x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport eXtrasport Olimpiada de la Paris 2024 va costa administrația publică circa 3 miliarde de euro

Olimpiada de la Paris 2024 va costa administrația publică circa 3 miliarde de euro

de Redacția Jurnalul    |    11 Ian 2023   •   14:05
Olimpiada de la Paris 2024 va costa administrația publică circa 3 miliarde de euro
Sursa foto: Hepta

Organizarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de la Paris din 2024 va costa circa 3 miliarde de euro, estimează Curtea de Conturi a Franței.

"Jocurile, în general, sunt adesea subiectul unor excese bugetare care subminează încrederea cetăţenilor în oportunitatea găzduirii unor astfel de evenimente", a spus  Pierre Moscovici, fost ministru al Economiei și șef al Curţii de Conturi în Comisia de Cultură și Edicație a Senatului, unde a prezentat raportul instituției cu privire la Olimpiadă. 

El a precizat că suma necesară pentru găzduirea  Olimpiadei din 2024 se situează la aproximativ 3 miliarde de euro, bani alocați de către organele administrației centrale și locale după "luarea în considerare a cheltuielilor fiscale, de securitate, sanitare şi de transport".

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice și-a majorat bugetul cu 10%, respectiv 4,4 miliarde de euro, însă 96% din veniturile acestuia sunt din surse private. Totodată, compania care efectuează lucrările olimpice, Solideo, are un buget de 4,4 miliarde de euro, din care 1,87 de miliarde de euro bani publici. 

 

×
Subiecte în articol: olimpiada paralimpice paris