x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport El Madrigal devine pamant romanesc

El Madrigal devine pamant romanesc

07 Mar 2005   •   00:00

Dupa ce peste 4.000 de stelisti au fost prezenti pe Mestalla, la meciul cu Valencia, returul cu Villarreal ar putea bate recordul pentru cea mai mare galerie romaneasca la un meci din strainatate.

IONUT PADURARU

INTRARE. Casele de bilete vor fi asaltate de romani
TRIBUNE. In stadion se vor afla mii de fani stelisti
Cererea de bilete din Romania pentru returul de pe El Madrigal este foarte mare, in timp ce in regiunea spaniola sunt foarte multi romani plecati la munca, cu sau fara forme legale.

CERERE. Desi biletele pentru partida de joi, din Ghencea, au preturi destul de ridicate, intre 200.000 si 3 milioane de lei, acestea s-au epuizat in mare parte inca de ieri, cu 3 zile inaintea meciului. Astfel, nu mai erau deloc tichete pentru tribuna a II-a si doar cateva pentru peluze, mai usor fiind de procurat cele scumpe, pentru tribuna oficiala sau fotolii. Mai mult, conducerea clubului are multe cereri pentru bilete la meciul retur, de la Villarreal, pentru care va organiza doua excursii: cu avionul (care costa 1.000 de euro) si cu autocarul (185 de euro). Din aceasta cauza, Steaua a solicitat 2.400 de bilete pentru partida de pe El Madrigal, care se va disputa pe 16 martie.

EMIGRANTI. De asemenea, se mizeaza pe o prezenta masiva a celor plecati la munca in Spania. Dupa unele estimari, in zona locuiesc 60.000 de romani, dar dintre acestia doar jumatate, adica cei care muncesc cu forme legale, se regasesc in statisticile ibericilor. "Pe El Madrigal se asteapta la o prezenta numeroasa din partea romanilor aflati in provincia spaniola, acestia urmand sa se alature celor aproximativ 2.400 de romani veniti special pentru a asista la meci", a scris ieri publicatia spaniola El Periodico Mediterraneo.

SOSIRE. Delegatia adversarei Stelei din optimile Cupei UEFA va sosi la Bucuresti maine, la ora 12:30, pe Aeroportul Henri Coanda. In aceeasi zi, de la ora 18:30, antrenorul lui Villarreal, Manuel Pellegrini, va sustine o conferinta de presa la Stadionul Steaua, care va fi urmata de conferinta lui Zenga.

REMIZA
Villarreal a terminat la egalitate, scor 1-1, ultima intalnire din campionat, in deplasare, cu Numancia, la care a asistat si Massimo Pedrazzini, "secundul" lui Zenga. Pentru Villarreal a marcat Riquelme (’27), jucator suspendat pentru partida tur. Antrenorul Manuel Pellegrini a folosit echipa: Reina - Julio Venta, Rodriguez, Pena, Arruabarrena - Cazorla (’67 Font), Senna, Josico, Riquelme - Jose Mari (’64 Figueroa), Forlan (’83 Guayre).

ANULARE
Comitetului Executiv al FRF a decis ieri ca meciul Gloria - Steaua, din prima etapa a returului Diviziei A, sa nu se mai dispute pe 25 mai, asa cum stabilise Comitetul LPF, dupa ce cele doua cluburi ajunsesera la o intelegere, ci la o data ce va fi decisa ulterior. In 25 mai, nationala Romaniei sustine un meci amical, cu Bulgaria, la Ruse.
×
Subiecte în articol: sport