x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fac legea in Ucraina

Fac legea in Ucraina

20 Sep 2004   •   00:00

Mircea Lucescu si "legiunea romana" de la Donetk au ajuns la al saptelea succes in campionat, in tot atatea etape. Cu 21 de puncte, "minerii" conduc detasat in clasament.

DELIA GOMOESCU

Sahtior Donetk a bifat sambata a saptea victorie consecutiva in campionat, in acest sezon. Echipa antrenata de Mircea Lucescu a castigat cu 3-1 partida disputata in deplasare impotriva lui Metalurg Zaporoje. Fundasii Stoican si Rat au evoluat pe toata durata meciului, in timp ce Cosmin Barcauan si Daniel Florea au fost doar rezerve. Ciprian Marica nu a fost inclus in lotul pentru aceasta partida, el fiind usor accidentat. Golurile "minerilor" au fost marcate de Matuzalem (’6) si Brandao (’44 si ’61).

MORAL. "A fost un meci foarte important pentru ca ne-a ajutat sa trecem peste esecul cu AC Milan. Am stat destul de rau la capitolul atacanti pentru ca am fost nevoit sa-l schimb pe Aghahowa la pauza, Brandao a iesit si el usor lovit, iar pe Marica nici nu l-am avut in lot. Sper ca pana la meciul cu Barcelona sa se rezolve aceasta situatie", a spus Mircea Lucescu dupa meci.

VICTORIE PENTRU NANTES

FC Nantes a invins cu 1-0 pe Istres in etapa a sasea din Ligue 1. Florin Bratu a evoluat din minutul 77, el luandu-i locul lui Bagayoko in echipa antrenata de Loic Amisse. A fost prima victorie a "canarilor" in acest sezon, dupa primele cinci runde Nantes inregistrand trei rezultate de egalitate si doua infrangeri. Rennes, echipa lui Ladislau Boloni, a scos un egal, 0-0, la Bordeaux, dupa un meci caracterizat de cotidianul L’ Equipe drept "insipid", in care singurul moment care a atras atentia a fost eliminarea unui jucator al gazdelor in minutul 83.

GOLURI MITU SI PATRASCU

In etapa a sasea a campionatului Belgiei, Marius Mitu a inscris un gol in meciul pe care echipa sa, Lierse, l-a pierdut sambata in deplasare, 1-5 la Anderlecht. Mitu a marcat in minutul 47. In Italia, Patrascu a inscris pentru Piacenza, in minutul 73 al partidei castigate vineri, pe teren propriu, 2-1 in fata Veneziei, in etapa a doua din Serie B. La Torino, Codrea a fost titular in meciul castigat cu 3-0 in deplasare la Ascoli. In Turcia, Giani Kirita a jucat 90 de minute pentru Samsunspor in intalnirea castigata cu 2-1, acasa, in fata lui Istanbulspor.
×
Subiecte în articol: sport