x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CRIZA ÎN FOTBAL / "Au fost cheltuieli nechibzuite"

CRIZA ÎN FOTBAL / "Au fost cheltuieli nechibzuite"

13 Dec 2008   •   00:00
CRIZA ÎN FOTBAL / "Au fost cheltuieli nechibzuite"

Fost reputat comentator radio şi preşedinte de club, actualul director al Agenţiei Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă Bucureşti, Dumitru Pelican (foto), avertizează că efectele crizei ar putea lovi şi cluburile din Liga 1 dacă vor continua investiţiile nechibzuite.



  • Mihai Igiroşanu: Suntem în criză sau este prea mult spus?

Dumitru Pelican: Fiind o ţară europeană, România nu poate să nu fie afectată de criză. Ceea ce vedem acum este doar un început de criză. Nu pot să fiu însă de acord cu ceea ce văd, cu nişte previziuni şi mai sumbre. Sunt cifre care dau o creştere extraordinară a şomajului, dar nu cred că se ajunge la aşa ceva, întrucât în momentul de faţă România are o rată de şomaj de 4,1%, ceea ce, pentru o ţară europeană este un procent mic. Consider că şomajul în România nu va depăşi 5% în medie pe 2009, întrucât România este un potenţial agrar, un potenţial economic, un potenţial turistic şi putem contracara acest început de criză.

  • Cum se va reflecta criza asupra sportului sau a cluburilor?

În primul rând, se dau foarte mari contracte faţă de nivelul calitativ al campionatului. Nu cred că România îşi poate permite în 2009 asemenea investiţii în jucători străini care nici măcar nu confirmă. Nivelul nostru nu ne permite investiţii atât de mari. Au fost cheltuieli mari, neacoperite de rezultate. Nu putem depăşi faza grupelor sau primele tururi şi tot outsideri vom fi. Managerii din sport, patronii, vor trebui să analizeze cu mai multă atenţie, pentru că o astfel de investiţie poate fi falimentară.

  • De unde ar putea veni pericolul?

Dacă un patron are investiţii în imobiliare, în sectorul construcţiilor, aceste sectoare au fost cele mai afectate de acest început de criză. Sunt deja voci care anunţă diminuarea contractelor jucătorilor din prima ligă şi, mai mult decât atât, îşi vor concentra o campanie de transferuri în 2009 mult mai moderată, şi nu una atât de optimistă, aşa cum se anunţa până acum.

×
Subiecte în articol: sport