x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CFR, ultima halta

CFR, ultima halta

11 Sep 2004   •   00:00

Conform ultimelor miscari de trupe de la Craiova, Adrian Mititelu este noul patron al Universitatii. Acesta s-a inteles cu Dinel Staicu sa preia echipa, urmand a semna actele in urmatoarele zile. Astfel, oltenii au scapat de cea mai mare problema vehiculata in aceasta saptamana, aceea a revenirii lui Gigi Netoiu in Banie.

PARTENERI. Alaturi de Mititelu, la "Stiinta" vor investi si alti doi oameni de afaceri din Craiova, buni prieteni ai fostului presedinte al Universitatii. Acestia sunt Geo Trandafir si Constantin Pastae, cei doi fiind proprietarii unor afaceri cu gaz metan, respectiv cu pomicultura.

ULTIMATUM. Inainte de meciul cu Steaua, Mircea Rednic spunea unor apropiati ca in caz de esec isi va inainta demisia. Dupa usturatorul 0-5 inregistrat in Ghencea, Puriul a fost aproape de a pleca de la Stiinta si numai "Puciul", asa cum a numit el intalnirea care a avut loc la restaurantul lui Costel Mitrita, l-a facut sa-si schimbe decizia. Acum, antrenorul oltenilor, dupa cum sustin apropiati ai acestuia, spune ca pleaca iarasi. "Daca nu castigam meciul cu CFR, imi inaintez demisia. Nu se mai poate. Nu este onorant, dar imi dau seama ca numai un soc ar putea schimba situatia", ar fi spus Rednic.

GANE. La antrenamentul de joi, Rednic le-a interzis elevilor sai sa mai pomeneasca sau sa intrebe ceva de Ionel Gane. "Gata. Terminati odata cu intrebarile despre Gane. A plecat, treaba voastra este sa jucati si fara el." Ca o ambitionare a jucatorilor, Puriul le-ar fi zis acestora: " Ne-am pus sperante prea mari in el, dar este un jucator batran". De asemenea, dupa partida din Ghencea, Rednic le-ar fi spus unor apropiati: "Gane abia isi taraie parturile!".

PIERDERI. Surse apropiate impresarului lui Adnan Guso si Mariko Daouda sustin ca la contractele jucatorilor inregistrate la LPF exista unele probleme, jucatorii putand fi achizitionati de alte echipe cu usurinta. Altfel, Guso ar fi anuntat ca, in cazul in care Staicu va ceda echipa, va da curs unei oferte din Israel, prevalandu-se de clauza existenta in intelegerea sa cu Dinel. In alta ordine de idei, Daouda s-a apucat de scoala de soferi, fiind satul sa dea bani la taxi. (Mario Morcov, Vicentiu Neagoe)

×
Subiecte în articol: sport