x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport F1 - Melbourne - Fisichella, regele cangur

F1 - Melbourne - Fisichella, regele cangur

06 Mar 2005   •   00:00

Debutul sezonului 2005 de Formula 1 a fost plin de emotii, rezultatul final al Marelui Premiu al Australiei reprezentand o mare surpriza. Italianul Giancarlo Fisichella , de la Renault, a castigat o cursa senzationala, in cadrul careia favoritul Michael Schumacher a abandonat.


CATALIN FAINISI

Pornit din pole-position dupa o zi de calificari ploioasa, ce i-a surprins pe "granzii" de la Ferrari si McLaren, "Fisico" a condus de la inceput pana la sfarsit, obtinand a doua victorie in cariera de 10 ani in "Marele Circ".

INCANTARE. "Este adevarat ca ploaia a jucat un rol important in victoria mea. Am fost foarte norocos, sambata, in timpul calificarilor. Dar chiar si fara acestea, as fi fost in stare sa ma bat pentru victorie. Este pentru prima data in viata mea cand conduc o masina atat de competitiva. E genial. Dupa 10 ani de Formula 1, nu dovedisem inca ce potential am. Este foarte placut sa desfaci sampania pe podium. E extraordinar, vreau sa mai traiesc experienta asta", a declarat italianul, care crede in sansele lui Renault de a castiga titlul in acest an. Fisichella a fost urmat pe podium de Rubens Barrichello (Ferrari) si de coechipierul sau, Fernando Alonso.

SURPRIZE. Marile dezamagiri ale cursei de pe "Albert Park" au fost, pe langa Michael Schumacher, rivalii acestuia de la McLaren, Juan Pablo Montoya si Kimi Raikkonen, care s-au clasat pe pozitia a sasea, respectiv a opta. De partea cealalta, surpriza placuta a fost facuta de David Coulthard, care s-a clasat al patrulea, cu modestul monopost RedBull-Cosworth, in timp ce vicecampionii de anul trecut, Jenson Button si Takuma Sato, de la BAR, au abandonat cu doua tururi inainte de final.

XLASAMENT
  • 1. Giancarlo Fisichella
  • 2. Rubens Barrichello
  • 3. Fernando Alonso
  • 4. David Coulthard
  • 5. Mark Webber
  • 6. Juan Pablo Montoya
  • 7. Christian Klien
  • 8. Kimi Raikkonen
  • ×
    Subiecte în articol: sport