x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CHELSEA – CFR CLUJ 2-1 / Capul sus, locul jos

CHELSEA – CFR CLUJ 2-1 / Capul sus, locul jos

de Mihai Igirosanu    |    11 Dec 2008   •   00:00
CHELSEA – CFR CLUJ 2-1 / Capul sus, locul jos

Campioana României a părăsit cu demnitate Liga Campionilor, reuşind o partidă curajoasă pe Stamford Bridge, însă după un start fulminant CFR nu a reuşit până la urmă să-şi depăşească statutul de outsideră a grupei.



În faţa unui adversar care a părut să nu forţeze decât atât cât este nevoie pentru a evita o surpriză neplăcută, clujenii au pus în scenă un fotbal cursiv, pe alocuri plăcut ochiului, faza de la golul egalizator fiind copiată parcă după jocurile pe calculator. Cu toate acestea, oamenii din Gruia au făcut greşeli nepermise la acest nivel, iar în afara fundaşului stânga Alvaro Pereira şi a vârfului Yssouf Kone, lotul CFR-ului este destul de departe de standardele celei mai importante competiţii europene intercluburi.

TRICĂ: "IAU VINA ASUPRA MEA"
Aflat la ultimul meci pentru CFR, noul jucător al lui Anorthosis Famagusta, Eugen Trică, a încercat să atragă totul asupra sa. "La golul de 2-1, am pierdut mingea la 60 de metri de poartă. Hai să zicem că iau vina asupra mea, deşi mai erau alţi jucători în spate, dar fundaşii erau ieşiţi. Hai să zicem că şi la primul gol l-am faultat pe Ballack, căruia i-am spus că a simulat. E din vina mea această înfrângere. Dacă nu pierdeam la Bordeaux, aveam şanse la locul trei. Păcat că nu am mers în Cupa UEFA, pentru că acesta era obiectivul nostru", a spus mijlocaşul campioanei en-titre. La rândul său, internaţionalul Gabriel Mureşan a declarat: "Ne-am făcut destul de bine treaba în meciul ăsta. Am pierdut calificarea în meciurile cu Bordeaux, mai ales în cel din tur. Dacă eram puţin mai deştepţi, am fi terminat pe poziţia a treia. Noi ne-am gândit prea mult la locul al doilea şi am mers la victorie în ambele partide cu Bordeaux, iar asta ne-a costat". "Am jucat bine, dar nu foarte bine. CFR are un grup bun şi o atmosferă bună.

Mi-au plăcut câţiva jucători ai lui CFR", a spus antrenorul lui Chelsea, brazilianul Luiz Felipe Scolari.

Adio Trombetta

Înfrângerea de la Londra a fost ultimul meci al italianului Maurizio Trombetta pe banca tehnică a CFR-ului. Până la finalul săptămânii, conducerea clubului va decide numele viitorului tehnician, în "cărţi" fiind mai mulţi antrenori din străinătate, printre care Klaus Topmoller şi Oleg Protasov. "Nu ştiu ce se va întâmpla de mâine. Ne odihnim în această seară şi mâine voi sta de vorbă cu oamenii din conducerea clubului", spunea marţi seară Trombetta. Selecţionerul Victor Piţurcă a analizat şi el situaţia de la Cluj: "Ioan Andone a adus titlul la Cluj, cred că trebuia să-şi continue munca şi numai dacă rezultatele erau proaste trebuia schimbat. Nu ştim ce s-a întâmplat la echipă, am vorbit şi cu domnul Mureşan şi mi-am dat seama că, dacă nu cunosc adevărul, e mai bine să nu mă pronunţ. La fel şi cu Trombetta, care a făcut o muncă bună şi nu cred că trebuie demis acum", a declarat antrenorul echipei naţionale.

"Calificarea s-a pierdut la Bordeaux, dar nu din cauza autogolului meu. Acolo echipa nu a reuşit să joace bine, aşa cum a făcut-o la Roma. Chelsea a fost mai bună"
Cadu

×
Subiecte în articol: sport