Confruntarea din aceasta seara, de pe Parc des Princes, intre PSG si Panathinaikos Atena, este una decisiva, atat pentru echipa franceza, cat si pentru sansele de calificare ale Rapidului in primavara europeana.
PSG - Panathinaikos, ultimele emotii romanesti. Confruntarea din aceasta seara, de pe Parc des Princes, intre PSG si Panathinaikos Atena, este una decisiva, atat pentru echipa franceza, cat si pentru sansele de calificare ale Rapidului in primavara europeana. Ca sa prinda saisprezecimile Cupei UEFA, giulestenii au nevoie de o remiza sau de o victorie a echipei elene in fata parizienilor. Conform primelor informatii, desi sunt deja calificati, cei de la Panathinaikos vor deplasa la Paris aproape toti titularii. OBIECTIVE. Presa elena de ieri sustine ca trupa spaniolului Victor Munoz va incerca sa obtina o remiza care sa le asigure ocuparea locului 1 in grupa G, indiferent de rezultatul celuilalt meci, Hapoel Tel Aviv - Mlada Boleslav. La randul lor, francezii sunt extrem de montati in vederea confruntarii din aceasta seara, care ar putea salva cat de cat un sezon dezastruos al celebrei echipe din capitala Frantei. "Abia asteptam sa revenim pe Parc des Princes, in fata suporterilor nostri. Suntem obligati sa facem un meci mare si sa obtinem o victorie sinonima cu calificarea. Suntem mai puternici cu fanii nostri in spate", a declarat golgeterul portughez Pedro Pauleta, intr-un interviu acordat ieri site-ului oficial al celor de la PSG. Francezii nu vor putea conta pe unul dintre cei mai importanti atacanti, Pierre-Alain Frau, accidentat. SPERANTE. Mai multi jucatori rapidisti au mers ieri la biserica, implorand ajutorul divin pentru ca Panathinaikos sa nu piarda la Paris. "Pana cand se va juca va fi mare tensiune, pentru ca numai la meciul asta ma gandesc. Speram, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca Panathinaikos sa obtina macar un egal cu PSG si sa ne calificam in primavara europeana", a declarat capitanul Rapidului, Vasile Maftei, pentru stirile sportive ale Antenei 1.
Grupa G, azi
|
21:45 PSG - Panathinaikos TV Sport
21:45 Hapoel - Mlada Rapid sta Clasament 1. Panathinaikos 3 2 1 0 3-0 7 2. H. Tel-Aviv 3 1 1 1 6-6 4 3. Rapid 4 0 4 0 3-3 4 4. Mlada Boleslav 3 0 2 1 1-2 2 5. PSG 3 0 2 1 2-4 2 |
Ce face Razvan?
|
Deznodamantul confruntarii din aceasta seara este decisiv si pentru soarta antrenorului principal al Rapidului, Razvan Lucescu. Conform unor surse din interiorul gruparii din Giulesti, lucrurile sunt foarte simple: daca PSG castiga in fata lui Panathinaikos, Lucescu junior va parasi Rapidul. Revenit in tara, Mircea Lucescu a comentat referitor la acest meci: "Sincer, nu cred ca Panathinaikos ii va incurca pe cei de la PSG, chiar daca au motivatia locului 1, foarte important pentru tragerea la sorti. Cred ca grecii vor juca, dar totul depinde de mai multi factori, inclusiv de jocul francezilor".
|
Citește pe Antena3.ro