-al doilea tot cu 7-6, iar în cel decisiv, care s-a jucat pe puncte, după sistemul “cine ajunge primul la 10 şi are două puncte diferenţă”, Devilder şi Mathieu s-au impus cu 22-20.
Cîştigătorii au primit 18.500 de euro şi 175 de puncte ATP, în vreme ce polonezii Fyrstenberg şi Matkowski, care se situează pe locul 9 în clasamentul ATP la dublu, s-au ales cu 10.300 de euro şi 120 de puncte ATP.
LAUREAŢI - 12 cîştigători pînă acum la Open-ul României
Turneul a debutat în 1993 şi a fost cîştigat pînă acum de: Goran Ivanisevic, Franco Davin, Thomas Muster, Alberto Berasategui, Richard Fromberg, Francisco Clavet, Alberto Martin, Juan Balcells, Younes El Aynaoui, David Ferrer, David Sanchez, Jose Acasuso, Florent Serra, Jurgen Melzer şi Gilles Simon, în ultimii doi ani.
SPECTACOL - Ilie Năstase a distrat publicul
Început sîmbătă după-amiază, dar întrerupt din cauza ploii, meciul demonstrativ dintre perechile Andrei Pavel/Ilie Năstase şi Henri Leconte/Mansour Bahrami s-a reluat ieri, cei patru încîntînd spectatorii de pe arena centrală chiar înaintea finalei Gilles Simon – Carlos Moya. Într-o conferinţă de presă, cei trei veterani şi-au amintit momentele de glorie şi au glumit pe seama lui Andrei Pavel, despre care au spus că “a intrat în rîndul boşorogilor”. Francezul Henri Leconte a precizat că se află pentru prima dată în România. “Nu o să vă spun ce cuvinte ştiu în limba română, pentru că nu e frumos”, a adăugat el.
ROMÂNI - Hănescu, Crivoi şi Cruciac, modeşti
Pe tabloul principal de simplu au fost prezenţi trei jucători români, Victor Hănescu, Adrian Cruciat şi Victor Crivoi. Surprinzător, Hănescu a părăsit turneul încă din primul tur, învins de argentinianul Vasallo-Arguello. Cruciat şi Crivoi au fost eliminaţi în turul 2 de rusul Gabaşvili şi, respectiv, de francezul Gasquet.
Citește pe Antena3.ro