x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CEHIA - ROMANIA 1-0 / Tricolorii, perpeliti in chinurile neputintei

CEHIA - ROMANIA 1-0 / Tricolorii, perpeliti in chinurile neputintei

11 Oct 2004   •   00:00
CEHIA  -  ROMANIA 1-0 / Tricolorii, perpeliti in chinurile neputintei

Sambata seara am asteptat sa vedem noua fata a fotbalului romanesc, in conditiile in care intalneam un adversar de top. Ne-a fost dat sa asistam la o prestatie jenanta a asa-zisei noi generatii. Din pacate, sergentul Bruckner s-a dovedit a fi mai instruit decat generalul Iordanescu.

FLORIN GONGU - Praga
Romania n-a jucat mai nimic in fata unei formatii ce a lasat senzatia ca putea fi incurcata pe propriul teren. Am platit tribut indisponibilitatilor, dar si propriei neputinte.

DEGRINGOLADA. Dupa cum s-a desfasurat prima repriza, ai fi avut senzatia ca Romania este mai degraba o echipa feminina ce juca rolul unui sparring-partener unei formatii masculine. Nici o clipa ai nostri nu au creat pericol la poarta adversa, in timp ce gazdele faceau ce voiau din apararea noastra. Milan Baros a jucat si pentru tribuna, distrandu-se in voie cu nevinovatii Stoican sau Barcauan, Soava si-a mai dat o data examenul in incompetenta atunci cand a provocat absolut aiuritor un penalty cand pericolul nu ne ameninta, Petre s-a plimbat fara rost pe teren, iar Marica nu a reusit nici o clipa sa afle la ce poarta trebuie sa atace. Cu toate acestea, pana la pauza, cehii nu conduceau decat cu 1-0.

PREVIZIBILI. Repriza a doua a mai salvat putin din imaginea dezastrului. Intrarea lui Moldovan, in locul lui Barcauan, a dat mai multa liniste defensivei, iar actiunile la poarta lui Cech au inceput sa apara. Dar tot timide si rare, pentru ca fundasii cehi au stiut sa inchida culoarele, anticipand corect atacurile, altfel previzibile, ale romanilor. Sapte zile si sapte nopti poate ca s-ar fi jucat si ai nostri nu ar fi putut inscrie. Practic, in aceasta parte secunda ne-am creat doua jumatati de ocazii de gol.

DOAR UN GOL. Declaratiile pompoase date inaintea partidei nu si-au gasit acoperire. "Mergem la victorie", "Nu vom pierde", s-au dovedit vorbe in vant. Nici macar teoria ca Romania se mobilizeaza altfel cand intalneste echipe puternice nu a mai fost confirmata. Concluzia: sa fim fericiti ca am pierdut doar la un gol diferenta. Dezastrul putea fi mult mai mare!

CLASAMENT GRUPA 1

  • 1. Finlanda 4 3 0 1 9-3 9
  • 2. RomAnia 4 3 0 1 9-4 9
  • 3. Macedonia 3 1 1 1 6-4 4
  • 4. Olanda 2 1 1 0 4-2 4
  • 5. Cehia 2 1 0 1 1-2 3
  • 6. Andorra 2 0 0 2 1-8 0
  • 7. Armenia 3 0 0 3 1-8 0

    Meciuri ramase
  • 13.10.2004 Armenia - Cehia; Andorra - Macedonia; Olanda - Finlanda
  • 17.11.2004 Andorra - Olanda; Macedonia - Cehia; Armenia - ROMANIA
  • 09.02.2005 Macedonia - Andorra
  • 26.03.2005 ROMANIA - Olanda; Cehia - Finlanda; Armenia - Andorra
  • 30.03.2005 Olanda - Armenia; Andorra - Cehia; Macedonia - ROMANIA
  • 04.06.2005 Olanda - ROMANIA; Armenia - Macedonia; Cehia - Andorra
  • 08.06.2005 Finlanda - Olanda; ROMANIA - Armenia; Cehia - Macedonia
  • 17.08.2005 Macedonia - Finlanda; ROMANIA - Andorra
  • 03.09.2005 ROMANIA - Cehia; Armenia - Olanda; Andorra - Finlanda
  • 07.09.2005 Olanda - Andorra; Cehia - Armenia; Finlanda - Macedonia
  • 08.10.2005 Cehia - Olanda Finlanda - ROMANIA
  • 12.10.2005 Finlanda - Cehia; Olanda - Macedonia; Andorra - Armenia

    INCIDENTE INTRE ROMANI

    In tribunele arenei "Toyota" au fost sambata peste 2.000 de suporteri romani care au ocupat o intreaga peluza. Cei mai multi dintre ei erau veniti din strainatate. Acestia au profitat de faptul ca echipa Sparta, proprietara stadionului, are culorile rosu-galben-albastru si au cumparat din magazinul de prezentare palarioare tricolore. Din nefericire, la sfarsitul meciului s-a iscat un incident neplacut intre galeria Rapidului, condusa de Gigi Corsicanul, si cea dinamovista, cu Elias in frunte, care afisase banner-ul "Mori tigane!". Dupa ce echipele au ajuns la vestiare, din tribune s-a scandat "Demisia!", la adresa lui Iordanescu.

    TACTICA

    Desi anuntase ca se gandeste la victorie, Iordanescu a inceput meciul cu o partitura defensiva. A utilizat doi jucatori la inchidere, Soava si Codrea, sacrificand astfel constructia la mijlocul terenului. L-a izolat pe Pancu pe stanga, iar pe banda dreapta l-a folosit pe Petre, departe de pretentiile cerute. Apararea a fost ezitanta si greoaie, desi avea omogenitate, trei jucatori de la Sahtior plus Iencsi, iar in atac Mutu nu a avut consistenta, langa el jucand un Marica total neinspirat. Iar pe banca au luat loc Cernat, Moldovan ori Dica.

    Pancu socheaza: "Renunt la echipa nationala!"

    Daniel Pancu a fost printre putinii jucatori lucizi dupa partida. Accidentat si, poate dezamagit de rezultat, mijlocasul lui Besiktas a socat, anuntand ca nu va mai raspunde convocarilor la echipa nationala.

  • Jurnalul National: De ce s-a pierdut meciul, Daniele?

    Daniel Pancu: Cred ca ne-am temut prea mult de cehi. I-am respectat prea mult.

  • Ce s-a intamplat in prima repriza?

    Am fost mai putin agresivi, pentru ca ne-am gandit sa nu luam gol pana la pauza.

  • Era mai corect un rezultat de egalitate?

    Nu! Ei au fost mai buni. Nu meritam nici macar un scor egal. I-am tratat prea serios.

  • Ii batem la Bucuresti?

    Atunci ii vom trata altfel. Deja stim ce avem de facut. Ne vom lua toate masurile sa invingem. Important o sa fie sa avem si tot lotul valid.

  • Mircea Lucescu a spus ca nu trebuia sa fii inlocuit.

    Deja imi intrasem in ritm si simteam ca mai pot, chiar daca ma jena piciorul. Nu cred ca mai era o problema sa mai joc 15 minute.

  • S-a strigat demisia antrenorului.

    Nu se poate pune problema. Am pornit pe un drum, mergem impreuna pana la capat. Desi ma gandesc sa renunt la echipa nationala.

    DEZAMAGIRE

    "Am fost la un pas de a obtine un rezultat de egalitate. La pauza, domnul Iordanescu mi-a zis sa raman la vestiare. Cred ca era suparat pe mine. Si eu sunt dezamagit de prestatia mea. Voi vedea unde am gresit. Nu sunt un las, o voi lua de la capat. Nu ma voi da la o parte la urmatoarea selectie" - Cosmin Barcauan, fundas

    DEZVINOVATIRE

    "Absenta lui Chivu si a meciurilor in picioare a unor jucatori s-a vazut. Ne-am cam speriat de ei, dar rezultatul este unul onorabil. Iordanescu nu are nici o vina" - Dumitru Dragomir, presedinte LPF

    SUBIECTIV

    "Daca jucam in prima repriza ca in a doua, obtineam un rezultat pozitiv. In prima parte ne-a fost teama" - Mircea Sandu, presedinte FRF

    Selectionerul Karel Bruckner ne-a laudat

    Dupa meci, cei doi antrenori au sustinut conferinta de presa separat. In timpul meciului, ei au avut un diferend legat de depasirea spatiului tehnic, ei impacandu-se prin intermediul translatorului. "Rezultatul este corect, victoria cehilor meritata. Au fost doua reprize distincte. In prima, cehii au dominat jocul si au pus presiune mare pe aparatori, in special prin Baros. In partea a doua am fost mai curajosi si ne-am apropiat mai mult de poarta lui Cech. Nu cred ca puteam obtine mai mult decat acest rezultat. Poate daca nu cream acel penalty si daca marcam din cele doua ocazii avute, altul ar fi fost scorul final. Consider ca a fost 11 metri corect acordat. A fost greseala la o faza fixa, Soava fiind responsabil de penalty. Daca isi revin Chivu, Radoi si Ganea putem spera si noi la mai mult", a admis Iordanescu. Extrem de diplomat, Karel Bruckner (foto) a spus: "Romania a jucat foarte bine. Sunt mandru de jucatorii mei din aparare, care au reusit sa stapaneasca jucatorii de atac ai Romaniei. In repriza a doua le-am lasat spatii romanilor, dar prin cateva contraatacuri am reusit si noi sa fim periculosi".

    CRITICI

    La meci au asistat si doi fosti selectioneri, Mircea Lucescu si Ladislau Bölöni. Primul si-a urmarit elevii sai de la Sahtior, apreciind ca acestia "au jucat in nota echipei". "Ne trebuia mai mult curaj. Ne-am epuizat in pase laterale, fara sa verticalizam jocul. In prima repriza, mingea a ajuns greu la Mutu, care in partea a doua a jucat bine. Consider ca Pancu trebuia tinut pe teren pana la sfarsit. Prin iesirea lui s-a pierdut ceva la mijlocul terenului, iar cehii au prins curaj pe acea parte", a comentat Lucescu. La randul sau, Bölöni a zis: "In momentul de fata, Romania nu poate mai mult. Printr-o dinamica mai buna, jocul putea fi imbunatatit, dar s-a vazut o constructie greoaie. Nu am reusit sa punem presiune pe adversar. Nu s-a pierdut decat un meci, in deplasare. Nu este un capat de tara. Trebuie ca jucatorii sa revina foarte repede cu picioarele pe pamant".

    "GAZDAR"

    Printre cei care au tinut sa-i sustina pe tricolori s-a numarat si Ionel Ganea (foto). Aflat in perioada de refacere, dupa operatia la piciorul drept, el a venit din Anglia la Praga, chiar in dimineata jocului. Dupa meci, el a ramas la hotelul tricolorilor, impreuna cu Codrea, care a plecat tot ieri spre Italia. "Cehii au avut curaj si tupeu in joc. Daca nu le faceam acel penalty cadou, alta era soarta meciului. Din pacate, iar am avut probleme cu arbitrul, care a fost gazdar. 75 la suta din rezultat se datoreaza arbitrajului. Cu lotul valid cred ca putem sa-i batem la Bucuresti."

    Iordanescu nu-si reproseaza nimic

    Delegatia Romaniei a revenit in tara sambata noapte. Selectionerul Anghel Iordanescu a declarat pe Aeroportul "Henri Coanda" ca nu isi reproseaza mare lucru dupa esecul de la Praga. "Daca imi reprosez ceva? Da, imi reprosez. Ce? Nimic", a declarat selectionerul in stilu-i ambiguu, caracteristic.

    Iordanescu a precizat ca victoria Cehiei este meritata. "Ne doream un rezultat pozitiv, insa prima repriza a apartinut cehilor. A doua parte a fost controlata de noi, dar, din pacate, fara prea multa claritate si hotarare in atac. Asteptam mai mult de la o parte dintre baieti, de la cativa lideri, jucatori de baza ai echipei. Sunt convins ca daca erau castigate mai multe dueluri individuale, altfel ar fi fost rezultatul. Diferenta a fost facuta de determinarea si valoarea lui Baros", a spus Iordanescu. Selectionerul a mentionat ca, daca se ia in calcul prima repriza, echipa Romaniei a jucat mai putin decat si-ar fi dorit. "Nu uitati insa ca am jucat in deplasare, au fost o presiune si o incarcatura psihica deosebite si era firesc sa fim pe undeva subordonati jocului adversarului", a mai adaugat Generalul. Rugat sa comenteze rezultatul partidei Macedonia - Olanda, scor 2-2, Iordanescu a afirmat: "S-a ajuns la un echilibru in lumea fotbalului si ne putem astepta la surprize de la orice echipa". Seful sau, presedintele Mircea Sandu, a fost mai transant: "In repriza a doua am avut controlul partidei si trei ocazii importante. Cu putina atentie, poate ca macar una s-ar fi materializat. In prima repriza, jucatorii au fost un pic speriati de echipa Cehiei. Problema tacticii apartine antrenorului. A lucrat cu ce a avut la dispozitie", a precizat el.

    VINE JUN

    Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a afirmat ca a fost un meci mediocru. "Daca ni s-ar fi intamplat ce a patit Portugalia in Liechtensein (n.r. - scor 2-2), mai puteam veni in tara? Asa este la fotbal, nu este un razboi. Nici cehii n-au stralucit, sa fim sinceri. Fotbalistii nostri nu prea joaca la echipele lor, asta lipseste echipei nationale, jocuri in picioare pentru fotbalistii din strainatate. A fost bine ca Mutu a jucat, are nevoie de meciuri, altfel il pierdem", a subliniat Dragomir.

    In alta ordine de idei, selectionerul Cehiei, Karel Bruckner, l-a convocat pentru meciul cu echipa Armeniei, care va avea loc miercuri, la Erevan, pe atacantul Tomas Jun (Sparta Praga) in locul lui Milan Baros, suspendat, informeaza cotidianul Dnes de ieri. Milan Baros a primit al doilea cartonas galben din aceste preliminarii in meciul cu Romania si este automat suspendat pentru partida cu Armenia. Tomas Jun a evoluat vineri pentru echipa de tineret a Cehiei in meciul cu Romania, scor 4-1, marcand trei goluri.

    "PUTEAM CASTIGA"

    Macinat de scandalurile de la Chelsea, Adrian Mutu nu a avut o prestatie capabila sa faca diferenta de adversar. Desi s-a zbatut mult, a reusit putin, deseori fiind prea individualist. "S-a creat o anume presiune la acest meci si ne-am cam speriat de cehi. In prima repriza nu am contat in atac. Daca evoluam ca in repriza a doua, am fi putut chiar castiga. Un rezultat de egalitate era mai corect", a apreciat capitanul tricolorilor. El a completat ca "nu e vina vreunui jucator, ci a intregii echipe, dar acum trebuie sa mergem inainte", exprimandu-si regretul ca am pierdut "dupa un penalty discutabil, iar Cehia nu mi s-a parut o echipa de nebatut". Mutu si-a explicat atitudinea nervoasa din final spunand ca "arbitrul dadea totul pentru ei. Le-a acordat mai mult de 5 la suta". La sosirea in tara, sambata noapte, el a completat: "Daca jucam tot meciul cum am facut-o in repriza a doua, altul ar fi fost rezultatul. Romania a jucat atat cat a putut. In prima repriza ne-am aparat mai mult si am primit gol dupa un penalty discutabil".

    CRISTI CHIVU VA REINTRA CU ARMENIA

    Urmatorul meci al "tricolorilor" in tentativa de calificare la CM 2006 se va disputa la 17 noiembrie, in Armenia. Iencsi si Pancu vor fi suspendati pentru cumul de cartonase galbene. Prilej pentru presedintele FRF, Mircea Sandu, de a-si exprima crezul ca Radoi si Chivu, accidentati, vor reintra in echipa nationala: "Sper ca se vor reface pana la acea data. Avem mare nevoie de ei pentru meciul cu Armenia. Imi pare foarte rau ca n-am reusit mai mult la Praga. Aveam si o conjunctura favorabila, cu remiza Olandei in Macedonia".
  • ×