x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Iga Swiatek, nominalizată la premiul Femeia Anului acordat de ONU

Iga Swiatek, nominalizată la premiul Femeia Anului acordat de ONU

13 Oct 2022   •   23:30
Iga Swiatek, nominalizată la premiul Femeia Anului acordat de ONU
Sursa foto: Facebook Iga Swiatek

Lidera mondială a tenisului feminin, poloneza Iga Swiatek a fost o jucătoare foarte activă anul acesta în afara terenurilor de tenis, concentrându-se în principal pe acțiuni caritabile, ceea ce i-a adus o nominalizare pentru premiul UN Women.

Jucătoarea poloneză a vorbit foarte deschis despre dorința ei de a ajuta oamenii, iar faptul că este cea mai bună jucătoare din lume îi oferă cu siguranță platforma necesară pentru a face acest lucru. Recent, la Openul de la Ostrava, Swiatek a donat toți banii din premiul său unei organizații poloneze non-profit, axate pe sănătatea mintală.

Propria ei sănătate mintală a fost subiectul multor discuții, deoarece a vorbit deschis despre faptul că a apelat la un psiholog sportiv pentru a depăși unele dintre îndoielile pe care le-a avut în propria carieră.

De asemenea, ea a scos la licitație mai multe dintre obiectele sale personale pentru a le dona la diverse cauze caritabile și a strâns o sumă extraordinară de bani pentru victimele războiului din Ucraina.

Datorită eforturilor sale, Swiatek a fost nominalizată pentru premiul UN Women la categoria „sănătate și bunăstare".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Iga Swiatek femeia anului onu