Chris Evert este bolnavă. De 18 ori campioană Grand Slam, ea a anunţat teribila veste pe Twitter: „Aş vrea să vă spun că am fost diagnosticată cu cancer ovarian în prima etapă. Sunt foarte încrezătoare că o pot depăşi şi sunt sigură că chimioterapia va da rezultate bune. Din fericire, am aflat la timp”.
„Sper că înţelegeţi nevoia mea de a mă concentra pe sănătate şi îngrijire. Cu toate acestea, mă veţi vedea la ESPN comentând Australian Open”, a adăugat campioana în vârstă de 67 de ani. La ESPN, Evert este colegă cu australianul Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep.
Chris Evert şi-a început tratamentele săptămâna aceasta. Sora ei Jeanne, de asemenea, fostă jucătoare de tenis, a murit în urmă cu doi ani de aceeaşi boală.
„Când fac chimio, mă gândesc la ea şi simt că mă va ajuta să trec peste acest test dificil. Doctorii m-au liniştit. Există 90 la sută şanse ca chimioterapie să funcţioneze”, a mai spus fosta sportivă.
(sursa: Mediafax)