x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Doi jucatori, suspecti de dopaj

Doi jucatori, suspecti de dopaj

29 Sep 2004   •   00:00

Constantenii Iulian Apostol si Adrian Senin (foto) sunt suspectati ca ar fi consumat substante interzise inaintea partidei cu Sportul Studentesc, din etapa a 5-a.

FUROSEMID. Alexandu Boc, vicepresedintele Comisiei de Disciplina a FRF, a declarat ca substanta descoperita in corpul fotbalistilor este furosemid, un diuretic din categoria agentilor mascanti. "Cantitatea susbtantei nu mai conteaza din moment ce au fost depistati pozitiv", a spus Boc, adaugand ca cei doi vor fi judecati astazi de Comisia de Disciplina, riscand o suspendare intre 6 luni si 2 ani. Boc exclude posibilitatea ca echipa Farul sa fie sanctionata sau ca rezultatul respectivei partide sa fie modificat.

REPLICA. Presedintele executiv al clubului constantean, Marcel Lica, a declarat ca Apostol si Senin sunt nevinovati. "Dupa parerea mea este o greseala. Noi am mai facut numeroase controale antidoping dupa meciurile cu Otelul si Rapid si nimeni nu a fost gasit vinovat", a spus Lica. In acest an, un alt fotbalist din Divizia A, brasoveanul Nicolae Grigore, a fost depistat pozitiv cu norandrosteron dupa meciul cu Dinamo, din campionatul trecut. Jucatorul transferat intre timp la Rapid a fost suspendat pentru 3 luni si amendat cu 3.000 de euro.

×
Subiecte în articol: sport