x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gabriela Ruse merge în finala calificărilor de la Roma

Gabriela Ruse merge în finala calificărilor de la Roma

de Redacția Jurnalul    |    04 Mai 2026   •   19:30
Gabriela Ruse merge în finala calificărilor de la Roma
Sursa foto: Hepta/Gabriela Ruse, la un pas de tabloul principal

Jucătoarea română de tenis Elena-Gabriela Ruse s-a calificat, luni, în ultimul tur preliminar al turneului WTA 1000 de la Roma (Italia), după o victorie categorică în fața franțuzoaicei Océane Dodin. În schimb, Irina-Camelia Begu a pierdut în primul tur al calificărilor cu Anastasia Potapova.

Elena-Gabriela Ruse, a doua favorită a fazei preliminare de la Roma, a controlat autoritar partida cu Dodin, impunându-se rapid, după doar 55 de minute, scor 6-1, 6-3.

Ruse a dominat la toate capitolele importante.

Jucătoarea din România a concretizat 4 dintre cele 8 mingi de break avute. Ruse a câștigat peste 60% dintre punctele jucate pe serviciul adversarei.

Pentru un loc pe tabloul principal la turneul de la Roma, sportiva română o va întâlni pe austriaca Sinja Kraus, locul 103 mondial.

În schimb, Irina-Camelia Begu a fost eliminată în turul întâi, după înfrângerea cu 1-6, 5-7 în fața uneia dintre revelațiile de la Madrid Open, Anastasia Potapova.

Potapova, cap de serie numărul 1 în calificări, a controlat primul set, iar în actul secund a reușit să gestioneze mai bine momentele cheie, închizând partida în două seturi.

Prezența în turul 2 preliminar este recompensată cu 20 de puncte WTA și un premiu în valoare de 12.045 euro. În schimb, pentru eliminarea din primul tur preliminar se acordă 2 puncte WTA și un premiu de 6.330 de euro.

(sursa: Mediafax)

 

×
Parteneri