In fata unor tribune destul de golase, Dinamo a debutat cu dreptul in returul Diviziei A. "Cainii" s-au impus cu 2-0 in fata Farului, echipa care insa a ratat cateva ocazii monumentale la scorul de 1-0.
DELIA GOMOESCU
|
LUPTA. Derby-ul de clasament al primei etape a fost destul de echilibrat, la fel ca duelul dintre Margaritescu (echipament deschis) si Lungu |
Un autogol nefericit al lui Dinu Todoran si un gol al lui Claudiu Niculescu au parafat un succes facil doar la prima vedere al campioanei en-titre.
CARENTE. Daca ofensiva a functionat la parametri destul de ridicati, tridentul Mihalcea - Niculescu - Grigorie colaborand acceptabil, defensiva ii da in continuare batai de cap lui Ioan Andone, la fel ca si in tur. Tamas, Badea si Iordache au avut dese momente de colaborare defectuoasa, erori care au dat nastere la numeroase faze periculoase pentru poarta lui Stelea. Internationalul dintre buturile alb-rosilor a salvat in trei-patru randuri in fata atacantilor adversi, pentru ca in minutul 57 sa indeplineasca si rolul de libero, devansandu-l providential pe Gurita, care dejucase fara probleme pasul gresit la ofsaid al ultimei linii dinamoviste.
REACTII. "Traditia la Dinamo ne obliga sa punem eventul pe primul loc. De fapt, obiectivul nostru este acela de a obtine maximum de puncte dupa etapa a 4-a", a spus, imediat dupa meci, directorul executiv al "cainilor", Cristian Borcea. Referitor la interesul
sud-coreenilor de la Chunnam Dragons pentru Claudiu Niculescu, pe care l-au urmarit din tribuna oficiala, Borcea a fost ferm: "I-am comunicat impresarului Dumitru Tudor ca, indiferent de suma, Niculescu nu pleaca de la Dinamo". La randul sau, antrenorul Ioan Andone a declarat: "Am pornit motoarele mai greu, dar apoi ne-am creat multe ocazii de gol. Am castigat meritat, dar cu sansa".
FANII AU PROTESTAT
|
Plecarea golgeterului Ionel Danciulescu nu a fost uitata asa usor de suporterii lui Dinamo. Cu putine momente inaintea primului fluier al arbitrului Balaj, factiunea "Boys", de la peluza de sud, a afisat o coregrafie prin care protesta la adresa conducerii clubului. "Rusine", "Profitorilor" sau "Cu voi la conducere, spiritul Dinamo moare" erau cateva dintre bannerele afisate de fanii "cainilor". La peluza opusa, "Peluza Catalin Haldan" a preferat doar sa-si incurajeze echipa.
|
ZICU, DOAR REZERVA
|
Ioan Andone a preferat sa inceapa intalnirea de aseara cu Claudiu Niculescu si Adrian Mihalcea in avanposturi, acestia fiind sustinuti de Stefan Grigorie. Readus in Divizia A, de la Parma, Iannis Zicu a fost tinut pe banca de rezerve.
Andone a apelat la serviciile sale abia dupa ce Claudiu Niculescu a dus scorul la 2-0, iar de pe banca dinamovista disparusera, in mare parte, emotiile legate de obtinerea celor trei puncte. La Farul s-a consemnat debutul lui Viorel Gheorghe, introdus pe teren in minutul 83.
|